Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 377/

Ședința publică din data de 23 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Constantin

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul -, domiciliat în comuna, județul G, împotriva deciziei penale nr. 170 din 18 martie 2008 Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat av. ta, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3020/16.06.2008 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat susține că prezentul recurs se întemeiază pe disp. art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, în sensul că inculpatul solicită redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința penală 37/22.01.2008 a Judecătoriei Tecuci, considerând că aceasta este mult prea mare.

Solicită ca instanța de recurs să reanalizare probele din dosar, mai precis circumstanțele ce pledează efectiv în favoarea inculpatului, atât sub aspectul circumstanțelor personale, cât și al celor legate de modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta, situație ce poate să ducă la o mai bună individualizare a pedepsei, în sensul coborârii ei spre minimul prevăzut de legiuitor.

Consideră că prin recursul formulat inculpatul contestă și modalitatea de executare a pedepsei. Însă, având în vedere că în cauză s-au reținut și disp. art. 37 lit. Cod penal - recidiva postcondamnatorie, apreciază că în mod corect instanța s-a orientat ca modalitatea de executare a pedepsei să fie alta decât cea cu suspendare, motiv pentru care, din acest punct de vedere, lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Consideră că instanțele au realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, respectând criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal. Urmează să se aibă în vedere că pedeapsa este orientată spre minimul special, că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, că nu a fost prezent pentru a fi audiat nici la fond și nici în apel, astfel că nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a Cod penal. De asemenea, față de starea de recidivă a inculpatului, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 din 22.01.2008 a Judecătoriei Tecucia fost condamnat -, la 1 an și două luni (un an și două luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prev de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 R cu aplicarea art.37 lit. a) Cod penal.

Conform art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 1 lună închisoare aplicate prin sentința penală nr. 308/29.05.2007 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 11.06.2007 care se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa în total 2 ani și 3 luni ( doi ani și trei luni) închisoare.

Conform art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza II și lit. b) Cod penal.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci nr. 272/P/2007 din 03 decembrie 2007 fost trimis în judecată inculpatul -, domiciliat în comuna, județul G, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.86 alin.1 din nr.OUG 195/2002

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 08.10.2007, în jurul orei 21.30, un lucrător din cadrul Postului de poliție, județul G, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu a identificat pe 251/A autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - condus de inculpatul, care era cunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motiv pentru care a procedat la oprirea regulamentară, la identificarea conducătorului auto și la verificarea actelor.

Ca urmare a îndeplinirii acestor activități, organele de poliție au identificat conducătorul auto în persoana inculpatului, care la solicitarea actelor de identitate a declarat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul aparține tatălui său, care nu are cunoștință că l-a luat pentru a-și conduce prietena la domiciliul acesteia.

În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar în faza cercetării judecătorești inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței. Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită prin: procesul-verbal de constatare a infracțiunii, adresa nr. -.10.2007 emisă de IPJ G -, declarațiile martorilor și ta.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a conduce la data de 08.10.2007 autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fiind identificat pe 251/A, pe raza comunei, județul G, de organele de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 86 alin.1 din nr.OUG195/2002, republicată.

Inculpatul -, așa cum rezultă din cazierul acestuia aflat la fila nr. 16 din dosarul de urmărire penală, se află în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal, deoarece prin sentința penală nr. 308/25.05.2007 a Judecătoriei Tecucia fost condamnat la pedeapsa de 1 an și o lună închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, periculozitatea faptei comise, gradul de pericol social al infractorului-recidivist pentru același gen de fapte.

Conform art. 83 Cod penal, prima instanță a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei 1 an și 1 lună închisoare aplicate prin sentința penală nr.308/2007 a Judecătoriei Tecuci, definită prin neapelare la data de 11.06.2007, pedeapsă care se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa în total 2 ani și 3 luni închisoare.

Conform art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri declarat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 170 din 18.03.2008 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:

S-a arătat că în mod corect prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, prin probele administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de inculpat.

S-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului, orientată spre minimul special, a fost just individualizată, avându-se în vedere atât împrejurările comiterii faptei, cât și persoana inculpatului care este recidivist.

S-a arătat că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante întrucât inculpatul nu a avut o conduită bună anterior faptei ( având antecedente penale), iar simpla recunoaștere a faptei în situația în care comiterea acesteia rezultă fără echivoc din probele administrate nu poate fi apreciată ca o atitudine sinceră în cursul procesului penal, cu atât mai mult cu cât inculpatul nici nu s-a prezentat nici în fața instanței de fond și nici a celei de apel.

În consecință, s-a apreciat că cererea inculpatului de reducere a pedepsei este nefondată.

Întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 308/2007 a Judecătoriei Tecuci în mod corect s-au aplicat dispozițiile art. 83 Cod penal.

Cu privire la modalitatea de executare, avându-se în vedere starea de recidivă a inculpatului și condamnarea anterioară de 1 an și 2 luni închisoare, s-a arătat că în mod corect prima instanță a apreciat că acesta nu se poate îndrepta decât prin executare efectivă a pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pe motiv de netemeinicie, arătându-se că pedeapsa aplicată e prea mare. S-a solicitat instanței de recurs să se țină cont de modalitatea concretă de comitere a faptei și de persoana inculpatului și să se procedeze la aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.

Recursul formulat nefondat.

Examinând hotărârea pronunțată prin prisma motivului de recurs invocat, motiv prev. de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, Curtea reține că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, fiind respectate criteriile prev. de art. 72 Cod penal.

Instanța de fond a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special - ținând cont atât de împrejurările în care a fost comisă fapta, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, care e recidivist.

În mod corect s-a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, având în vedere că inculpatul nu a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, întrucât nu e la primul impact cu legea penală, precum și că acesta nu s-a prezentat pentru a fi audiat nici în fața instanței de fond, nici în apel.

Față de toate acestea apreciem că pedeapsa aplicată a fost corect dozată și nu se impune reducerea acesteia.

Considerăm că și modalitatea de executare a fost just stabilită raportat la starea de recidivă a inculpatului în mod corect apreciindu-se că acesta se poate îndrepta doar prin executarea efectivă a pedepsei.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârii recurate și în limitele prev. de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, nu se constată motive care să justifice casarea, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - ((fiul lui și, născut la data de 03.06.1988 în mun. T, județul G, CNP -, cu domiciliul în comuna, județul G) împotriva deciziei penale nr. 170 din 18.03.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 37/22.01.2008 a Judecătoriei Tecuci ).

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/25.06.2008

Tehnored. /2 ex./03.07.2008

Fond:

Apel:, -

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Galati