Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.368/

Ședința publică de la 18 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.544 din data de 3.12.2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1156 din data de 12.07.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de nr.OUG195/2002.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.26067/2009, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Grefierul de ședință, învederează instanței că la dosar a fost depus răspunsul solicitat Inspectoratului de Poliție al Județului C - Serviciul Poliției Rutiere.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului apreciază că în raport de prevederile art.213 Cod procedură penală cele două procese-verbale încheiate la data de 24 mai 2006 sunt mijloace de probă legal administrate, aspect confirmat și de adresa emisă de C - Serviciul Poliției Rutiere, care vorbește despre calitatea de polițist rutierist, despre împrejurarea că la momentul la care s-a dispus oprirea în trafic a inculpatului infracțiunile puteau fi constatate de orice polițist, indiferent de domeniul în care activează și dacă are sau nu calitatea de organ de cercetare a poliției judiciare ori de cea de polițist rutierist. În raport de consemnările din procesul-verbal de depistare, de declarațiile martorilor din care rezultă că inculpatul circula în zig-zag pe drumurile publice pentru a preveni un accident sau un alt eveniment rutier, polițiștii au dispus oprirea în trafic, i-au solicitat să fie testat cu etilotestul, a refuzat, de asemenea, a refuzat în prezența mai multor martori și recoltarea probelor de sânge.

Apreciază că cerințele cerute de lege pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.79 din OUG nr.195/2020, sunt întrunite, împrejurare în care, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu suspendare condiționată.

Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat solicită a se avea în vedere că atât instanța de fond cât și instanța de apel au avut în vedere probele administrate în cauză. Polițiștii care l-au oprit pe inculpat în trafic nu aveau calitatea de polițiști rutieriști, astfel încât, trebuie avută în vedere modalitatea în care s-a făcut depistarea acestuia. Cu privire la faptul că a refuzat recoltarea probelor biologice menționează că, dispensarul din localitate nu este abilitat să facă acest lucru, de asemenea, nu a existat un etilotest, ci o fiolă pe care o aveau în dotare, iar asistenții au declarat că nu au fost recoltate probe biologice.

Formulează concluzii de respingere ca nefundat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale.

Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.1156/12.07.2007 Judecătoria Constanțaa dispus:

In baza art 11 pet 2 lit a rap la art 10 lit a pr.pen a fost achitat inculpatul (fiul lui ( si, născut la data de 29.04.1969 in com, jud T, domiciliat in com, jud Constanta) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art 79 alin 4 din OUG 195/2002.

In baza art 192 alin 3 pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut că in dimineața de 24.05.2006, in jurul orei 9, inculpatul, posesor al permisului de conducere categoria B, a urcat la volanul autoturismului marca 1310 cu nr de înmatriculare -, pornind din loc Constanta spre loc. In dreptul comunei inculpatul s-a . cu martorul scu. In timp ce circula pe, dintr-o mașina marca care nu avea însemnele Politiei Rutiere au coborât subinspectorul de politie si agentul sef adjunct,din cadrul Postului de politie comunal.

Trebuie menționat ca abia prin dispoziția 59718 din1.12.2006 cei doi lucratori de politie au devenit polițiști rutieri (conform adresei nr 57793/8.05.2007 înaintate de IPJ Constanta).

Cei doi lucratori de politie i-au făcut semnal de oprire a autoturismului inculpatului; acesta s-a conformat. La cererea polițiștilor inculpatul le-a prezentat actul de identitate si documentele mașinii.

Întrucât au constatat ca inculpatul emana halena alcoolica, cei doi polițiști i-au cerut inculpatului sa îi însoțească la sediul postului de politie al comunei pentru a fi testat cu fiola. Inculpatul a refuzat sa fie testat cu fiola, astfel ca cei doi polițiști l-au condus la dispensarul din comuna pentru a-i fi prelevate probe de sânge.

In prezenta asistentei medicale a Dispensarului, inculpatul a refuzat sa îi fie prelevate probe de sânge.

Potrivit adresei nr. 1-2084/23.05.2007 si a mențiunilor ulterioare, . instanței in cursul judecații de Autoritatea de Sănătate Publica Constanta Dispensarul medical nu a fost si nici nu este abilitat sa recolteze probe biologice.

Situația de fapt astfel cum a fost reținuta reiese din coroborarea următoarelor mijloace de proba: declarațiile martorilor (care a declarat ca in ziua de 24.05.2006 a fost prezent la momentul in care inculpatul a fost oprit in trafic de către subinspectorul de politie si agentul sef adjunct,din cadrul Postului de politie comunal întrucât mașina pe care o conducea avea o traiectorie neregulata; întrucât era vizibil in stare de ebrietate, inculpatul a fost condus la sediul politiei, iar aici a refuzat sa ii fie recoltate probe biologice), si (potrivit cărora in ziua de 24.05.2006, in timp ce se aflau in incinta postului de politie din comuna, au auzit cum inculpatul care părea in stare de ebrietate a refuzat solicitarea lucrătorilor de politie de a se supune prelevării de probe biologice ), (in calitate de asistent medical la Dispensarul Uman, martora a observat cum in sala de tratamente a fost adus inculpatul de către lucrătorii de politie, iar acesta a refuzat sa ii fie prelevate probe biologice ),scu (potrivit căruia in ziua de 24.05.2006 in timp ce se afla in mașina condusa de inculpatul, a observat cum dintr-o mașina de culoare roșie au coborât doi polițiști îmbrăcați in uniforma care l-au invitat pe inculpat la sediul politiei;după 2 ore inculpatul a revenit la mașina si i-a povestit martorului ca a fost încătușat si lovit de polițiști si de asemenea ca a fost condus la dispensarul din comuna pentru a-i fi prelevate probe biologice de sânge, insa el a refuzat fiindu-i teama de acul de seringa); declarațiile date de inculpat in cursul procesului penal, acesta recunoscând ca a refuzat testarea cu aparatul alcoolscop precum si prelevarea de probe biologice întrucât a fost jignit si încătușat fără motiv de lucrătorii de politie.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel PARCHETUL de pe lângă Judecătoria Constanța, iar TRIBUNALUL CONSTANȚA, reținând aceeași situație de fapt, prin decizia penală nr. 544 din 3 decembrie 2008, respins ca nefondată calea de atac.

In termen legal, deciziei Tribunalului Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constantaa formulat recurs prin care solicită casarea, întrucât au fost încălcate disp. art. 3859pct. 18 cod pr. penală având drept consecință menținerea unei hotărâri greșite de condamnare.

S-a susținut că, din probele administrate in cauză " rezultă ci certitudine că organele de poliție aflate in exercițiul atribuțiunilor de serviciu i-au adus la cunoștință inculpatului că, atât refuzul de a se supune testări aerului expirat, cât si refuzul recoltării probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, constituie infracțiuni ".

Martorii audiați, respectiv, și, au declarat cp inculpatul era recalcitrant, având un comportament agresiv si jignitor la adresa organelor de poliție, și că se afla in vădită stare de ebrietate, avea mersul împleticit, era agitat și vorbea incoerent. Toate aceste probe fiind ignorate de instanța de fond și de apel, impun casarea acestora si pe fond, condamnarea inculpatului pentru art. 79 alin. 4 din OUG 195/2002.

Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat in raport de criticile formulate cât si din oficiu, curtea constată că recursul declarat in cauză este nefundat.

Atât instanța de fond cât si cea de apel in baza probelor administrate la urmărirea penală si la cercetarea judecătorească au stabilit că inculpatul a fost depistat in trafic de către polițiști, după care a fost condus la dispensarul din Com., nu aveau această competență, nefiind polițiști specializați, iar dispensarul nu era abilitat să efectueze asemenea recoltări de probe biologice.

Potrivit Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație rutieră se face de către polițiștii specializați si anume desemnați prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române care are obligația de a lua măsurile legale in cazul ie constată încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice.

La data depistării in trafic a inculpatului pe 24 mai 2006, subinspectorul de poliție și agent adj. șef politie din cadrul postului de politie, nu aveau calitatea de polițist rutier, așa cum rezultă din adresa nr. 64490/CT/DT din 25 mai 2009 Inspectoratului de Politie Județ C - serviciul Poliției Rutiere.

Pe de altă parte nici dispensarul din Com. era abilitat si nici in prezent nu este să recolteze probe biologice, așa cum rezultă din adresa Autorității de Sănătate Publică C nr. 1- 2811 din 6 iulie 2007, această atribuție revenind doar Spitalului Clinic Județean de Urgență C, Spitalului Municipal M, M, Spitalul Orășenesc Hârșova si Centrul de Sănătate Băneasa.

În aceste condiții, recursul declarat prin care se susține că martorii audiați demonstrează vinovăția inculpatului, nu poate fi primită ca o critică legală și temeinică atâta timp cât inculpatul a fost oprit in trafic de polițiști care nu aveau aceste atribuții legale și condus la o unitate sanitară pentru prelevare de probe biologice, neabilitată în acest sens.

In mod corect instanțele au constatat nulitatea absolută a actelor întocmite de persoanele care reprezintă autoritatea de stat și au pronunțat o soluție legală și temeinică.

Pe cale de consecință recursul declarat in cauză este nefundat și urmează a fi respins in temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală, ca nefondat, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 189 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală;

Respinge recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.544 din data de 3.12.2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1156 din data de 12.07.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul,ca nefondat.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei - avocat, se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond:

Jud.apel:,

Red.dec.jud.: -

Tehnored.gref.:

2 ex./08.07.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Zoița Frangu, Viorica Lungu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Constanta