Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 336/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 336/2008
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 3: Tiberiu Peter
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentantă prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU împotriva deciziei penale numărul 40/18.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL SIBIU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul intimat depune la dosar pentru a face dovada lipsei la termenul de judecată din 27 mai 2008, certificatul de concediu medical.
S-a procedat apoi la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în proces-verbal separat atașat la dosar.
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului susține recursul cum a fost formulat în scris solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
În susținerea recursului invocă atitudinea oscilantă și nesinceră a inculpatului, apărările acestuia fiind totuși de înțeles având în vedere condamnările anterioare ale acestuia.
Susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că faptele comise de inculpat prezintă un grad minim de pericol social, soluția de achitare bazându-se pe o probațiune incertă și pe împrejurări de fapt relative, apreciind că prin soluția adoptată s-a comis o gravă eroare de fapt.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului formulat în cauză de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU ca nefondat și menținerea soluției de achitare ca temeinică și legală, ca fiind singura soluție echitabilă ce se putea pronunța în cauză. Solicită a se observa că inculpatul nu a dat declarații contradictorii, recunoscând din prima clipă.
Având ultimul cuvânt, inculpatul solicită respingerea recursului declarat în cauză și menținerea soluției de achitare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 6/24.01.2007 pronunțată de Judecătoria S în dosar nr- inculpatul a fost condamnat la pedepsele de:
- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 78 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.
- 1 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice prevăzută de art. 79 al.4 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal pedepsele aplicate au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare, urmare revocării suspendării condiționate a executării pedepsei (aplicată prin sentința penală nr. 122/2004 a Judecătoriei S).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în noaptea de 27/28 iulie 2005, inculpatul, fără să posede permis de conducere, a condus pe drumurile publice în localitatea S autoturismul 1310 cu număr de înmatriculare - circa 10-20. Fiind oprit de un echipaj de poliție, i s-au solicitat actele; inculpatul a declarat că nu le are și că nu a condus mașina. Solicitându-i-se să se supună testării cu aparatul etilotest și recoltării de probe biologice, inculpatul a refuzat.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut inițial că ar fi condus mașina circa 5- 10 metri, pentru ca ulterior să nege comiterea faptelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea, întrucât nu a comis faptele reținute în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 40/18.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL SIBIU -secția penală în dosar nr-, în urma admiterii apelului declarat de inculpat și desființării sentinței penale atacate, în baza art. 11 pct.2 lit.a, 10 lit. b/1 și C.P.P. art. 18/1 inculpatul Cod Penal a fost achitat pentru infracțiunile reținute în sarcină, în baza art. 91.Cod Penal fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii administrative în sumă de 700 lei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului de a conduce fără permis de conducere autoturismul pe o distanță de circa 10- 20 metri nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, nici fapta inculpatului de a refuza recoltarea probelor biologice nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni de vreme ce nu s-a făcut dovada că ar fi consumat băuturi alcoolice și nici nu s-a aflat la volanul autoturismului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU solicitând casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței pronunțate de judecătorie motivând că față de probele administrate în cauză, atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul cercetării judecătorești și față de împrejurarea că este recidivist, anterior fiind condamnat tot pentru comiterea unor infracțiuni privind circulația pe drumurile publice, faptele comise prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 18/1 al.2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Din declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, rezultă că în noaptea de 27/28 iulie 2005, inculpatul, aflat aparent sub influența băuturilor, a condus autoturismul 1310 cu numărul de înmatriculare SB o6, proprietatea firmei la care lucra pe strada - - din localitatea S, fără să posede permis de conducere.
Fiind oprit în trafic de organele de poliție, constatându-se că nu posedă permis de conducere, i s-a solicitat să se supună testării cu fiola alcoolscop sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatul a refuzat, plecând pe jos, de la fața locului.
Audiat fiind, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, pentru ca în cursul cercetării judecătorești, după rejudecare, să susțină că nu a condus atovehiculul, ci căuta un anume obiect în bordul mașinii.
Inculpatul posedă antecedente penale fiind recidivist în condițiile art. 37 lit.a Cod penal privind recidiva postcondamnatorie. Primul termen al recidivei îl constituie o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81, 82 Cod penal pe o durată de 4 ani, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 122/2004 a Judecătoriei S, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 la mie și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere conf. art. 78 al.1 și art. 79 al.1 din OUG nr. 195/2002.
Față de aceste considerente, Curtea reține că, în speță faptele comise de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care, în baza art. 385/15 pct.2 lit.a recursul C.P.P. declarat de Parchet va fi admis, decizia atacată va fi casată, urmând a fi menținută hotărârea primei instanțe.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod pr.penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU împotriva deciziei penale nr. 40/18.02.2008 pronunțate de TRIBUNALUL SIBIU în dosarul nr-.
Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 6/24.01.2007 pronunțată de Judecătoria S în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --CO - - --CO - --CO
semnează vicepreședintele semnează vicepreședintele semnează vicepreședintele
Curții de Apel Curții de Apel Curții de Apel
GREFIER
- -
Red.
Dact.LS/2ex/14.07.2008
Jud.fond:
Jud.apel:,
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter