Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 365/
Ședința publică din data de 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Liviu
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în F,-, bloc 6,. 1,. 5, jud. V, împotriva deciziei penale nr. 123 din 13.04.2009 a Tribunalului Vrancea.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat. av. -, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 2441/22.05.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat susține că acesta a formulat recurs împotriva sentinței penale 100/2009 a Judecătoriei Focșani și, respectiv, împotriva deciziei penale 123/2009 a Tribunalului Vrancea, prin care a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice, prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002.
Precizează că prin decizia pronunțată în apel inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, spre deosebire de pedeapsa de 1 an închisoare la care a fost condamnat de instanța de fond.
Inculpatul a declarat recurs întrucât consideră că pedeapsa de 2 ani ce i-a fost aplicată este mult prea mare.
Apreciază că, într-adevăr, admiterea apelului a fost justificată, având în vedere că pentru fapta comisă de inculpat pedeapsa minimă prevăzută de lege este de 2 ani închisoare, iar instanța de apel i-a aplicat acest minim. Însă, a observat că instanțele nu au reținut circumstanțe atenuante care să justifice coborârea sub acest minim.
Solicită să se aibă în vedere că inculpatul a condus autoturismul la o oră înaintată, respectiv ora 340, când traficul este aproape inexistent. Chiar dacă inculpatul a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice și a refuzat să i se recolteze probe biologice, apreciază că nu s-a pus în pericol siguranța circulației publice și, pe cale de consecință, refuzul acestuia nu este de natură să determine instanța să-i aplice o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
Apreciază că trebuia avută în vedere atitudinea inculpatului, respectiv faptul că a fost prezent la fiecare termen de judecată, a depus caracterizări, a recunoscut săvârșirea faptei, a cooperat cu organele de cercetare și cu instanța. Pentru aceste considerente, apreciază că instanța de recurs ar putea să rețină în favoarea inculpatului disp. art. 74 lit. c Cod penal și, conform disp. art. 76 Cod penal, să coboare pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.
Solicită admiterea recursului declarat de inculpat, apreciind că este fondat, cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Instanța de apel a corectat sentința instanței de fond și a stabilit într-un cuantum corespunzător pedeapsa aplicată inculpatului, care, de altfel, reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Consideră că pedeapsa aplicată reflectă în mod corect și împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, dar și persoana inculpatului, care a avut o atitudine parțial sinceră.
De asemenea, consideră că nu se impune reținerea circumstanței prev. de art. 74 lit. c Cod penal. Inculpatul a invocat faptul că nu i s-a spus că i se pot recolta și probe de urină și din acest motiv a refuzat recoltarea.
Solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-. inculpatul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 123/13.04.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosar nr-.
Prin decizia penală nr. 123/13.04.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosar nr-, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani împotriva sentinței penale nr. 100 din 21.01.2009 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-.
A fost desființată în parte sentința cu privire la latura penală.
A fost modificată pedeapsa aplicată, care a fost stabilită la 2 ani închisoare și termenul de încercare a fost stabilit la 4 ani.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel, Tribunalul Vrancea, a avut în vedere că:
Prin sentința penală nr. 100 din 21 ianuarie 2009 Judecătoriei Focșania fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice, prev.de art.87 al.5 din OUG nr. 195/2002 - republicată, la 1(un) an închisoare.
În baza art.71 cod penal, pe durata executării pedepsei au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.
În temeiul art. 81 cod penal și art. 71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 cod penal, conform art. 359 cod proc.penală.
În baza art. 189 și urm. Cod proc. penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei RON, din care 100 lei RON, onorar avocat din oficiu, ce a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul la data de 26.02.2008, în jurul orei 340fost oprit în trafic, în timp ce conducea autoturismul marca - cu nr. de înmatriculare -, invitat fiind la Spitalul Militar Focșani pentru a i se recolta probe biologice, fără nici un motiv, a refuzat.
Situația de fapt a fost reținută pe bază de proces-verbal de constatare la fața locului, test alcoscoopie, proces-verbal de consemnare a refuzului inculpatului de a se deplasa la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice, buletin de examinare clinică, coroborat cu declarația inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, care a susținut că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului este sub minimul special prevăzut de lege, situație în care hotărârea instanței de fond apare ca nelegală.
S-a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente: pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002 pedeapsă prevăzută de lege este cuprinsă între 2 ani și 7 ani închisoare.
Instanța de fond, dispunând condamnarea inculpatului, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 al.5 din OUG nr. 195/2002, i-a aplicat acestuia 1 an închisoare, în condițiile prevăzute de art. 81, 82, 83 cod penal, deci este sub minimul de 2 ani prevăzut de textul incriminator.
Cum prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, apelul, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod proc.penală, a fost admis și-n consecință, s-a desființat în parte sentința, numai cu privire la latura penală în sensul modificării pedepsei aplicate inculpatului, cât și a termenului de încercare.
Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute.
Împotriva deciziei penale nr. 123/13.04.2009 a Tribunalului Vrancea, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, fără însă a motiva în scris recursul formulat, așa cum cer dispozițiile art. 38510Cod procedură penală.
Deși legal citat, acesta nu s-a prezentat pentru a-și susține oral recursul formulat.
În această situație, apărătorul desemnat din oficiu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală solicitând reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, către minimul general.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acesta este nefondat.
Pedeapsa stabilită de instanța de apel reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat și a fost corect individualizată raportat la prevederile art. 72 Cod penal.
În cauză nu pot fi acordate circumstanțe atenuante judiciare raportat la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, natura infracțiunii săvârșite, care este una de pericol social, de refuzul inculpatului de a se supune recoltării de probe biologice și atitudinii acestuia, parțial sincere, pe durata procesului penal.
Așa fiind, și văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 123/13.04.2009 a Tribunalului Vrancea și va obliga pe recurentul-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 14.07.1982 în F, CNP -, domiciliat în F,-, bloc 6,. 1,. 5, județul V) împotriva deciziei penale nr. 123 din 13.04.2009 a Tribunalului Vrancea (sentința penală nr. 100/21.01.2009 a Judecătoriei Focșani ).
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. /29.05.2009
Tehnored./2 ex./17.06.2009
Fond:
Apel:,
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu