Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 322/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.322/
Ședința publică de la 30 Mai 2008
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind soluționarea recursului promovat de inculpatul, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 împotriva deciziei penale nr. 63/29.02.2008 a Tribunalului Vrancea (sentința penală nr. 2033/01.11.2007 a Judecătoriei Focșani ).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat asistat de apărătorul ales, avocat C, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Galați -Cabinetul individual de avocatură "C", aflată la fila 14 dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că au fost depuse la dosar motivele de recurs de către apărătorul ales al recurentului precum și împuternicirea avocațială.
procesuali precizează că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat C precizează că recursul promovat se întemeiază pe dispozițiile art.3859pct. 18 Cod procedură penală-când s-a comis eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare și pe dispozițiile art. 3859pct. 6 Cod procedură penală când urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie.
Prin rechizitoriul nr. 932/P/2007 din 03.04.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din G nr. 195/2002, republicată.
În fapt, s-a reținut că la data de 02.02.2007, inculpatul a condus autoturismul înmatriculat sub nr. - pe o uliță din comuna Suraia, județul V, fără a avea permis de conducere.
Judecătoria Focșani, prin sentința penală nr. 2033/01.11.2007 a dispus condamnarea inculpatului la 1 an închisoare în baza art. 86 alin.1 din G nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.În baza art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1037/2004 a Judecătoriei Focșani și s-a dispus executarea pedepsei alături de pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute în total 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b și din Codul penal pe durata executării pedepsei.
S-a motivat că vinovăția inculpatului este dovedită cu procesul-verbal de constatare încheiat de organul de poliție, declarațiile martorului, date în timpul cercetărilor penale și declarația agentului principal G, date în fața instanței.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat de Tribunalul Vrancea motivând că este nejustificată revenirea inculpatului începând cu data de 23.02.2007 și că aceasta s-ar datora faptului că a început să conștientizeze consecințele infracțiunii săvârșite.
Referitor la primul motiv de recurs, prin comiterea unei erori grave de fapt, se înțelege denaturarea probelor administrate în cursul procesului penal sau stabilirea unei situații de fapt care nu este confirmată de probe, iar acestea nu au fost în întregime administrate.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a dispus trimiterea în judecată inculpatului, pe baza unui material probatoriu incomplet, iar pe de altă parte în baza unor probe obținute prin promisiuni, contrar prevederilor art.68 teza 2 Cod procedură penală.
Potrivit art.202 alin.1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia. organului de urmărire penală pentru strângerea probelor trebuie să fie deopotrivă atât pentru probele în defavoarea învinuitului sau inculpatului, cât și pentru probele în favoarea învinuitului sau inculpatului. Aceste îndatoriri se îndeplinesc, indiferent dacă învinuitul sau inculpatul recunoaște fapta.
Când ajuns organul de poliție la locul constatării faptei, autoturismul era deja staționat, rămas în de benzină. Inculpatul era lângă autoturism și, întrebat de organul de poliție, a răspuns că din curtea sa până în acel loc autoturismul a fost condus de martorul -, care plecase să aducă un bidon cu benzină. În mod normal agentul de poliție ar fi trebuit să verifice această apărare și dacă avea bănuieli că inculpatul încearcă să denatureze adevărul, trebuia să facă imediat acest lucru, prin întâmpinarea martorului - și audierea acestuia înainte de a se fi întâlnit cu inculpatul.Agentul de poliție însă a întocmit procesul-verbal și promițând inculpatului și martorului că va aplica sancțiunea amenzii le-a cerut să-l semneze. Și inculpatul și martorul au semnat procesul-verbal fără să-l citească. Martorul declarat în fața instanței că semnat actele după două zile, seara,când agentul de poliție a venit la domiciliul său cu procesul-verbal și declarația deja scrisă.
Motivarea instanțelor că inculpatul și martorul nu ar fi trebuit să semneze actele decât după citirea lor, este justă și trebuie primită ca atare atunci când din ansamblul probelor de la dosar rezultă reaua-credință a inculpatului sau martorilor. Când însă în dosar, ca în speță, se constată că nu s-au respectat prevederile legale privind garantarea dreptului la apărare, că după începerea urmăririi penale nu s-a luat inculpatului o declarație scrisă personal, că nu s-a consemnat în declarația de învinuit a acestuia, scrisă de polițist, de ce refuză să o semneze dacă recunoaște fapta, nu se mai poate respinge susținerea inculpatului că în realitate nu el a condus autoturismul.
Nici procurorul și nici instanțele nu au stabilit de ce agentul de poliție a întocmit procesul-verbal de la fila 12 dosar urmărire penală, în care s-a consemnat că martorul nu dorește să fie confruntat cu inculpatul.
Verificarea apărărilor inculpatului se impunea cu atât mai mult cu cât o eventuală trimitere în judecată atrăgea și revocarea suspendării executării pedepsei aplicate anterior.
Singurele probe de la urmărirea penală în acuzarea inculpatului sunt declarațiile martorului, care, însă, în fața instanțelor, a arătat că nu a cunoscut conținutul lor și că le-a semnat ca urmare a promisiunii agentului de poliție că îl va sancționa cu amendă.
În fața instanței, agentul de poliție a recunoscut că a făcut această promisiune:" eu i-am promis că nu i se va întâmpla nimic grav pentru că mă gândeam că i se va aplica o pedeapsă în condițiile art.181Cod penal ".
Potrivit art.68 Cod procedură penală este oprit a se întrebuința violențe,amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obține probe.
Potrivit dispozițiilor art.64 alin.2 Cod procedură penală mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.Astfel, procesul verbal de constatare,declarațiile de la urmărirea penală date de martorul și declarațiile inculpatului sunt nule.
Pentru aceste considerente solicită, în baza dispozițiilor art.38515pct. 2 lit.b Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.11 pct. 2 lit.a combinat cu art.10 lit.c Cod procedură penală.
Referitor la al doilea motiv pe care se întemeiază recursul de față precizează că part.6 Cod procedură penală statuează că dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal.
În alineatul 2 al acestui articol se subliniază că în cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și să le administreze probele în apărare.
Articolul 70 Cod procedură penală reglementează obligațiile care revin organelor judiciare înainte de ascultarea învinuitului sau inculpatului. Dovada îndeplinirii acestor obligații se face cu procesul verbal întocmit în acest sens, așa cum se prevede în art.6 alin.5 Cod procedură penală.
În speța de față organul de cercetare penală nu a îndeplinit aceste obligații, încălcând flagrant dreptul la apărare al inculpatului.La dosar nu există procesul verbal de consemnare în preambulul declarației din care să rezulte că organul de cercetare a respectat dispozițiile art.6 și 70 Cod procedură penală, iar din declarațiile inculpatului făcute în fața instanței rezultă că nu i s-a adus la cunoștință că este învinuit, fapta încadrarea în drept și drepturile pe care le are,ci doar i s-a cerut să le semneze.
Doar în declarația luată la data de 02.02.2007, în faza actelor premergătoare apare consemnat că i s-a adus la cunoștință inculpatului că are dreptul la un apărător dar acesta nu solicită acest lucru și este de acord să declare tot adevărul.
După începerea urmăririi penale, inculpatului nu i s-a adus la cunoștință fapta pentru care este învinuit, încadrarea în drept, dreptul de a avea un apărător și celelalte drepturi pe care le are.
La data de 16.02.2007, agentul de poliție i-a cerut inculpatului să semneze declarația deja scrisă, însă inculpatul a refuzat. Agentul de poliție nu consemnat în declarație motivul pentru care inculpatul a refuzat să semneze, pentru ca în urma verificării să se poată stabili dacă refuzul a fost sau nu justificat.Din conținutul declarației se desprinde concluzia că afirmația inculpatului cum că declarația era deja scrisă și i s-a cerut să o semneze, este reală.
Dacă în declarație s-a consemnat ceea ce inculpatul a declarat, atunci acesta nu avea nici un motiv să nu o semneze.Faptul că declarația era deja scrisă și inculpatului i s-a cerut doar să o semneze m este confirmat indirect chiar de către agentul de poliție. Lipsa declarației scrisă personal, în calitate de învinuit, conform art.70 alin.3 Cod procedură penală confirmă susținerea inculpatului.Înainte de a -l fi audiat pe formularul "declarație învinuit-inculpat", agentul de poliție trebuia să îi ceară inculpatului, învinuit la acea dată, să dea o declarație scrisă personal cu privire la învinuirea ce i se aduce, obligație legală pe care nu a îndeplinit- Prin încălcarea garanțiilor privind dreptul la apărare, s-a încălcat principiul garantării dreptului la apărare, ceea ce constituie o vădită vătămare a drepturilor inculpatului.
Procurorul care a soluționat dosarul nu a observat că actele de urmărire penală s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale privind dreptul la apărare și a sesizat instanța de judecată. S-au încălcat deasemeni și alte dispoziții: prevederile art.73 alin.1 Cod procedură penală, art.73 alin.3 Cod procedură penală,art.86 alin.1 Cod procedură penală,art.66 Cod procedură penală. Având în vedere că în speță urmărirea penală s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art.6 și art.70 Cod procedură penală, privind garantarea dreptului la apărare, se impune refacerea actelor de urmărire penală. Pentru aceasta, în subsidiar, în baza art.332 alin.2 Cod procedură penală, solicită r4estituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani pentru refacerea urmăririi penale.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că în faza urmăririi penale nu a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, acesta a refuzat să semneze declarația fapt ce arată că nu a fost de acord cu cele consemnate, așa încât se poate deduce că acesta a avut cunoștință de conținutul declarației.
Este adevărat că nu i s-a solicitat o declarație olografă inculpatului, dar aceasta este o nulitate relativă.
S-au efectuat audieri în instanță din care rezultă că inculpatului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare.
La prezentarea materialului de urmărire penală, la data de 13.03.2007, inculpatul nu a avut de solicitat alte probe, nefiind necesară confruntarea; probele au fost legal obținute.
Revenirile lui nu sunt justificate.
Din declarația martorului - rezultă că se afla la o distanță de 150 de locul unde era situată mașina iar martorul precizat că autoturismul se afla o distanță de 50, aspect ce relevă împrejurarea că inculpatul a condus circa 100.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare precizează că inculpatul a avut un apărător desemnat din oficiu la fond, și un apărător ales la instanța de apel, acestuia i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale.Cum vinovăția inculpatului a fost stabilită în mod corect solicită respingerea recursului promovat și menținerea hotărârilor.
Avocat C arată că inculpatul a refuzat să semneze declarația pentru că nu știa ce s-a scris în aceasta, astfel legea a fost flagrant încălcată. Se susține că nu a fost efectuată confruntarea întrucât inculpatul a recunoscut comiterea faptei, ori procurorul arată că acesta nu a recunoscut.Solicită admiterea recursului.
Recurentul-inculpat, având cuvântul,precizează că nu a condus autoturismul pe uliță.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2033/01.11.2007, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 al.1 OUG nr.195/2002 republicat cu aplicarea art.37 lit.a cod penal la un an închisoare.
În baza art.83 cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1032/07.04.2004 a Judecătoriei Focșani și s-a adăugat la pedeapsa de mai sus.
S-a stabilit că inculpatul are de executat 2 ani și 6 luni închisoare.
S-au interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b,c cod penal.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 02.02.2007 în jurul orelor 1300, inculpatul a condus pe drumurile publice din comuna Suraia un autoturism marca 1310 cu număr de înmatriculare -, fără a poseda permis de conducere.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, care a solicitat achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, iar în subsidiar a solicitat aplicarea dispozițiilor art.181cod penal întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin decizia penală nr.63/2008, Tribunalul Vranceaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținând în esență, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, iar încadrarea juridică este cea legală.
De asemenea, Tribunalul a considerat că prima instanță a efectuat o judicioasă individualizare a pedepsei fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, invocând nelegalitatea acestora.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a invocat:
1.Cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 din Codul d e procedură penală, în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, apărătorul ales al inculpatului susținut că probele care, în opinia celor două instanțe, confirmă vinovăția inculpatului-respectiv procesul-verbal de constatare și declarațiile inițiale date în cursul urmăririi penale de martorul și de inculpat- sunt lovite de nulitate, deoarece au fost administrate cu încălcarea dreptului la apărare și prin întrebuințarea de promisiuni, fiind încălcate dispozițiile art.68 din Codul d e procedură penală.
2. Cazul de casare prevăzut de art.3859pct. 6 din Codul d e procedură penală-în sensul că în cursul urmăririi penale au fost încălcate dispozițiile legale care garantează exercitarea dreptului la apărare al inculpatului.
Recursul este fondat, dar pentru alt motiv decât cele invocate de inculpat.
Examinând mai întâi motivul de recurs care vizează nulitatea unor probe administrate în cursul urmăririi penale, determinată de pretinsa încălcare a dispozițiilor legale care garantează exercitarea dreptului la apărare, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Exercitarea dreptului la apărare al învinuitului sau inculpatului este garantată prin numeroase dispoziții ale Codului d e procedură penală, dar nu toate aceste dispoziții sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, potrivit dispozițiilor art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute dispozițiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, când este obligatorie, potrivit art.171 alin.2 și 3 Cod procedură penală.
Doar încălcarea acestor dispoziții legale privind dreptul la apărare atrage incidența cazului de casare prevăzut de art.3859pct.6 din Codul d e procedură penală.
În speță, inculpatul a invocat încălcarea unor dispoziții cuprinse în art.6, art.68 și art.70 din Codul d e procedură penală, privitoare la exercitarea dreptului la apărare, dispoziții care nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, ci a nulității relative, care putea fi invocată numai în termenul și în condițiile prevăzute de art.197 alin. 1 și 4 din Codul d e procedură penală.
În consecință, criticile formulate prin al doilea motiv de recurs nu se regăsesc în cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct. 6 din Codul d e procedură penală invocat de inculpat.
Totodată, Curtea constată că nu își are aplicabilitatea în speță nici cazul de casare prevăzut de art.385 alin.1 pct. 18 din Cod procedură penală, privitor la eroarea gravă de fapt, la care se face referire în primul motiv de recurs.
Potrivit principiului liberei aprecieri a probelor, instituit prin dispozițiile art.63 alin. 2 din Codul d e procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind făcută de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor, în scopul aflării adevărului.
În speță, în mod corect cele două instanțe au reținut că procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de lucrătorul de poliție la data de 08.02.2008-înscris care constituie mijloc de probă, potrivit art.90 din Codul d e procedură penală - se coroborează cu declarațiile date în aceeași zi de inculpatul și de martorul -făcând dovada că inculpatul fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe un drum secundar din comuna Suraia, județul V, fără a deține permis de conducere.
Față de caracterul convingător al concluziilor care rezultă din interpretarea și coroborarea probelor mai sus menționate, în mod judicios cele două instanție au înlăturat declarațiile ulterioare ale inculpatului și ale martorului, precum și declarațiile martorului -- reținând că acestea sunt în mod vădit nesincere, fiind făcute cu scopul de a acredita ideea, contrară realității, că autoturismul ar fi fost condus către acest din urmă martor
În consecință, Curtea constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate de inculpatul.
Recursul este însă fondat pentru un alt motiv, pe care Curtea îl va lua în considerare din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală-respectiv pentru motivul că cele două instanțe au făcut o greșită apreciere asupra gradului de pericol social al faptei săvârșite de inculpat.
Având în vedere modalitatea și împrejurările în care fapta a fost comisă-inculpatul conducând fără permis un autoturism, pe un drum secundar, dintr-o localitate rurală, cu un trafic redus, pe o distanță de circa 100; având în vedere și aspectele referitoare la persoana inculpatului, care, chiar dacă are antecedente penale, manifestă preocupare pentru reintegrarea socială, având un loc de muncă, unde se bucură de aprecierea colegilor ( recomandare-fila 25, dosar apel), Curtea își formează convingerea că, prin conținutul ei concret, fapta comisă de inculpat aduce o atingere minimă valorilor apărate de lege și este în mod vădit lipsit de importanță, fiind lipsită de gradul de pericol social caracteristic unei infracțiuni.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.38515pct. 2 lit.d cu referire la art.3859alin.1 pct. 14 Cod procedură penală, urmează fi admis recursul declarat de inculpatul, vor fi casate hotărârile recurate, iar în rejudecare se va dispune achitarea inculpatului conform dispozițiilor art.11 pct. 2 lit.a, ref. la art.10 lit.1din Codul d e procedură penală și la art.181din Codul penal.
În baza art.91 lit.c din Codul penal se va aplica inculpatului o amendă cu caracter administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.01.1975 în Focșani, județ V, cu același domiciliu, comuna Suraia, CNP -.
Casează decizia penală nr. 63/29.02.2008 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr. 2033/01.11.2007 a Judecătoriei Focșani și în rejudecare:
În baza art.11 pct.2 lit. b în referire la art. 10 lit.1Cod procedură penală și art.181Cod penal achită pe inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art.86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.
În baza art. 91 lit. c Cod penal aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 800 lei.
În baza art.192 pct. 1 lit. d Cod procedură penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./ 2 ex/16.06.2008
Jud.apel--
Jud.fond-
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Marcian Marius Istrate, Constantin
