Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 358 Dosar nr-
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror șef Secție judiciară
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr 39 A din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr -.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura indeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 30 aprilie 2008 când părtile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberarii, a amânat pronuntarea pentru 8 mai 2008, când,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 39/18 februarie 2008 Tribunalului Brașova fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței penale nr. 1761/2007 a Judecătoriei Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:
Prin sentința penală nr 1761/23.10.2007, Judecătoria Brașova dispus, în baza art 11 alin 2 lit a raportat l art 10 lit d Cod procedură penală achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art 81 alin 1 din OUG 195/2002 (art 89 alin 1 din ordonanța republicată).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 29 august 2006, în jurul orelor 17.00, inculpatul se afla la volanul autoturismului său, pe strada - din B, efectuând o manevră de mers înapoi. Minorul se deplasa cu bicicleta pe strada situată perpendicular față de strada pe care se deplasa inculpatul. Minorul a observat mașina inculpatului, însă nu a avut timp să efectueze manevre de oprire a bicicletei, având în același timp telefonul în mâna dreaptă neputând, astfel, să acționeze frâna aflată pe partea dreaptă și a intrat în coliziune cu partea din spate a autoturismului inculpatului. Aceste aspecte rezultă atât din declarația persoanei vătămate audiată în calitate de martor în prezenta cauză (fila 27), cât și din declarația inculpatului (fila 13 dosar). De asemenea, prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale (filele 32-33 dosar urmărire penală), cât și al cercetării judecătorești, martorul - confirmă modalitatea de producere a accidentului.
În urma impactului, martorul nu prezenta urme de lovire, inculpatul insistând în a-l transporta la spital, însă acesta a refuzat. Martorul arată în declarația sa (fila 26), faptul că nu a suferit nicio hemoragie și prezenta urme exterioare de lovire. Conform declarației sale, acesta resimțea o durere în zona claviculei, însă nu i-a spus nimic despre aceasta inculpatului.
Martora, soția inculpatului, se afla în momentul producerii accidentului în autoturism, iar prin declarația sa (fila 30), susține cele,arătate anterior, respectiv faptul că nu prezenta vreo urmă de lovitură, nici nu acuza dureri.
În aceste condiții, inculpatul a mers împreună cu minorul la domiciliul acestuia, unde se afla mama sa,. Împreună au mers la locul accidentului pentru a constata daunele unde, în ciuda insistențelor inculpatului de a merge la spital, martora a refuzat, întrucât fiul său nu prezenta leziuni și nu acuza nicio durere, stabilind că, asupra eventualelor despăgubiri pentru avarierea autoturismului, inculpatul urma a discuta cu tatăl minorului, după întoarcerea acestuia în localitate.
La această discuție a fost de față și martorul - care confirmă faptul că atât cât și mama acestuia, au refuzat să meargă la spital (fila 29).
Ulterior, în cursul acelei zile, minorul a resimțit dureri în zona claviculei, din această cauză deplasându-se la spital unde s-a constatat că prezenta o ruptură de claviculă, fiind supus unei intervenții chirurgicale.
Organele de poliție au fost sesizate de către cadrele medicale care au examinat persoana vătămată.
Potrivit art. 81 alin 1 din OUG 195/2002 (art 89 alin 1 din OUG 195/2002, republicată), constituie infracțiune părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție de către conducătorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane.
Prin fapta de părăsire fără drept a locului accidentului sunt puse în pericol două valori sociale: siguranța circulației pe drumurile publice, ca obiect juridic principal, și activitatea organelor judiciare, ca obiect juridic adiacent.
Sub aspectul laturii subiective, această infracțiune presupune ca inculpatul să fi avut reprezentarea că în urma accidentului s-a produs o vătămare a integrității corporale.
În cauză, raportat la ceea ce a constatat inculpatul, care s-a asigurat că minorul nu este vătămat și, așa cum chiar minorul arată, la acel moment nu erau vizibile urmele loviturii, instanța a apreciat că inculpatul nu a acționat cu intenția specifică acestei infracțiuni, respectiv nu a urmărit să se sustragă sau să împiedice descoperirea și sancționarea sa.
Analizând materialul probator, prima instanță a constatat că nu inculpatul a fost cel care a cauzat accidentul, minorul intrând în coleziune cu autoturismul inculpatului, din cauza vitezei mari cu care se deplasa cu bicicleta, în același timp vorbind și la telefon, împrejurări care l-au împiedicat să evite coleziunea.
În plus, atât conduita inculpatului după producerea accidentului, cât și atitudinea sa subiectivă față de accidentul produs, în condițiile în care era vecin cu minorul i datele sale de identitate erau cunoscute, motiv pentru care, imediat după sosirea organelor de poliție la fața locului, inculpatul s-a prezentat și a fost cooperant, toate acestea sunt de natură să conducă la concluzia că acesta nu a avut intenția de a părăsi locul accidentului și, în fapt, aceasta nici nu s-a produs, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, criticând-o ca netemeinică, sub aspectul achitării inculpatului în baza art 11 alin 2 lit a raportat la art 10 lit d Cod procedură penală și, solicitând desființarea acesteia, iar, în cadrul rejudecării, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul acționând cu intenție indirectă.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că inculpatul nu a efectuat nici un demers pentru a se asigura că minorul nu este vătămat, inculpatul nefiind abilitat să aprecieze dacă s-a produs sau nu o vătămare a integrității corporale sau a sănătății victimei și, de asemenea, nu a anunțat evenimentul la cea mai apropiată secție de poliție.
În apel, tribunalul a audiat pe inculpat (filele 16-17), potrivit art 378 alin 1/1 Cod procedură penală, a audiat pe martorul - (fila 23) și a reaudiat pe martora (fila 22).
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, s-a constatat că apelul formulat nu este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, situația de fapt reținută reieșind din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare (fila 14 dosar urmărire penală), procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 6-7 dosar urmărire penală), schița locului accidentului (fila 8 dosar urmărire penală), procesul verbal de depistare și cercetare criminalistică (fila 9 dosar urmărire penală), planșa fotografică (filele 10-13 dosar urmărire penală), raportul de constatare medico legală (fila 15 dosar urmărire penală), buletin de analiză toxicologică ( filele 17-21 dosar urmărire penală), procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii (fila 22 dosar urmărire penală), declarația de învinuit a lui (filele 23-26 dosar urmărire penală), declarația persoanei vătămate 8 filele 27-29 dosar urmărire penală), declarația reprezentantului legal al persoanei vătămate, (filele 30-31 dosar urmărire penală), declarația martorului asistent - (filele 32-33 dosar urmărire penală), declarațiile martorilor, -, - și.
În mod corect, instanța de fond a reținut că, în momentul în care partea vătămată a intrat cu bicicleta în autoturismul condus de către inculpat, autovehiculul se afla în mișcare, respectiv se deplasa înapoi pentru a ieși din parcare, în acest sens inculpatul și martora au dat declarații atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, astfel că declarația inculpatului, dată în fața instanței de apel în sensul că autoturismul său staționa în momentul în care minorul a intrat cu bicicleta în autovehiculul său, reprezintă o schimbare nejustificată a declarațiilor anterioare, iar noul aspect relatat nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.
Tribunalul a constatat că motivele de pel invocate, în sensul reținerii vinovăției inculpatului sub forma intenției indirecte, nu sunt temeinice, având în vedere starea de fapt reținută în cauză.
Astfel, partea vătămată nu a simțit nici o durere fizică în perioada imediat următoare accidentului și acesta i-a spus atât inculpatului, cât și mamei sale, după accident, că nu îl doare nimic și că nu are rost să meargă la spital; de asemenea, nici din modul normal în care se deplasa și se minorul, inculpatul nu avea cum să își dea seama că partea vătămată a suferit vreo vătămare a integrității sale corporale.
Din nici un mijloc de probă nu reiese că inculpatul l-ar fi agresat verbal pe minor după producerea accidentului, aspect care l-ar fi intimidat pe minor și de aceea nu i-ar fi spus inculpatului că îl doare zona umărului stâng, martorii oculari relatând că nu l-au auzit pe inculpat adresându-i injurii părții vătămate.
Nu se poate imputa inculpatului faptul că nu a efectuat demersuri pentru a duce partea vătămată la spital pentru a se constata dacă acesta a suferit sau nu vreo leziune corporală atâta timp cât minorul și mama sa au spus imediat după accident că nu are rost o asemenea deplasare, deoarece pe minor nu îl doare nimic.
Prin urmare, tribunal a reținut că nu i se poate imputa inculpatului nici faptul că ulterior acestui incident nu s-a deplasat la cea mai apropiată secție de poliție pentru a anunța evenimentul rutier.
În consecință, tribunalul a constatat din materialul probator administrat în cauză că inculpatul a avut convingerea că partea vătămată nu a suferit nici o vătămare a integrității sale corporale și a plecat de la locul incidentului, neputându-se reține că inculpatul, în mod obiectiv, a prevăzut că părăsește locul unui accident rutier; prin urmare, s-a reținut că nu se poate constata, fără putință de tăgadă, că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă sau indirectă, potrivit art. 19 alin 1 pct. 1 lit. a sau b Cod penal, nefiind îndeplinită astfel latura subiectivă a infracțiunii prev de art. 81 alin 1 din OUG 195/2002, infracțiune care poate fi săvârșită doar cu intenție (directă sau indirectă).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a criticat soluția pentru netemeinicie pe considerentul existenței unei grave erori d fapt cu consecința greșitei achitări a inculpatului, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 385/9 pct. 18, arătând că inculpatul și-a modificat ușor declarațiile date în fața instanței, încercând să acrediteze ideea că mașina staționa în momentul în care minorul a intrat cu bicicleta în aripa spate i că deși acesta nu prezenta nici un fel de leziuni, fracturarea unor porțiuni de oase era previzibilă și cunoștea că avea obligația de încunoștința organele de poliție și partea vătămată examinată medical, iar atitudinea sa de refuz de a merge la spital și de a nu formula plângere penală este lipsită de relevanță.
Prin urmare, Ministerul Publica susținut că apărarea inculpatului nu poate fi primită și nici nu se poate susține că nu a acționat cu intenția specifică acestei infracțiuni, intenția indirectă rezultând din toate probele administrate.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, potrivit art. 385/10 Cod procedură penală, se constată că acesta este nefondat.
Motivele invocate de Ministerul Public în susținerea recursului sunt, în primul rând, în afara motivelor de recurs prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, deoarece pentru incidența cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală este necesar ca instanțele de fond să rețină o greșită stare de fapt, ori instanțele au constatat o corectă stare de fapt.
Instanța are a observa că motivul de recurs prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală referitor la comiterea unei erori grave de fapt în speța dedusă judecății, astfel cum a fost indicat și motivat în scris de Ministerul Public, scapă cenzurii instanței de recurs.
În acest sens, se impune observația că recursul este o cale de atac preponderent de reformare, iar cazurile de casare sunt limitativ determinate de lege.
Cazul de casare invocat de Ministerul Public vizează verificarea de către instanța de recurs a respectării legii la judecarea cauzei de către instanța de fond, luând în considerare situația de fapt pe care aceasta a reținut-o prin propria apreciere dată probelor administrate, iar în actuala reglementare a recursului nu se prevede pentru instanța de recurs dreptul de a da o nouă apreciere a probelor și, eventual, de a administra probele necesare, așa cum se prevede în privința apelului.
Deși în prezent dispozițiile art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală sunt interpretate mai puțin restrictiv, în sensul că eroarea gravă de fapt nu trebuie confundată cu o greșită apreciere a probelor și este incident acest caz ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Prin urmare, prin eroare gravă de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate la instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate această probă nu există sau atunci când se consideră că o anumită probă, mărturie, un anumit act ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Așa fiind, rezultă că în situația în care se cere instanței de recurs să dea o nouă apreciere a probelor administrate, diferită de cea dată de instanța de fond, nu există o eroare gravă de fapt, deoarece erorile de fapt se referă la stabilirea unei stări de fapt total diferită de cea reținută, iar cazul de casare invocat în speță scapă cenzurii instanței de recurs.
Mai mult, nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului, atunci când s-a pronunțat o soluție inversă față de cea corectă, pentru că în aplicarea acestui caz de casare trebuie să se rețină întotdeauna nu numai o eroare de fapt, ci și gravitatea acesteia prin influența pe care a avut-o asupra soluționării cauzei.
Prin urmare, motivul de netemeinicie invocat de Ministerul Public scapă cenzurii instanței de recurs.
Chiar în situația în care motivul putea fi invocat, instanța de recurs are a observa că soluția dispusă este legală și temeinică și că în condițiile particulare în care s-a produs impactul inculpatul nu avea posibilitatea să prevadă eventualele leziuni, câtă vreme impactul minorului cu autoturismul a fost foarte ușor și s-a datorat în exclusivitate conduitei necorespunzătoare a părții vătămate, care nu numai că nu s-a asigurat, dar vorbea și la telefonul mobil, atenția sa fiind serios diminuată.
Din moment ce și minorul și mama acestuia au refuzat oferta inculpatului de a merge la spital, minorul nu prezenta nici un fel de urme sau leziuni și a afirmat că nu-l doare nimic, a imputa inculpatului o conduită contrară dispoziției legale depășește ceea ce este firesc și normal și scopul urmărit de legiuitor, iar condamnarea sa pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție ar fi nu numai contrară legii dar și excesivă, deoarece ar conduce la o interpretare a legii pe care însuși legiuitorul nu a avut-o în vedere.
Așa fiind, hotărârea atacată este în afara oricărei critici și pe cale de consecință, potrivit art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. ultim Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 39/18 februarie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. SF/12.06.2008
Dact MB/16.06.2008
- 2 exemplare -
Jud fond -
Jud apel - +
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Simona Franguloiu, Constantin Epure
