Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 347/

Ședința publică din 27 martie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.199 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest - arestat în altă cauză, asistat de apărător din oficiu, avocat, din cadrul Baroului T

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât în perioada 11.05.2007 - 13.11.2007 inculpatul recurent s-a aflat în stare de detenție.

Procurorul pune concluzii de admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță,.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, nu a avut cunoștință de proces, fiind arestat. Depune la dosar copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4443/29.11.2007 emis de Judecătoria Târgu Jiu și copia sentinței penale nr. 3500 din 13.11.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosar nr-.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.300 din 21.06.2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Reșița, în baza art.78 alin.1 din OUG195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a cod penal, a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.39 alin.1 rap. la art.34 lit.d cod penal, a dispus contopirea pedepsei aplicată, de 2 ani închisoare, cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare + 4.000.000 lei Rol, amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 637/13.07.2005 a Judecătoriei Novaci, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare + 4.000.000 lei Rol amendă penală, pe care a sporit-o cu 1 an, în final inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă 4.000.000 lei Rol amendă penală.

În baza art.71 cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a-c cod penal pe durata executării pedepsei principale.

A dispus anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii nr- al Judecătoriei Novaci și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în baza dispozițiilor prezentei sentințe.

În baza art.191 alin.1 cod procedură penală, a obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

A dispus virarea sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C-

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, a reținut în fapt că în data de 27.02.2006, în timp ce conducea pe 571, pe direcția Reșița -, autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare -, inculpatul a fost oprit de organele de poliție din cadrul Postului de Poliție pentru control.

Inculpatul a declarat, atât verbal cât și în scris la Postul de Poliție, că posedă permis de conducere categoriile B, C, E, dar că nu îl are la el întrucât l-a uitat acasă, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.

Ulterior organele de poliție au solicitat Serviciului Regim Permise de conducere și Înmatricularea Vehiculelor G să verifice dacă inculpatul posedă permis de conducere și din ce categorie.

Din adresa nr.-/10.03.2006 emisă de Serviciul Regim Permise de conducere și înmatricularea vehiculelor G rezultă faptul că inculpatul nu figurează în evidențe ca deținător al permisului de conducere.

În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a avea permis de conducere auto întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002

Pe latură subiectivă, instanța de fond a reținut intenția ca formă a vinovăției în cazul ambelor fapte.

Urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat a constat în crearea unei stări de pericol pentru siguranța participanților la traficul rutier.

Reținând vinovăția inculpatului și apreciind că fapta săvârșită, prin modul și împrejurările în care a fost comisă, prin urmarea produsă și ținând seama de persoana inculpatului, care este recidivist, prezintă pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat, instanța de fond i-a aplicat acestuia pedeapsa de mai sus.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, care arată că la stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Se va avea în vedere faptul că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, dată fiind sentința penală nr. 637/13.07.2005 a Judecătoriei Novaci, definitivă la 25.01.2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, conform disp. art.362-363 Cod procedură penală, inculpatul.

Prin decizia penală nr.199 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în baza disp. art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penală nr.300/21.06.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr-.

În baza disp. art.192 al.2 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei - cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a decide astfel, tribunalul examinând sentința atacată, față de cererea de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele legalității și temeiniciei, prin prisma disp. art.371, 378 Cod procedură penală, a constatat că apelul declarat de inculpatul este nefondat.

Astfel, din studiul actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constatat că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, conformă probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare disp. art.52 și 72 Cod penal, inculpatul manifestând perseverență infracțională, așa încât solicitarea acestuia de reducere a cuantumului pedepsei și înlăturare a sporului de pedeapsă este nefondat.

Întrucât în prezenta cale de atac nu s-au produs probe noi care să determine desființarea sentinței atacate și față de considerentele de mai sus, tribunalul, văzând și disp. art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penală nr.300/21.06.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosar nr-.

Împotriva deciziei penale nr. 199/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 05.02.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia concluziilor a susținut că nu a avut cunoștință de proces.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de inculpat și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4443/29.11.2007 emis de Judecătoria Târgu Jiu și sentinței penale nr. 3500/13.11.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu rezultă că în perioada 11.05.2007 - 13.11.2007 inculpatul recurent s-a aflat în stare de detenție. Din cuprinsul încheierii din 07.06.2007, când au avut loc dezbaterile în fața Judecătoriei Reșița se reține că inculpatul nu a fost prezent fiind reprezentat de avocatul desemnat din oficiu.

Potrivit dispozițiilor art. 314 alin. 1.C.P.P. "judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere". În acest sens, trebuie avute în vedere și dispozițiile articolului 5 paragraful 3, 4 și articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Colozza și Rubinat c/ Italia 1985, Poitrimol c/Franța 1993,. c/Italia 1991) din care rezultă că, deși nu este prevăzut în mod expres, dreptul acuzatului de a lua parte la proces decurge din obiectul și scopul art. 6, iar statele trebuie să depună eforturi rezonabile pentru a asigura exercitarea acestui drept; statuându-se că prezentarea la proces a unui acuzat are o importanță capitală atât din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cât și al necesității de a verifica exactitatea afirmațiilor sale și de a le confrunta cu declarațiile părții vătămate, ale cărei interese trebuie protejate, cât și cele ale martorilor (cauza Ilișescu și Chiforec c/România 2005). Prin urmare, judecarea inculpatului în lipsă, deși acesta era arestat în altă cauză, constituie o încălcare a prevederilor art. 314.C.P.P. care se sancționează cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 și 3.C.P.P. fiind incident cazul de casare reglementat de art. 3859pct. 5.

C.P.P.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c va C.P.P. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 199/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-; va casa decizia recurată și sentința penală nr. 300/21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

În temeiul art. 350.C.P.P. va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În. art.38515pct.2 lit.c p Cod Penal admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.199 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 300 din 21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.

În.art.350 p Cod Penal constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În. art.192 al.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. LB /31.03.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/07.04.2008

Prima instanță:

Instanță apel:,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 347/

În. art.38515pct.2 lit.c p Cod Penal admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.199 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 300 din 21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.

În.art.350 p Cod Penal constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În. art.192 al.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- din 21 aprilie 2008

Către,

JUDECĂTORIA REȘITA

Alăturat vă trimitem dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpatul, întrucât prin decizia penală nr. 347/R din 27 martie 2008, în. art.38515pct.2 lit.c p Cod Penal s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.199 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a casat decizia penală recurată și sentința penală nr. 300 din 21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și trimite cauza spre rejudecare în favoarea.

În.art.350 p Cod Penal s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Dosarul cusut și numerotat conține - 16 file,

Atașat:-dosar nr- - Tribunalul C S- 42 file,

-dosar nr- - Judecătoria Reșița- 92 file + dosarul nr. 523/P/2006 - Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița -14 file.

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER SECȚIE,

- -

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Laura Bogdan, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Timisoara