Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 392
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vadana Monica
JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
- -
-- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
legal reprezentat prin - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.92/A/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar o caracterizare și extras din decizia nr.4848/2003 pronunțată de - Secția penală.
Apărătorul inculpatului și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales având cuvântul pentru recurentul inculpat a arătat că, greseala s-a făcut încă de la întocmirea procesului verbal în care s-a relatat o altă situație de fapt, neconformă cu realitatea și care-l afectează pe inculpat. S-a dovedit că în seara respectivă, inculpatul a fost sunat de fiul său că a avut o altercație cu niște rromi într-o discotecă, a fost atacat de aceștia. Era ora 4,00 dimineața. S-a urcat în mașină și a plecat spre acel loc. Situația de fapt probată cu martori stă așa: inculpatul a fost oprit de organul de poliție, li-a spus acestora că a fost sunat de fiul său și ce probleme are, martorii asistenți au declarat că nu prezenta semne că ar fi consumat alcool. Același lucru l-a spus și martorul care a adus la cunoștința familiei inculpatului evenimentul cu fiul lor. A dovedit acest lucru cu desfășurătorul convorbirilor telefonice. El a dorit să ajungă cât mai repede în locul unde se afla fiul lui și apoi la poliție, dar poliția l-a păcălit, l-a dus la spital și nu în locul in care se afla fiul său care era în pericol și în plus și bolnav de epilepsie. Față de această situație s-a supărat foarte tare și nu a dorit să i se recolteze probe biologice.
La parchet, inițial, s-a analizat situația corect și i s-au aplicat dispozițiile art.18/1 Cod penal. Ulterior, din oficiu, s-a revenit asupra acestei soluții și s-a dispus trimiterea în judecată considerându-se că poate-i afectează campania electorală ( inculpatul face parte dintr-un partid politic).
Practica judiciară depusă astăzi, este un recurs în interesul legii care se potrivește cu situația inculpatului în cauză. Nu poate fi condamnat doar pentru că are un anumit statut social.
A pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond achitarea sa și aplicarea unei amenzi prevăzută de art.18/1 Cod penal. O condamnare îi va afecta foarte mult situația.
Procurorul având cuvântul apreciază că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Consideră că pedeapsa aplicată este prea mare și a pus concluzii de admitere a recursului sub acest aspect.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că regretă că s-a ajuns în această situație, consideră că a fost un abuz din partea organului de poliție care nu l-au înțeles că se afla într-o situație disperată și dorea să-și salveze fiul. L-au mințit, l-au băgat în mașină și l-au dus la spital, situație care l-a enervat foarte tare. Își însușește concluziile puse de apărătorul său.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2215/11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr-, s-a dispus, în baza art. 87 al.1 din OUG195/2002 republicată, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 20.03.1952 în com., jud. B, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, domiciliat în com., sat., jud. B, fără forme legale în mun. B,-,.28.1, jud. B, fără antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, faptă din data de 01.06.2007, la pedeapsa de 2 ( doi ) ani închisoare.
S-au interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II a și b Cod penal, în condițiile și pe durate prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.
În baza art. 81 și art. 71 al 5 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și accesorii.
În temeiul art. 82 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s- atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
La data de 01.06.2007, în jurul orei 04.30, organele de poliție din cadrul Serviciului Direcției Rutiere B s-au sesizat din oficiu despre faptul că, pe Str. -, în direcția de mers către Str. - din mun. B, circula autoutilitara marca 1304, cu număr de înmatriculare -, iar conducătorul auto a încălcat o regulă de circulație.
Față de aceste aspecte s-a procedat la oprirea în trafic a autoturismului la volanul căruia a fost identificat inculpatul. Întrucât emana halenă alcoolică i-a fost solicitat efectuarea unui test alcoolscopic, cu aparatul alcooltest marca, acesta refuzând.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență B, unde, prezența medicului de gardă a refuzat recoltarea de probe de sânge și urină în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia audierii în fața organelor de poliție și în fața procurorului, acesta a arătat că fiul său este bolnav de epilepsie și s-a temut pentru sănătatea acestuia, când a fost anunțat că este implicat într-un incident cu un grup de rromi și a încercat să ajungă cât mai repede la locul incidentului.
Această afirmație nu a fost însă formulată și în fața organelor de poliție care l-au oprit pe inculpat în trafic, fiind prima dată invocată ca mijloc de apărare în fața organelor de poliție, după începerea urmăririi penale.
E adevărat că varianta prezentată de către inculpat este susținută de către fiul inculpatului și de către prietenul său iar în cursul cercetării judecătorești s-a constatat că mai este coroborată cu alte mijloace de probă respectiv desfășurătoare telefonice, însă aceasta nu-l îndreptățea pe inculpat să refuze recoltarea probelor biologice.
Astfel, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că, la data și ora săvârșirii faptei, inculpatul a declarat că "a consumat trei sticle cu bere la un restaurant din mun. B și se deplasa la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare - către domiciliu.". De remarcat că procesul verbal a fost semnat de către inculpat fără obiecțiuni. În continuare, fiind condus la Spitalul Județean B, inculpatul a menționat în procesul verbal de refuz: " nu a fost motiv pentru recoltare.",
Cei doi martori asistenți la oprirea inculpatului în trafic și conducerea acestuia la Județean B au declarat că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, a refuzat să i se recolteze probe biologice și chiar să sufle în alcooltest, devenind chiar violent în limbaj, față de organele de poliție.
doi martori nu își amintesc nimic în legătură cu eventuala solicitare a inculpatului de a se deplasa la restaurantul în care se afla fiul său.
În faza urmăririi penale, martorii asistenți și au fost de către procuror. Martorul și-a menținut declarația în cursul cercetării judecătorești în sensul că nu ar fi auzit ca inculpatul să solicite permisiunea organelor de poliție de a merge în ajutorul fiului său, în zona Cascada.
Martorul însă, în instanță a declarat că l-a auzit pe inculpat solicitând permisiunea de se deplasa la restaurantul Cascada, unde se afla fiul său bolnav.
În raportul întocmit la data de 10.12.2007, cei doi agenți au declarat că, în momentul opririi autovehiculului, conducătorul acestuia nu a solicitat să fie lăsat să meargă într-un anumit loc din oraș și nici nu a motivat că fiul său este bolnav și a fost într-o altercație. În momentul opririi în trafic, inculpatul i-a întrebat pe agenții de poliție în ce loc se află și cum poate să ajungă în localitatea, motivând că a ieșit din scara unui bloc și nu a condus el autovehiculul.
Atât în momentul prezentării materialului de urmărire penală cât și în instanță, inculpatul a recunoscut că a avut o altercație verbală cu organele de poliție, motiv pentru care a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest și apoi să dea probe de sânge la Spitalul Județean
Instanța a reținut că rezultă din probatorii că fiul inculpatului se afla la Restaurantul Cascada și că inculpatul se deplasa într-adevăr spre această locație, însă, trecând peste starea acestuia de nervozitate, inculpatul, în timpul altercației cu agenții de poliție, deja anunțase un prieten respectiv martorul să dea telefoane la fiul său, la Restaurantul Cascada și la domiciliul său.
S-a apreciat, în această situație, împotrivirea acestuia la Spital Județean de Urgență de a i se recolta probe biologice apare total nejustificată. Deși a precizat în concluziile pe fond că se grăbea, acest motiv nu mai subzistă, întrucât deja anunțase familia prin intermediul martorului că este reținut în trafic de echipajul de poliție. Deși nu există probe, temeinice, refuzul acestuia a apărut posibil pe fondul consumului de alcool, întrucât chiar inculpatul a declarat că a băut trei beri iar unul din martori a afirmat că inculpatul mirosea a băuturi alcoolice.
Indiferent de motivația inculpatului, în dosar nu există probe care să ducă la concluzia că datorită comportamentul membrilor echipajului de poliție acesta ar fi refuzat să răspundă cerințelor acestora.
Situația de fapt reținută de instanță a fost probată cu următoarele probe existente în dosarul de urmărire penală: proces verbal de sesizare (fl.3); proces verbal de refuz recoltare probe biologice-fl.6; adresa nr.88786/04.06.2007, emisă de Inspectoratul Județean de Poliție B, Poliției Rutiere, din care rezultă că învinuitul posedă permis de conducere-fl.7; adresa nr nr.88786/04.06.2007, emisă de către Județean de Poliție B, Serviciul Direcției Rutiere, privind proprietarul autovehiculului-fl.8; acte medicale ale numitului -fl.9-10; adresa L, B, privind producerea unui incident-fl.22; raport întocmit de către agenții de poliție rutieră care au oprit în trafic pe învinuit, în noaptea incidentului-fl.29-30; declarațiile martorilor ( fl.4,32), (fl.5,31), fi. 11), (fl.12); coroborate cu declarațiile învinuitului (fi. 15-18,27-28).
S-a apreciat că, în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, faptă prevăzută de art. 87 al. 5 din OUG195/2002 republicată.
Prin urmare, în cauză a operat răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege, la a cărei individualizare au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Astfel, instanța a avut în vedere faptul că în timpul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, inculpatul nu a dat dovadă de sinceritate, nerecunoscând săvârșirea infracțiunii și refuzând colaborarea cu organele judiciare în scopul aflării adevărului, cu atât mai mult ci cât acesta este funcționar public și ar trebui să respecte legea.
În consecință, instanța, în baza art.. 87 al. 5 din OUG195/2002 republicată a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Instanța a constatat că prin Legea nr. 278/04.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71.Cod Penal, respectiv al. 5, potrivit căruia "pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii -, se suspendă și executarea pedepselor accesorii". Această dispoziție legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menționate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare pedepselor principale cu închisoarea sau detențiunea pe viață și că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durata executării pedepsei principale. În consecință, se aprecia că în cazul pedepselor suspendate condiționat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condițiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiționat.
Prin introducerea dispoziției legale menționate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoți și o pedeapsă suspendată condiționat, însă, în acest caz, și executarea acestora este suspendată, pe toată durat suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
O interpretare contrară, în sensul că s-ar impune doar suspendarea executării pedepselor accesorii, automat, în virtutea alineatului 5 al art. 71.Cod Penal, fără ca în prealabil instanța să la fi aplicat, nu poate fi primită, întrucât nu se poate dispune suspendarea unor pedepse care anterior nu au fost aplicate.
În consecință, instanța a dispus și aplicarea pedepselor accesorii.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64.Cod Penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în cauza Hirst Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică "interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii" (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, inst.). Curtea a acceptat "că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru", însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât "legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri".
În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Astfel, față de circumstanțele personale ale inculpatului și existența antecedentelor sale penale au determinat instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune, și în consecință, în baza art. 71.Cod Penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b în Cod Penal condițiile și pe durate prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.
Considerând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, ținând seama de lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei, precum și de îndeplinirea prevederilor art. 81 Cod penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii.
În temeiul art. 82 Cod penal a stabilit termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedura penala, a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul, care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei și a solicitat, în principal achitarea, întrucât lipsește intenția, inculpatul a vrut să-și ajute fiul implicat într-un conflict și întrucât acesta este bolnav de epilepsie, s-a temut pentru starea acestuia, iar în subsidiar, a solicitat achitarea conform art.181Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, a apreciat că apelul declarat este nefondat pentru considerentele expuse:
Astfel, instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare și a statuat în baza probelor legal și temeinic administrate că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice.
Întreg probatoriul administrat în cauză îl prezintă pe inculpat în câmpul infracțional și dovedește faptul că a acționat cu intenție în momentul în care a refuzat recoltarea probelor biologice.
Motivarea acestuia, în sensul că a refuzat recoltarea de probe biologice, întrucât a dorit să-și apere fiul implicat într-un conflict nu-l absolvă de obligația de a respecta dispozițiile legii și aceasta cu atât mai mult cu cât din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că, la data și ora comiterii faptei, a recunoscut că a consumat trei sticle cu bere la un restaurant din mun.
Mai mult decât atât, acesta nu a invocat în momentul în care a fost oprit în trafic că fiul său are mare nevoie de el, aspect confirmat de martorii din lucrări, ba dimpotrivă, timpul alocat organelor de poliție i-a permis acestuia să intre în conflict cu polițiștii de la circulație, așa încât și această apărare nu este susținută probator.
Cât privește cea de-a doua apărare, în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, tribunalul a apreciat că nici această apărare nu poate fi primită pentru considerentele ce vor fi expuse:
Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracțiuni.
Pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuia să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.
Este posibil ca în concret fapta săvârșită, deși formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.
Cu alte cuvinte, este posibil ca, în concret, fapta săvârșită să fie lipsită de importanță prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse. În astfel de situații, când pericolul social concret al faptei săvârșite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune - este înlăturat caracterul infracțional al faptei și, pe care de consecință, este înlăturată și răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea unei fapte, legiuitorul ia în considerare printre altele și pericolul social ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiții fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracțiuni.
În art.18 Cod penal, se prevede că "nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin aceste dispoziții, așa cum s-a arătat mai sus, se stabilește pentru organul de aplicare al legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute de art.18/1 al.2 Cod penal, dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracțiune.
Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei, ca infracțiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancțiune cu caracter administrativ prev. de art.91 Cod penal.
Fapta prevăzută de legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, potrivit art.18/1 Cod penal, este o faptă lipsită în mod vădit de importanță, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală și din conținutul ei concret.
Așadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penalicește și prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanță.
Instituția prevăzută în art.18/1 Cod penal, are un caracter general, în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală, indiferent de natura lor și de pedeapsa prevăzută pentru ele.
Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Prevederea condițiilor în care fapta prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social - potrivit dispozițiilor art.18/1 al.2 Cod penal - se ține seama de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.
Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise și necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret.
a) Modul și mijloacele de săvârșire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, când au fost folosite mijloacele de săvârșire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.
b) După scopul urmărit de făptuitor, pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuințe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustrași din gestiune). Când infracțiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracțiuni, pericolul social, de data aceasta, este ridicat și suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.
c) Împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoașterea pericolului social al acesteia și al periculozității făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situația creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracțiune. Dimpotrivă, fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferință, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător, etc.) pot reliefa un pericol social scăzut.
d) După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracțiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul, social al unei infracțiuni.
e) Persoana și conduita făptuitorului este examinată, de asemenea, pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ține seama, fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanțe personale ale acestuia.
Ori, pornind de la aceste criterii, obligatorii pentru instanță în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, tribunalul a apreciat, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, că nu se regăsesc aceste dispoziții în atitudinea și urmarea activității inculpatului.
Nu se poate dispune achitarea unei persoane pe lipsa pericolului social atâta timp cât rezultă neechivoc că inculpatul, cu o funcție de maximă responsabilitate și deosebit de instruit, așa cum el însuși a declarat, nu a manifestat niciun fel de respect față de lege și autoritățile statului.
Este clar că atitudinea sa a fost rezultatul conduitei sale premeditate, așa încât, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motivele apelantului inculpat circumscriindu-se doar noțiunii de teorie, fără însă a se adapta la situația concretă generatoare de o așa urmare, încât tribunalul nun le poate lua în considerare.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr.92/A din 24.02.2009 pronunțata de Tribunalul Bacăus -a dispus în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală respingerea ca nefondat apelului formulat de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr.2219/11 noiembrie 2008 Judecătoriei Bacău pronunțată în dosar nr-.
S-a constatat că inculpatul-apelant a fost asistat de apărător angajat.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală a fost obligat apelantul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs inculpatul fără a fi motivat în scris:
Oral,cu ocazia dezbaterilor recursului, inculpatul prin apărător ales, a înțeles să critice hotărârile pronunțate de instanțele anterioare, sub aspectul greșitei condamnări a acestuia pentru infracțiunea imputată prin actul de sesizare al instanței.
În raport cu circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, urmarea produsă, starea de sănătate, conduita inculpatului anterioară săvârșirii acesteia precum și atitudinea de recunoaștere manifestată față de organele judiciare, inculpatul consideră că fapta pentru care a fost condamnat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, inculpatul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, achitarea în temeiul art.10 lit.b/1 Cpp corob. cu art. 18/1 Cpp și aplicarea unei sancțiuni administrative.
Analizând decizia penală recurată, în raport de motive invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat urmând a fi admis, însă sub un alt aspect decât cel invocat de inculpat.
Infracțiunile prev. de OUG 195/2002 fac parte din categoria infracțiunilor de pericol ce ocrotesc relațiile sociale care asigură normala desfășurare a circulației pe drumurile publice, dar în condiții de securitate pentru traficul rutier și pietonal. Astfel de fapte pot avea consecințe imprevizibile, de cele mai multe ori soldate cu vătămări corporale ale unor persoane sau bunuri.
Este de reținut că art.181alin. 2 Cp enumeră următoarele criterii pentru stabilirea, în concret, a pericolului social: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului.
Din probe rezultă că inculpatul a refuzat fără temei recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Având în vedere acest comportament ilicit al inculpatului, manifestat de către acesta în vederea împiedicării organelor judiciare de a stabili cantității de alcool existentă în sânge la acel moment, Curtea în concordanță cu opinia Tribunalului, consideră că fapta supusă judecății prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, constituind o gravă încălcare a reglementărilor legale referitoare la circulația autovehiculelor pe drumurile publice.
Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, atât prin prisma lipsei antecedentelor penale, cât și în raport de datele ce caracterizează pozitiv persoana acestuia( vârsta și starea de sănătate), Curtea apreciază că este oportun a se reține favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prev. de art.74 lit.a cp.
Pentru considerentele arătate, Curtea va admite recursul inculpatului numai cu privire la nereținerea de circumstanțe atenuante judiciare și cuantumul termenului de încercare fixat acestuia.
Va casa în totalitate decizia penală recurată și în parte sentința nr. 2219 din 11.11.2008 a Judecătoriei Bacău.
Rejudecând cauza va reține inculpatului la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG nr.195/2002, circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit.a Cp.
Ca urmare a efectelor circumstanțelor atenuante, în conformitate cu dispozițiile art. 76 lit.d Cp, se va reduce pedeapsa sub minimul special prev. de lege.
În baza art. 82 al.1 Cp, se va reduce termenul de încercare fixat inculpatului proporțional cu noua pedeapsă aplicată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței 2219 din 11.11.2008 a Judecătoriei Bacău.
Va constata că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit. Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.92/A/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, cu privire la nereținerea de circumstanțe atenuante judiciare inculpatului și cuantumul termenului de încercare fixat acestuia.
Casează în totalitate decizia penală recurată și în parte sentința nr.2219/11.11.2008 a Judecătoriei Bacău.
Reține cauza spre rejudecare și în fond:
Reține inculpatului la săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, circumstanța atenuantă judiciară prev. de art.74 lit.a Cod penal.
În baza art.76 lit.d Cod penal reduce pedeapsa inculpatului de la 2 ani închisoare la 10 luni închisoare.
În baza art.82 al.1 Cp reduce termenul de încercare fixat de la 4 ani la 2 ani și 10 luni.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței 2219 din 11.11.2008 a Judecătoriei Bacău.
Constată că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
GREFIER,
red.sent.
red.dec. apel. /GH.
red. dec. recurs
tehnored.PG
3 ex.
12.06.2009
Președinte:Vadana MonicaJudecători:Vadana Monica, Adrian Bogdan Nimineț Ștefan
