Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 418/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 418/ DOSAR NR-
Ședința publică din 22 iunie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.117/Ap din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată,lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22 iunie 2009, când,
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr. 93 din 22.01.2009 a Judecătoriei Brașovs -a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a și c pen. și art. 76 lit. d pen.
În baza art. 81.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani și 8 luni, ce constituie termen de încercare potrivit prev. art. 82.pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83.pen.
În baza art. 71 alin. 2.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b pen. și în baza art. 71 alin. 5.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în dimineața zilei de 17.04.2008 inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice în timpul nopții s-a deplasat cu autocamionul marca Mercedes cu număr de înmatriculare - la magazinul pentru a ridica niște ambalaje, la solicitarea patronului său.
Pe str. - - din B inculpatul nepăstrând distanța regulamentară față de autovehiculul care circula în fața sa, marca Super cu număr de înmatriculare B 91 condus de martorul a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului autoturismul condus de numitul a fost proiectat în autovehiculul din fața sa, marca Skoda cu număr de înmatriculare - condus de martorul.
Întrucât în urma accidentului rutier nu a rezultat vătămarea corporală a niciunei persoane implicate, cei trei conducători auto s-au deplasat la Biroul, unde în urma testării cu aparatul alcooltest rezultate pentru cei doi martori au fost 0,00 ml/l alcool pur în aerul expirat și 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru învinuitul.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență B pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, unde s-a recoltata o singură probă biologică cea de-a doua refuzând-o deși i s-a adus la cunoștință utilitatea acesteia. Din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 752/T/18.04.2008 rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 1,75 g/ alcool pur în sânge la ora 10.35.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor administrate în cauză, precum și a circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța l-a condamnat la pedeapsa arătată mai sus, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, care a solicitat instanței reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul majorării acesteia.
Prin decizia penală nr. 117/A din 15.04.2009 a Tribunalului Brașov s-a admis apelul declarat de parchet și, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante s-a majorat pedeapsa de la 8 luni închisoare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, termenul de încercare fiind de 3 ani și 6 luni.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în privința aplicării art. 74 lit.c Cod penal s-a apreciat că nu poate fi dată nici un fel de semnificație atitudinii sincere a inculpatului, având în vedere faptul că această atitudine nu a contribuit în niciun fel la descoperirea faptei sau la bunul mers al anchetei penale: descoperirea faptei s-a datorat împrejurării că a avut loc un eveniment rutier provocat din culpa inculpatului și astfel acesta a fost obligat să se supună testării cu epilotestul și ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În ceea ce privește atitudinea și comportamentul inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, tribunalul a apreciat că aceste aspecte nu pot justifica un regim sancționator de excepție având în vedere natura infracțiunii săvârșite, urmând a fi valorificate la stabilirea modalității de executare a pedepsei.
Procedând la reindividualizarea pedepsei pe baza criteriilor stabilite de art. 72 Cod penal tribunalul a constatat că față de limitele stabilite de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 ( de la 1 la 5 ani închisoare ), față de gradul de pericol social al faptei, destul de ridicat având în vedere cuantumul alcoolemiei și măsura în care acesta s-a reflectat asupra capacității inculpatului de a conduce autovehiculul, starea de pericol rezultând din comiterea faptei materializându-se în producerea unui accident de trafic rutier în care au fost implicate trei autovehicule, dar și față de persoana condamnatului care se află la prima confruntare cu legea penală și a avut o comportare pozitivă în societate, în familie și la locul de muncă anterior comiterii faptei, se impune aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare.
Sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei tribunalul a constatat că instanța de fond a apreciat corect că suspendarea condiționată a executării pedepsei este aptă să contribuie la atingerea scopului și la realizarea funcțiilor pedepsei și nu se impune aplicarea prevederilor art. 86 ind.1 - 86 ind.2 Cod penal, respectiv art. 86 ind.3 alin.3 lit.e Cod penal, având în vedere vârsta inculpatului și comportarea sa anterioară. Stabilirea unor măsuri de supraveghere și obligații în sarcina unei persoane de peste 40 de ani, bine încadrată în societate, care se bucură de apreciere din partea colegilor de muncă și cunoscuților apare ca excesivă și inadecvată, pronunțarea pedepsei, chiar în condițiile suspendării condiționate fiind de natură să constituie un avertisment suficient pentru îndreptarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Fapta săvârșită de inculpat, împrejurările comiterii acestora și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
De asemenea, încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
În ceea ce privește însă individualizarea juridică a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.72 pen. stabilind un cuantum prea redus al pedepselor în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor.
În primul rând, trebuia menționat faptul că infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002 este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În al doilea rând, se cuvine subliniat faptul că inculpatul a avut alcoolemia ridicată: 1,75 gr.%0 la ora 10,35. În aceste condiții inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, creând astfel o considerabilă stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.
Mai mult, această stare de pericol s-a și concretizat prin producerea unui accident, inculpatul fără a păstra distanța regulamentară față de autovehiculului aflat în fața sa, a intrat în coliziune cu acesta, fără a provoca vătămări corporale vreunei persoane.
Instanța de fond a manifestat o clemență nejustificată, orientându-se către o pedeapsă situată sub minimului special prevăzut de lege.
Circumstanțelor personale ale inculpatului li s-a acordat o însemnătate prea mare, în detrimentul pericolului social concret al faptei comise.
Astfel în mod corect, față de circumstanțele săvârșirii faptei și alcoolemia mare avută de inculpat, tribunalul a înlăturat circumstanțele atenuante și a stabilit o pedeapsă just individualizată între limita minimă specială și maximă specială prevăzute de lege.
Față de considerentele arătate mai sus, potrivit prev. art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen. urmează a se respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
În baza art. 192 alin. 2 și art. 189.pr.pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care contravaloarea a 25% din onorariul avocatului desemnat din oficiu se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se vor plăti Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 117/A a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
În baza art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008 privind plata onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală, dispune plata către Baroul Brașova sumei de 50 lei, reprezentând 25 % din valoarea onorariului ce s-ar fi cuvenit domnului avocat G -.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt. - -, aflată - C
în concediu de odihnă,
semnează,
Președinte complet
- -
Grefier,
Red. /25.06.2009
Dact./25.06.2009
2 exemplare
Jud apel /- /
Jud fond/ -
Președinte:Alexandru ȘerbanJudecători:Alexandru Șerban, Laura Popa, Alina Constanța