Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.3/2008

Sedința publică din 8 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter

- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian

- - - - judecător

- - -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 209/A/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul intimat depune la dosar concluzii scrise.

Instanța procedează la audierea inculpatului intimat, declarație consemnată la dosar.

Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate și rejudecând a se pronunța o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii privind pe inculpatul intimat, cu reținerea dispozițiile art.74,76 Cod penal, la individualizarea pedepsei.

În susținere învederează că instanțele inferioare au comis o gravă eroare de fapt considerând că fapta săvârșită de inculpatul nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Mai învederează că inculpatul a mai săvârșit acest gen de infracțiune, astfel că scopul pedepsei aplicate anterior nu a fost atins.

Avocat, apărătorul ales al inculpatului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată, întrucât fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt solicită a se menține ca legală și temeinică atacată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Constată că prin sentința penală nr.45/18 aprilie 2007 a Judecătoriei Avriga fost achitat inculpatul în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1Gp.p. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și pedepsită de 37 alin. 1 din OUG 192/2002.

In baza art. 181Cod penal, raportat la art. 91 Cod penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei.

In baza art. 192 alin. 1 pct. d Cp.p. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în data de 23 iunie 2006, în jurul orelor 9,45, inculpatul în timp ce conducea autovehiculul marca cu nr. de înmatriculare -, pe 1- în direcția Sibiu-B a fost oprit întâmplător de către organul de poliție.

Întrucât emana miros de alcool, inculpatul a fost testat de agenții poliției rutiere cu aparatul etilotest, valoarea afișată fiind de 0,59 mg/ Ulterior, în urma recoltării probelor biologice de sânge, la orele 10,45 și 11,45 s-a constata o valoare a alcoolemiei de 1 %o, respectiv 0,80 %

Reținând gradul redus al alcoolemiei inculpatului (aflat la limita minimă prevăzută de lege, precum și declarația martorului ) instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dispunând achitarea acestuia, cu plata unei amenzi administrative de 1.000 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig criticând sentința pentru netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în condițiile în care inculpatul a dovedit perseverență în comiterea faptelor de acest gen, fapta săvârșită putând avea urmări grave pentru viața și integritatea corporală a altor persoane sau pentru bunuri, ea fiind o faptă de pericol social, care este obiectiv, legal și efectiv

Prin decizia penală nr.209/1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig.

În motivarea hotărârii s-a arătat că ață de materialul probator administrat în cauză (pr. verbal de constatare a infracțiunii, buletinul de examinare clinică, testare etilotest, buletine de analiză toxicologică, declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor audiați) tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, făcând o corectă încadrare juridică a acesteia ținând seama și de modificarea dispozițiile OUG 195/2002.

În ceea ce privește aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârșite, tribunalul a constatat că față de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă și de conduita făptuitorului, în mod corect instanța de fond a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, din cuprinsul buletinului de examinare clinică ( 8.) și al declarațiilor martorilor ( 11 ), ( 14 ), G (. 15 ) se reține faptul că inculpatul era orientat în spațiu și în timp, era coerent în gândire și în vorbire fiind sigur pe gesturile și reacțiile sale, păstrându-și astfel abilitatea necesară conducerii unui autovehicul pe drumurile publice.

În ceea ce privește urmarea produsă sau urmarea care s-ar fi putut produce; tribunalul a constatat că prin fapta inculpatului nu s-a adus atingere vieții, integrității corporale a vreunei persoane sau integrității vreunui bun, inculpatul aflându-se singur în autovehicul iar conducerea acestuia sub influența alcoolului neputând constitui o prezumție de producere a unui accident rutier.

Pe de altă parte, este adevărat că fapta săvârșită de inculpat este o faptă de pericol social, încă această împrejurare nu face ca astfel de fapte să fie exceptate de la aplicarea disp. art. 18 indice 1 Cod penal, pentru că ar însemna a se face distincție acolo unde legea penală nu dispune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu solicitând condamnarea inculpatului. Hotărârile pronunțate până în prezent au fost criticate prin prisma faptului că s-a apreciat greșit pericolul social al faptei reținută în sarcina inculpatului, care a mai fost sancționat anterior însă perseverat în săvârșirea faptelor antisociale.

Examinând actele și lucrările de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate și care se încadrează în dispozițiile art.385/9 pct. 14 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză instanțele au stabilit corect starea de fapt, constând în aceea că, la data de 23.06.2006 inculpatul a condus autoturismul marca nr. de înmatriculare -, pe DN 1 direcția Sibiu B, având o valoare alcoolemiei de 1,00 grame/mie, respectiv de 0,50 grame la mie.

Fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 al.1 OUG 195/2002 republicată, prezentând dincolo de orice dubiu, pericolul social al unei infracțiuni.

În conformitate cu dispozițiile art.18/1 al.2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Din această perspectivă, deosebit de relevantă este împrejurarea că inculpatul fost condamnat pentru faptă de același gen prin sentința penală nr.59/21.04.2004 a Judecătoriei Avrig, pedeapsa aplicată fiind precum gradul alcoolemiei (orientat spre minimul prevăzut de lege pentru ca fapta să fie infracțiune), lipsa unui eveniment rutier și atitudinea sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal, se vor reține în favoarea inculpatului ca circumstanțe atenuante conform art.74 lit.c Cod penal.

Față de cele de mai sus, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, va casa decizia penală atacată și sentința penală nr.45/2007 pronunțată de Judecătoria Avrig și rejudecând:

Va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu apl. art. 74 lit. c, 76 lit. d CP.

În baza art. 83 CP, va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 59/2004 a Judecătoriei Avrig, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 luni închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b CP, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 CP.

Va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu k instanța de fond va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 209/A/ 10.2007 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 45/18.04.2007 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosarul nr- și rejudecând cauza în aceste limite:

Condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu apl. art. 74 lit. c, 76 lit. d CP.

În baza art. 83 CP, revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 59/2004 a Judecătoriei Avrig, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b CP, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 CP.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu k instanța de fond va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 8.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact. 2 ex/18.01.2008

;

Președinte:Stanca Ioana Marcu
Judecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter, Oana Maria Călian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Alba Iulia