Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 310/2008

Ședința publică de la 05 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul - revizuent împotriva deciziei penale nr. 88/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul revizuent în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Judecătoria Hunedoara și Tribunalul Hunedoara au comunicat instanței atât pe suport magnetic cât și în formă scrisă înregistrările ședințelor de judecată din data de 20 decembrie 2007 - Judecătoria Hunedoara și 20 martie 2008 - Tribunalul Hunedoara.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocata recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire având în vedere că revizuentul nu a avut asigurată apărarea în fața instanței de fond deoarece delegația apărătorului din oficiu s-a depus doar la momentul dezbaterii cauzei.

Reprezentanta parchetului, solicită respingerea recursului declarat de condamnatul apreciind că motivul invocat nu subzistă în raport de împrejurarea că din actele dosarului rezultă că s-au luat toate măsurile în vederea asigurării apărării.

Condamnatul având ultimul cuvânt, în principal solicită casarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Hunedoara, iar în subsidiar, dacă totuși se consideră că cererea de revizuire este întemeiată a se trimite cauza la Tribunalul Hunedoara pentru a fi discutate problemele de fond și a nu fi privat de o cale de atac. Învederează că în fața instanței de fond nu s-a asigurat timpul util de minim 3 zile pentru ca apărătorul desemnat din oficiu să studieze dosarul, iar în apel nu s-au pus în discuție chestiuni de fond astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr. 367/2007, Judecătoria Devaa respins cererea de revizuire introdusă de revizuientul, potrivit disp.art.403 rap.la art.406 al.4 pr.pen.

A stabilit onorariul de avocat din oficiu in sumă de 40 lei, in favoarea Baroului de Avocați H si in sarcina Ministerului Justiției.

A obligat pe revizuient la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Hațeg sub nr- din 14 mai 2007 revizuientul lancu, a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr.65/2002 pronunțata in dosar nr. 1232/2001 in temeiul art.394 al.1 lit."a" pr.pen.

În motivarea cererii de revizuire revizuientul a arătat în precizare că soluția de condamnare dată nu este legală invocând decizia penală nr.2411/11.04.2005 a înaltei Curți de Casație si Justiție, si lipsa comunicării procesului verbal de anulare a permisului de conducere susținând totodată că prin sentința penală nr.20/2001 nu i-a fost interzis nici un drept prev. de art.64 lit."c",p. La dosar au fost depus concluziile de respingere a cererii de revizuire ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.

Instanța de fond a reținut că revizuientul lancu a formulat cererea de revizuire in baza art.394 al.1 lit."a" pr.pen. cu motivarea că la data de 27.03.2007, nu au fost cunoscute următoarele împrejurări:

Drumul pe care a circulat nu era drum public, a fost condamnat fără a fi citat, nu i s-a comunicat măsura anulării permisului de conducere de către IPJ H iar prin sentința penală nr.20/2001 a Judecătoriei Hațeg nu i-a fost interzis nici un drept.

Din examinarea actelor depuse la dosar, nu s-a putut retine că cele inserate de revizuient nu au fost cunoscute de către instanță, la soluționarea cauzei si astfel instanța de fond a apreciat că aceste aspecte nu intră sub incidența art.394 al.1 lit."" pr.pen motiv pentru care a respins cererea de revizuire introdusă de revizuientul lancu, deținut in Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță M, potrivit disp.art.403 rap.la art.406 al.4 pr.pen. împotriva sentinței penale nr.65/2002 pronunțată in dosarul nr. 1232/2001 a Judecătoriei Hațeg.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen revizuientul
, solicitând desființarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei întrucât a fost lipsit de apărare.

Prin decizia penală nr. 88/A/ 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul, acesta fiind obligat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare în apel.

În motivare Tribunalul a arătat că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 65/2002, constatând că în cauză nu este incident art. 394 al. 1 lit. a Referitor C.P.P. la motivul de apel vizând lipsa de apărare Tribunalul a constatat că revizuientul, fiind o persoană deținută în executarea unei pedepse definitive, a avut desemnat apărător din oficiu. S-a mai constatat că delegația apărătorului din oficiu a fost eliberată la data de 12.12.2007, astfel că acesta a avut timpul necesar de a studia dosarul cauzei si de a asigura asistența juridică a revizuientului la termenul din 20.12.2007.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen revizuientul solicitând personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului se arată că nu a avut asigurată apărarea în fața instanței de fond, apărătorul desemnat din oficiu a depus delegația de reprezentare doar la momentul dezbaterii cauzei și nu s-a asigurat un timp util pentru studierea dosarului.

Curtea de Apel examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu conform art. 385/6 al.3 constată C.P.P. ce recursul revizuientului este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:

Din examinarea conținutului sentinței penale nr. 367/2007 pronunțată de Judecătoria Hunedoara se constată că în dezbaterea cauzei revizuientul a arătat că avocatul care i-a fost desemnat din oficiu nu a avut timp să-i pregătească apărarea deoarece s-a prezentat doar înainte de a se dezbate cauza. Instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de revizuient fără a se pronunța cu privire la solicitarea revizuientului care viza în fapt dreptul la o apărare efectivă.

În apelul declarat revizuientul a solicitat desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond considerând că a fost lipsit de apărare. Cu toate acestea instanța de apel s-a pronunțat pe fondul cauzei, respingând apelul declarat, iar în ce privește motivul invocat de revizuient a arătat că delegația apărătorului desemnat din oficiu a fost emisă cu 8 zile înainte de dezbaterea cauzei și astfel apărătorul a avut timpul necesar pentru pregătirea apărării revizuientului.

Se constată că potrivit dispozițiilor art. 6 paragraf 3 din CEDO organele judiciare au obligația pozitivă de a asigura asistența judiciară gratuită, reală și eficientă când acuzatul nu are posibilitatea să-și aleagă un apărător ales. În aceste condiții simpla desemnare a unui apărător din oficiu de către instanța de fond, fără ca acesta să aibă posibilitatea de a studia actele dosarului, nu duce la îndeplinirea obligației de asigurare a asistenței juridice.

În interpretarea Curții Europene, asigurarea dreptului la apărare impune ca asistența acordată de avocat să fie efectivă și reală, nefiind suficientă simpla desemnare formală a unui apărător de către organele judiciare. Este necesar să se asigure timpul și condițiile adecvate apărătorului pentru ca acesta să aibă posibilitatea să susțină interesele legitime și procesuale ale clientului în contextul tuturor garanțiilor procesuale recunoscute de lege, pentru buna administrare a actului de justiție.

Față de cele arătate, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c recursul C.P.P. declarat de revizuientul urmează a fi admis.

Pentru aceste motive,

În numele legii

ECIDE:

Admite recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 88/A/20.03.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

Casează decizia penală atacată, cât și sentința penală nr. 367/20.12.2007 a Judecătoriei Hunedoara și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5.06.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Concediu odihnă - semnează

Vicepreședintele Curții

Judecător

Grefier,

- -

Concediu odihnă - semnează grefier șef

-

Tehnored. DG

2 ex/ 08.07.2008

,

,

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Dana Ghițoaica, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Alba Iulia