Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 301/

Ședința publică de la 26 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul - domiciliat în com., sat, județ C - împotriva deciziei penale nr. 6/07.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 2 și art. 86 alin. 1 din OUG. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. "a" și art. 37 lit. "a" cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea art. 297 cod procedură penală se prezintă recurentul inculpat, personal, asistat de avocat din oficiu - conform împuternicirii avocațiale nr. 754/29.01.2009.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.

Recurentul, prin apărător, depune la dosar copia contractului de muncă și adeverință de la locul de muncă din care rezultă acordul societății de a menține contractul inculpatului pe toată durata de executare a pedepsei.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului și, rejudecând să se aplice inculpatului o pedeapsă în condițiile art. 867cod penal, având în vedere că inculpatul are soția decedată și are doi copii minori în grija sa exclusivă. În ceea ce privește cuantumul pedepsei din apel, nu îl contestă, ci doar modalitatea de executare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege - în sensul ca persoana care solicită executarea la locul de muncă să nu fi fost condamnată anterior. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.109/P/ din data de 15.04.2008, pronunțată în dosar penal nr-, Judecătoria Mangaliaa hotarat:

"În baza art. 85 al. 2 din OUG nr.195/2002, republicată.

A condamnat pe inculpatul,fiul lui și -.născut la data de 16.05.1983 în M,căsătorit,cu antecedente penale,domiciliat în comuna sat județul C, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

A condamnat pe inculpatul, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 34 lit. b pen. rap la art. 33 lit. b pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 83.pen.

A revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 411/24.11.2003 a Judecătoriei Mangalia, dispunând executarea acesteia în întregime, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final urmând să execute pedeapsa de3 ani închisoare.

În baza art. 71 interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c pen. cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 191 al 1.pr.pen.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 300 lei."

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța de fond a stabilit situație de fapt următoare:

In ziua de 14.10.2006, inculpatul a condus autoturismul "Volkswagen Golf 2" nr.- pe raza localitatii cu numere false de înmatriculare si fara a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicul.

Situația de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: adresele nr.-/25.06.2006 (plăcuța - aparține autoturismului marca AB-AD, fiind înmatriculat pe numele numitului G din municipiul C) și -/20.10.2006(inculpatul nu figurează în evidențele acestui serviciu cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul) eliberate de Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1896-1897 din 16.10.2006, declarațiile martorilor, și, declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată.

Prin decizia penala nr.6 din 07.01.09, Tribunalul Constantaa decis:

"In baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, admite ca fondate apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA MANGALIA și inculpatul, împotriva sentinței penale nr.109/P/15.04.2008 a Judecătoriei Mangalia.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând dispune:

Face aplicarea dispozițiilor art.37 lit.a Cod penal.

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.85 alin.2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 alin.2 Cod penal rap. la art.76 alin.1 lit.d Cod penal, de la 1 (un) an închisoare la 3 (trei) luni închisoare și pentru infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicare art.74 alin.2 Cod penal rap. la art.76 alin.1 lit.d Cod penal, de la 1 (un) an închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

Contopește pedepsele stabilite prin prezenta decizie, în cea mai grea, de 3 (trei) luni închisoare.

Revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.411/24.11.2003 a Judecătoriei Mangalia, care se execută alăturat pedepsei stabilite prin prezenta, în final inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare.

Inlătură dispozițiile art.64 lit.c Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Inlătură și celelalte dispoziții contrare, privind aplicarea pedepselor de câte 1 an închisoare și rezultanta de 3 ani închisoare și menține celelalte dispoziții.

In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia."

Instanta de apel a apreciat ca, având în vedere că faptele nu s-au soldat cu consecințe negative din punct de vedere material și uman, datele privind persoana inculpatului, respectiv vârsta tânără, persoană integrată social, agricultor, soția acestuia a decedat în cursul procesului penal, are un copil în întreținere, aplicarea pedepselor în cuantum situat sub minimul special prevăzut de textele legale de incriminare, corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, fiind de natură să asigure realizarea scopului prevăzut în art.52 Cod penal, contribuind în mod eficient la reeducarea inculpatului și la realizarea prevenției speciale prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuantă prevăzute prev. de art.74 alin.2 Cod penal, cu efectul coborârii sub minimul special, a pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.85 alin.2 și art.86 alin.1 din OUG 195/2002, că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, ceea ce atrage, in baza art.83 Cod penal, revocarea suspendarii condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.411/24.11.2003 a Judecătoriei Mangalia, pedeapsa rezultantă executandu-se în regim privativ de libertate, singura posibilă, datorită stării de recidivă, iar interzicerea dreptului prevăzut în art.64 lit.c Cod penal nu se justifică, fiind evident că inculpatul nu s-a folosit de nici o funcție, profesie sau activitate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.85 alin.2 și art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

Impotriva hotărârii, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, pentru individualizarea pedepsei in sensul aplicarii disp. art.867cod penal privind executarea pedepsei la locul de munca.

Criticile sunt neintemeiate.

Conform art.345 cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 cod procedură penală, vinovăția incupatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În cauză, s-au respectat exigențele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea administrarii probelor pe parcursul procesului, în ședințe publice, ca si acuzarea.

Sub aspectul acțiunii penale (necriticată de recurent), pe baza probelor anterior expuse, rezultă că prima instanta a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare și a aplicat pedeapsa în raport de criteriile de individualizare stfel că, în ziua de 14.10.2006, inculpatul a condus autoturismul Volkswagen Golf 2, având montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere fapte prev. de art.85 alin.2 și art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prev. de art.72 cod penal printre care și pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului cu număr fals de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere, fapte de pericol, fiind lezate relații sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, respectiv securitatea fizică a participanților la traficul rutier și integritatea bunurilor materiale, in conditiile in care inculpatul consumase băuturi alcoolice, nu poseda cunostintele necesare conducerii, nefiind capabil să conducă autovehiculul pe drumurile publice, nesocotind dispozițiile legale, conducand autoturismul până a fost prins de agenții de poliție, starea de pericol creata, cu știrea sa, pedepsele aplicate sunt suficiente si de natură să asigure prevenția generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporara a pericolului pentru siguranța circulației rutiere.

Dispozitiile art.867cod penal privind executarea pedepsei la locul de munca nu sunt aplicabile deoarece recurentul inculpat a fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an- sentința penală nr.411/24.11.2003 a Judecătoriei Mangalia, condamnat 2 ani închisoare cu aplic. art.81 cod penal pentru infracțiunea de "furt calificat" în formă continuată.

Prin urmare, în lipsa vreunui caz de nulitate a hotărârii, recursul este nefondat și, în baza art.38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va fi respins.

În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare.

Conform art.189 cod procedură penală, "Protocolului" încheiat între Ministerul Justiției și Libertăților și Uniunea Națională a Barourilor din România (26.11.2008), onorariul în sumă de 200 pentru av. care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală

Respinge recursul inculpatului - domiciliat în com., sat, județ C - împotriva deciziei penale nr. 6/07.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- - ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală,

Obligă pe recurent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul pentru avocat oficiu în cuantum de 200 lei se decontează dion fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2009.

Președinte de complet, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Pentru grefier,

- -

lipsa de la instanță

semnează

conform art.312 proc.pen.

Grefier sef

jud. fond:

jud. apel:,

red. dec. jud. -

ex. 2/12.06.09

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Constanta