Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 3
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de numitul,împotriva deciziei penale nr. 436/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (G nr. 195/2002).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul, lipsă inculpatul intimat și recurentul fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de numitul, având în vedere că acesta nu a declarat apel în cauză.
Av., pentru inculpatul intimat, pune concluzii de admitere a excepției și de respingere a recursului ca fiind inadmisibil.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și respingerea recursului declarat de numitul, ca inadmisibil.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 859/05.03.2009 Judecătoria Iași, îndreptată prin încheierea penală din 18 mai 2009 Judecătoriei Iași s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod Penal și art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal.
S-au aplicat disp. art. 81,82,83 Cod penal.
În baza deciziei nr. 29/02.06.2008 a, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de împotriva inculpatului.
În baza art. 189, 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reținut următoarele:
"În data de 25.04.2008 inculpatul i-a propus numitului să meargă împreună în municipiul I cu autoturismul acestuia, marca Super cu număr de înmatriculare -, pentru a face cumpărături. nu este posesor de permis de conducere și a acceptat ca autoturismul său să fie condus de inculpat întrucât îl mai văzuse conducând autoturisme, necunoscând faptul că acesta nu deține permis de conducere. Cu cei doi au mers în autoturism și ce ocupa locul stânga spate și fiica proprietarului, - de 9 ani, ce ocupa locul dreapta spate. Inculpatul s-a urcat la volan, iar pe locul dreapta față. În jurul orelor 13,00 au plecat din municipiul H, jud. V, conducând autoturismul pe ruta H - - În jurul orelor 14,00, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Cozia, pe un sector de drum în și curbă la dreapta, datorită vitezei excesive, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare IȘ-91-, condus regulamentar în sens opus de către.HG Ca pasageri în autoturismul Opel se aflau numiții, și. Nici unul din ocupanții autoturismului IȘ-91- nu au suferit leziuni, numai, care a fost transportat cu ambulanța la spital. La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției rutiere. Au fost testați cu aparatul alcooltest conducătorii auto constatându-se că nici unul nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. a recunoscut faptul că nu este posesor de permis de conducere. Din certificatul medico-legal nr. 244/09.05.2008, rezultă faptul că a prezentat leziuni vindecabile în 45-50 zile îngrijiri medicale. Fiind audiat, acesta declară că nu depune plângerea prealabilă împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1,3 din Codul penal.
În timpul cercetărilor inculpatul a recunoscut faptele comise.
Fiind evidențiată existența vinovăției penale în sarcina inculpatului sub forma intenției directe, conform art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal,în drept, fapta inculpatului, care în ziua de 25.04.2008, ora 14,40, a condus autoturismul marca Super, cu numărul de înmatriculare - pe DN 28 în jud. I, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere" prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 rep. prin Legea nr. 49/2006.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului se va ține cont de dispozițiile art. 72 Cod penal ce indică criteriile generale de individualizare a pedepsei, și anume: dispozițiile părții generale din Codul Penal; limitele de pedeapsă prevăzute de lege în Codul penal; persoana inculpatului; gradul de pericol social al infracțiunii; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, se vor reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și lit. c Cod penal și anume acele dispoziții legale ce indică lipsa antecedentelor penale și recunoașterea săvârșirii faptei de către inculpat, sens în care pedeapsa ce va fi aplicată inculpatului se va coborî sub limita minimă specială prevăzută în textul de încriminare.
Pentru aceasta, se va condamna inculpatul la o pedeapsă legală ce va fi coborâtă conform art. 76 Cod penal, sub limita specială minimă, iar executarea acestei pedepse se va executa în regimul suspendării condiționate.
S-a optat pentru această modalitate de executare avându-se în vedere modul de săvârșire a faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă, persoana și conduita inculpatului.
Cu privire la latura civilă a cauzei, și anume cu privire la cererea formulată de proprietarul autoturismului avariat -, în baza Deciziei 29/02.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie penală, instanța, în drept, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de, împotriva conducătorului auto,."
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași criticând -o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 al.2 Cod penal a cărei executare se impune fi suspendată pe durata suspendării condiționate a executării principale, conform art. 71 alin. 5 Cod penal.care a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe ca nelegală, sub aspectul omisiunii acesteia de a se pronunța cu privire la pedeapsa accesorie prevăzută de dispozițiile art. 71 alin. (1) Cod penal, a cărei executare se impunea a fi suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, conform prevederilor art. 71 alin. (5) Cod penal.
Prin Decizia penală nr. 436/5 noiembrie 2009 Tribunalului Iașis -a admis apelul procurorului, s-a desființat în parte Sentința penală nr. 859/05.03.2009 a Judecătoriei Iași și rejudecându-se cauza, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. "a", teza a II a și lit. "b" Cod penal, pe durata prev. de art. 71 al.2 Cod penal.
s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse accesorii, conform art. 71 al. 5 Cod penal, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
"Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) Cod procedură penală, constată că apelul formulat de Parchet este întemeiat, urmând a fi admis, ca atare, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor testimoniale și cu înscrisuri administrate în cauză, dând faptei reținute în sarcina acestuia o încadrare juridică corespunzătoare.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond respectat prevederile art. 72 Cod penal, în raport de care a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare bine dozată și adaptată gravității faptei comise, într-un cuantum situat sub nivelul minimului special prevăzut de norma incriminatoare, la stabilirea tratamentului sancționator avându-se în vedere lipsa antecedentelor penale și poziția sinceră a inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei, reținute drept circumstanțe atenuante și în considerarea cărora prima instanță a apreciat că scopul pedepsei - de reeducare a inculpatului și de prevenire a comiterii de noi fapte penale - se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei principale, dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia.
Cu toate acestea, instanța de fond a omis a face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. "a", "b" Cod penal, această mențiune fiind obligatorie, chiar și în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a", "b" și după caz și "c" Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Rezultă așadar că, în mod imperativ, legiuitorul a statuat că drepturile prevăzute în articolul 64 lit. "a"-"c" Cod penal, după caz, vor fi interzise, în condițiile art. 71 Cod penal, ori de câte ori instanța va dispune condamnarea la pedepse cu închisoarea, chiar și în cazul în care, ca modalitate de executare a pedepsei s-a optat pentru suspendarea condiționată a executării ei.
Fiind o dispoziție care se aplicăope legis, Tribunalul va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1021/12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, hotărâre pe care o va desființa, în parte, în latură penală, în sensul aplicării dispozițiilor art. 71, 64, lit. "a" teza a II-a și "b" Cod penal.
Rejudecând cauza, în limitele menționate, Tribunalul, în baza art. 71 alin. (2) Cod penal, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și "b"Cod penal.
Cât privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. "c" Cod penal privind interzicerea drepturilor părintești, Tribunalul apreciază că față de natura faptelor reținute în sarcina inculpatului, respectiv de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, aplicarea acestei pedepse nu se impune.
De altfel, în jurisprudența CEDO (cauzele și Pîrcălab contraRomânieiși Cumpănă și Mazăre contra României) s-a statuat că aplicarea automată și de o manieră absolută a dispozițiilor art. 64 lit. "c", astfel cum impun dispozițiile art. 71 alin. (2) Cod penal, fără nici un control din partea instanțelor și fără a se lua în considerare tipul infracțiunii și natura interesului minorului, reprezintă o încălcare a articolului 8 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate".
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, la data de 13 noiembrie 2009, numitul, atacându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, fără arăta motivele.
Instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de numitul .
Potrivit art. 385 ind. 1 alin.4 Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 Cod procedură penală, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede aceasta cale de atac, sau dacă prin decizie nu a fost modificată soluția din sentință cu privire la acea parte.
În cauza dedusă judecății numitul nu a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 859/05.03.2009 a Judecătoriei Iași, prin care a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de el împotriva inculpatului, iar prin Decizia penală nr. 436 /5.11.2009 a Tribunalului Iași nu s-a modificat soluția din sentința care-l privește pe acesta, motiv pentru care recursul declarat de este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15, pct. 1, lit. "a" Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de numitul împotriva Deciziei penale nr. 436/5.11.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, instanța va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de numitul împotriva deciziei penale nr. 436 din 5.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
Red,
Tehnored.
2 ex. - 8.01.2010
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu