Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 293/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 152/12.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul condamnat aflat în stare de deținere și asistat de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se contestatorul învederează instanței de judecată faptul că din motive medicale nu s-a putut prezenta în fața instanței de recurs să-și susțină cerere. A mai precizat că a fost încarcerat la data de 07 aprilie 2009 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul de dezbaterea contestației.
Avocata desemnată din oficiu pentru condamnat a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată deoarece la data judecării recursului, inculpatul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, desființarea deciziei pronunțate de către instanța de recurs și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
Condamnatul având ultimul cuvânt a solicitat admiterea contestației în anulare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei penale de față;
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 100/14 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul la:
- un an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste 0,80 mg./l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 83 al. 1 Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și șase luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 99 din 01 februarie 2005 Judecătoriei Petroșani, definitivă prin neapelare, pedeapsă care a stabilit să fie executată în continuarea pedepsei aplicate în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b Cod penal, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 al. 1 Cod penal.
În temeiul art. 191 al. 1 Cod proc. penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 06 mai 2007, în jurul orei 11.00, inculpatul a condus pe strada - din P, autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare -, având o alcoolemie de 1,15 gr.%o.
Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
Împotriva sentinței penale de mai sus a declarat apel în termen inculpatul, motivat oral în fața instanței în sensul pronunțării unei soluții de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală și art. 18/1 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative, susținând că a fost nevoit să conducă autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice, întrucât trebuia să se deplaseze la farmacie pentru a cumpăra medicamente copilului său care era bolnav, iar distanța parcursă a fost scurtă.
Prin decizia penală nr. 344/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- s-a hotărât următoarele:
A fost admis ca fondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 100/2008 a Judecătoriei Petroșani, pentru temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. s-a desființat parțial sentința atacată și în consecință:
A fost stabilită la 3 (trei) luni închisoare pedeapsa pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și art. 74, art. 76 lit.d pen.
S-a dispus ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare, urmare a aplicării disp. art. 83.pen.
A fost înlăturată aplicarea disp.art. 64 lit.a teza I pen. în condițiile art. 71.pen.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță a stabilit corect starea de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, a căror apreciere s-a făcut în condițiile art. 63 al. 2 Cod proc. penală, iar încadrarea juridică a faptei este legală.
Raportat la motivul de apel invocat de către inculpat, nu s-a putut reține că fapta acestuia de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,15 gr.%o este, prin conținutul ei concret, lipsită vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în prima instanță.
Mai mult, inculpatul este recidivist, în condițiile art. 37 lit. a Cod penal, situație care nu justifică aplicarea dispozițiilor art. 18/1 Cod penal.
Infracțiunile la regimul circulației sunt infracțiuni de pericol, fiind de natură să pericliteze siguranța circulației rutiere, astfel că aplicarea unei sancțiuni penale este în concordanță cu gravitatea acestui gen de fapte.
Raportat însă la conduita procesuală a inculpatului, instanța a apreciat că se justifică a fi reținute în sarcina acestuia circumstanțe atenuante, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 lit. d Cod penal, în care sens s-a stabilit pedeapsa la 3 luni închisoare, urmând să execute în final 1 an și 9 luni închisoare, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 83 Cod penal.
La verificarea din oficiu a hotărârii, s-a constatat că instanța de fond a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal, fără a aprecia aplicarea pedepsei accesorii prin prisma dispozițiilor art. 71 al. 3 Cod penal și a deciziei nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză nefiind justificată aplicarea interdicției prev. de art. 64 lit. a teza I Cod penal, vizând dreptul de natură electorală, respectiv dreptul de a alege, astfel că s-a dispus înlăturarea aplicării acestei dispoziții.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului, inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, susținând că în cauză, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptei și comportarea inculpatului în cursul procesului, se impune aplicarea dispozițiilor art. 18/1 cod penal.
Prin decizia penală nr. 152/2009 pronunțată de Curtea de Apel a fost admis recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 344/A/2008 a Tribunalului Hunedoara în dosar penal nr-.
S-a dispus casarea deciziei penale atacate cât și a sentinței penale nr. 100/2008 a Judecătoriei Petroșani numai în ce privește conținutul pedepsei accesorii prin înlăturarea art. 64 alin.1 lit.a teza I-a cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
Împotriva deciziei Curții, condamnatul a promovat contestație în anulare, fundamentându-și demersul pe dispozițiile art. 386 lit.b pr.penală, învederând faptul că, la momentul soluționării recursului, s-a afalt în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
În susținerea contestației, a atașat la dosar actele medicale de care a înțeles să uzeze.
Prin încheierea penală din 16 aprilie 2009, Curtea a admis în principiu contestația în anulare conform art. 391.pr.penală, respingându-se totodată cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere.
Curtea, procedând la examinarea contestației în anulare de față, după admiterea în principiu, în temeiul art. 392.pr.penală, apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor urma:
1. Recursul promovat de către inculpat s-a judecat de către Curtea de Apel la data de 12 martie 2009.
2. Conform actelor medicale atașate la dosar (7 - 10) contestatorului i s-a stabilit de către medicul de familie diagnosticul de pneumonie fiind netransportabil pe perioada 12 martie 2009 - 16 martie 2009.
3. Curtea constată, în aceste circumstanțe, că imposibilitatea inculpatului de a se prezenta în fața sa a fost reală și obiectivă, ca de altfel și împiedicarea de a înștiința instanța despre această imposibilitate.
Față de cele ce preced, Curtea conform art. 392 alin.1 pr.penală va admite contestația în anulare, desființând decizia penală nr. 152/12 martie 2009 și fixând termen pentru rejudecarea recursului la data de 14 mai 2009.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul și în consecință:
Desființează decizia penală nr. 152/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul numărul - și acordă termen pentru rejudecarea recursului la 14 mai 2009.
Pronunțată în ședința publică din 07 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. VV 2 ex/08.09.2009
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Dana Ghițoaica, Leontin Coraș