Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 303/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Maria Uzună
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în com.,-.C, județul C - împotriva deciziei penale nr.151 din 16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1423/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-; inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG. 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală, se constată lipsa recurentului, reprezentat fiind de avocat oficiu, conform împuternicirii avocațiale nr. 1823/30.03.2009 emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.
Avocat, având cuvântul, învederează instanței împrejurarea că la termenul anterior recurentul inculpat i-a comunicat că a angajat apărător ( ).
Curtea constată că la dosar nu a fost depusă delegație apărător ales pentru recurentul-inculpat.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.
Avocat pentru recurentul inculpat, arată că s-a formulat recurs de către inculpat întrucât acesta a apreciat că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport de circumstanțele reale și personale, solicitând aplicarea unei sancțiuni administrative conform art. 181cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Astfel, a apreciat că, față de ora la care a fost comisă fapta, de împrejurările săvârșirii acesteia, că atingerea adusă valorilor sociale este infimă.
Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului - conform art. 38515pct. 2 lit. "b" cod procedură penală, casarea hotărârilor atacate și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului - în condițiile art. 81 cod penal - este o pedeapsă legală în raport de persoana inculpatului și natura infracțiunii.
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr.1423/19.12.2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Constanțaa hotărât:
"In baza art. 86 alin. 1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, c și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis.
În baza art.81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani și 10 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat."
Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a stabilit situația de fapt următoare:
La data de 29.08.2007, orele 23,00, inculpatul a condus autovehiculul marca "" cu nr. de înmatriculare - pe str. -, din localitatea, fără a poseda permis de conducere.
Situația de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor probe: procesul verbal de constatare a infracțiunii, adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C nr. 39621/2007; declarațiile martorului și declarațiile inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Reținând aceeași motivare, in fapt si in drept, prin decizia penala nr.151 din 16.03.2009, Tribunalul Constanțaa respins, in baza art.379 pct.1 lit.b) cod procedura penală, ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, solicitând aplicarea unei sancțiuni administrative conform art. 181cod penal întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni față de ora la care a fost comisă fapta, de împrejurările săvârșirii acesteia, că atingerea adusă valorilor sociale este infimă.
Criticile sunt neîntemeiate.
Conform art.345 cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 cod procedură penală, vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În cauză, s-au respectat exigențele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea administrării probelor pe parcursul procesului, în ședințe publice, ca si acuzarea.
Sub aspectul acțiunii penale (necriticată de recurent), pe baza probelor anterior expuse, rezultă că prima instanța a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare și a aplicat pedeapsa în raport de criteriile de individualizare stfel că, în ziua de 29.08.2007, orele 23,00, inculpatul a condus autovehiculul marca "" cu nr. de înmatriculare - pe str. -, din localitatea, fără a poseda permis de conducere fapta prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.
In raport de criteriile prev. de art.181cod penal, respectiv de împrejurările comiterii faptei - conducerea autoturismului fără a poseda cunoștințele necesare, starea de pericol creata in mod voluntar si cu știință de către inculpat căreia a fost prin intervenția politiei, rezultă că fapta prezintă pericolul social concret al infracțiunii, fiind aplicabile disp. art.18 cod penal și nu cele ale art.181cod penal, apărarea inculpatului fiind neîntemeiata.
Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prev. de art.72 cod penal printre care și pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului fără a poseda permis de conducere, lezarea relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, respectiv securitatea fizică a participanților la traficul rutier și integritatea bunurilor materiale, in condițiile in care inculpatul nu poseda cunoștințele necesare conducerii, conducând autoturismul până a fost prins de agenții de poliție, pedeapsa de 10 luni închisoare este suficienta si de natură să asigure prevenția generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporara a pericolului pentru siguranța circulației rutiere.
Prin urmare, în lipsa vreunui caz de nulitate a hotărârii, recursul este nefondat și, în baza art.38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va fi respins.
În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Conform art.189 cod procedură penală, "Protocolului" încheiat între Ministerul Justiției și Libertăților și Uniunea Națională a Barourilor din România (26.11.2008), onorariul în sumă de 200 pentru av. care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge recursul inculpatului - domiciliat în com.,-.C, județul C - împotriva deciziei penale nr. 151 din 16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1423/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- - ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală,
Obligă pe recurent la plata sumei de 400 lei - cheltuieli judiciare.
În baza art. 189 cod procedură penală onorariul pentru avocat oficiu în cuantum de 100 lei se decontează din fondurile Ministerului Justiției pentru avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26 mai 2009.
Președinte de complet, Judecător, Judecător,
- - - - - -
pt.Grefier,
- -
lipsa de la instanță
semnează
conform art.312 proc.pen.
Grefier sef
jud. fond:
jud. apel: /
red. dec. jud. -
ex. 2/12.06.09
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Adriana Ispas, Maria Uzună