Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 352/
Ședința publică din 12 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache Judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Aurel
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 03.09.1975, în G, CNP- -, domiciliat în G,-, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva deciziei penale nr. 547/17.12.2007 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 129/19.01.2007 a Judecătoriei Galați ).
La apelul nominal a răspuns recurentul - inculpat în stare de arest asistat de avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și să se dispună achitarea inculpatului.
Curtea, pune în discuție excepția ridicată anterior de reprezentantul Ministerului Public, vizând tardivitatea recursului.
Avocat, având cuvântul, cu privire la tardivitatea invocată arată că într-adevăr se constată că recurs fost introdus tardiv, dar solicită să se observe că avocatul pe care l-a avut recurentul fost amendat pentru faptul că nu s-a prezentat la termenele de judecată. Consideră că prin aceasta inculpatul fost prejudiciat de către apărătorul său ales, astfel că nu a cunoscut și nu a putut să declare recurs în termenul legal și nu ar trebui ca recurentul să suporte consecința.
Avocatul respectiv a fost amendat și i s-a respins și cererea de exonerare.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe excepția tardivității solicită să se constate că inculpatul a fost prezent la dezbaterile și pronunțarea care a avut loc la 17.12.2007, iar recursul fost declarat pe 7 ianuarie 2008. Urmează să se constate că cererea de recurs este tardiv formulată și să se respingă ca atare, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat Stare, având cuvântul în replică, solicită să se observe că recursul nu e semnat de recurent ci e semnat de avocat, fapt care întărește convingerea că inculpatul s-a bazat pe apărătorul său.
Inculpatul precizează că nu a știut cum să procedeze.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 129/19.01.2007 a Judecătoriei Galați, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.37 lit. Cod Penal cu aplicarea art. 74 lit. c Cod Penal- 76 lit. d în Cod Penal ref. la art. 80 al.1 și 2 Cod Penal
În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 522/18.02.2001 a Judecătoriei Galați și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 06.07.2004, inculpatul a condus autoturismul GL -04 - pe strada - cel M din municipiul G, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,10 %0.
Împotriva sentinței penale nr. 129/19.01.2007 a Judecătoriei Galația declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie. În motivarea apelului a susținut, în principal, că datorită alcoolemiei mici fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea
Prin decizia penală nr. 547/17.12.2007 a Tribunalului Galați, apelul declarat de inculpatul a fost admis. S-a desființat în parte sentința penală nr. 129/19.01.2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, menținându-se pedepsele aplicate de instanța de fond.
Împotriva deciziei penale nr. 547/17.12.2007 a Tribunalului Galația declarat recurs, la data de 07.01.2008, inculpatul.
Recursul este tardiv.
Potrivit art. 3853în ref. la art. 363 Cod proc. penală, termenul de recurs este de 10 zile și pentru partea care a fost prezentă la dezbateri curge de la pronunțare. Inculpatul a fost prezent la dezbateri, decizia de apel a fost pronunțată pe data de 17.12.2007, astfel că ultima zi în care acesta putea să declare recurs a fost data de 27.12.2008. Cum inculpatul a declarat recurs abia pe data de 07.01.2008, recursul este tardiv și urmează a fi respins ca atare.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. a și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 03.09.1975, în G, CNP- -, domiciliat în G,-, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva deciziei penale nr. 547/17.12.2007 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 129/19.01.2007 a Judecătoriei Galați ).
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- 24 iunie 2008
Tehnored.-/2 ex./24 iunie 2008
Jud.apel-,
Jud.fond-
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel