Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.423/R/2008

Ședința publică din 25 iunie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Vasile Goja

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul -, împotriva deciziei penale nr.139/A din 21.04.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.37 lit.a pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal, asistat de apărător ales, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel și rejudecând cauza, a se dispune, în principal, aplicarea art.18/1 penal, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege. Apreciază că o pedeapsă cu executare efectivă ar avea consecințe grave asupra inculpatului, având în vedere starea de sănătate a acestuia care este internat periodic la Clinica de Psihiatrie și efectuează ședințe de terapie pentru ca boala de care suferă să nu se agraveze. Tratamentul necesar nu poate fi aplicat corespunzător în regimul de detenție. Va depune la dosar acte medicale în susținerea celor arătate.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, care a individualizat corect pedeapsa aplicată dând dovadă de mare clemență pentru inculpat. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior de două ori pentru același gen de infracțiuni. Aspectele invocate de inculpat, pot face eventual obiectul unei cereri de amânare sau de întreruperea executării pedepsei. Ca atare, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său ales.

CURTEA

Prin sentința penală nr.1191 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în baza art.87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificat prin OUG nr.63/2006, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal raportat la art.74 lit. c si alin. ultim Cod penal si art. 76 lit.d pen.a fost condamnat inculpatul: - - fiul lui si, născut la data de 29.09.1953 în, jud. C, recidivist, la o pedeapsa de 3 luni închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drum public a unui autoturism de către o persoana având in sânge o îmbibație alcoolică peste limita legala, faptă săvârșită în data de 23 mai 2006.

S-a constatat că prin sentința penală nr.954 din 02.09.2003 a Judecătoriei Cluj -N, definitivă la data de 16.09.2003 s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 3 ani.

S-a constatat că prezenta infracțiune pentru care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare, a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 ani.

In baza art.83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 954 din 02.09.2003 a Judecătoriei Cluj -N, pedeapsă care se execută în regim de detenție alături de pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință, pedeapsa totala fiind de 1 an și 3 luni închisoare.

În temeiul art.71 alin 2 Cod penal i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b Cod penal pe durata prevăzută în art. 71 alin 2. penal.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 350 lei, sumă în care s-a inclus si onorariul de avocat pentru apărător din oficiu de 100 lei, onorariu care se suportă din fondul special al Ministerului d e Justiție în favoarea avocat.

entru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 22 mai 2006, inculpatul a consumat în intervalul orar 20,00-21,30 două sticle cu bere, cu aport alimentar.

După ora 24, respectiv în zorii zilei de 23.05.2006 a plecat cu autoturismul cu nr.- de la C spre H, pentru a transporta unui vecin al nepotului său la piață

Ajungând pe raza localității, inculpatul a fost surprins de aparatul circulând cu o viteză de 78 km/, astfel cum a rezultat din cuprinsul procesului verbal nr. - din 23 mai 2006 (fila 7 dosar )

Deoarece inculpatul emana un puternic miros de alcool, a fost condus în municipiul C-N pentru a fi testat cu aparatul alcooltest. Valoarea indicată de acest aparat a fost de 0,54 mg/

În aceeași noapte, inculpatul a fost condus la IML C,unde i s-au recoltat două probe biologice.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 775 din data de 02.06.2006, inculpatul avea o alcoolemie de 1,55 %0 la ora 02,30, ora recoltării primei probe, iar la ora 03,30 avea o alcoolemie de 1,40 g%0.

Inculpatul a recunoscut în fața instanței de fond, că a consumat în intervalul orar 20,00-21,30 două sticle de bere, după care în jurul orei 24,00 respectiv în zorii zilei de 23.05.2006, a plecat cu autoturismul cu nr.- de la C spre H, pentru a transporta unui vecin al nepotului său la piață.

Din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză la solicitarea inculpatului, a rezultat că acesta prezintă diagnosticul: Tulburare organică a personalității post traumatism cranio -cerebral; dependență cronică de alcool,actual abstinent; polineuropatie toxico-carențială membre inferioare; în cadrul stării sale psihice, inculpatul are discernământul general, cât și pentru fapta pentru care este cercetat, diminuat.

Din probatoriul administrat in cauză, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,55 gr%00alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autoturism de către o persoana având o îmbibație alcoolică de peste limita legală de 0,80 gr. %00alcool pur în sânge, infracțiune prev. de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, modificată prin OUG63/2006 republicată.

Inculpatul și apărătorul acestuia au solicitat achitarea inculpatului in baza prevederilor art. 11 pct 2 1it a, art.10 lit. b1. pr. pen. si aplicarea față de inculpat a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii.

Instanța de fond, având în vedere întregul probatoriu administrat, ținând cont că inculpatul nu este la prima abatere penală, a considerat că fapta acestuia nu are caracterul unei abateri, aceasta prezentând pericolul social al unei infracțiuni, pericol ce rezultă atât din modul în care s-a săvârșit fapta, distanța mare în care inculpatul intenționa să conducă autoturismul, antecedentele acestuia, motiv pentru care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, persoana inculpatului, care este recidivist conform art.37 lit. a pen. în raport de pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.954 din 02.09.2003 a Judecătoriei Cluj -N, definitivă la data de 16.09.2003, prima instanță reținând totodată atitudinea sinceră a inculpatului în cursul procesului, precum și împrejurarea că inculpatul a avut discernământul diminuat față de fapta pentru care este cercetat, aspecte care au fost reținute ca circumstante atenuante prev. de art.74 lit.c și alin. ultim pen.

În funcție de toate aceste circumstanțe reale si personale, instanța de fond, in baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 modificat prin OUG nr.63/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, raportat la art.74 lit. c si alin. ultim Cod penal si art. 76 lit. d Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a săvârșit fapta, după ce a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiționat, în termenul de încercare de 3 ani, prin Sentința penală nr. 954 din 02.09.2003 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, definitivă la data de 16.09.2003.

Întrucât noua in fracțiune a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare mai sus descrisă, instanța de fond, în temeiul art. 83 alin. 1.penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 954 din 02.09.2003 a Judecătoriei Cluj -N, pedeapsă care se execută în întregime în regim de detenție alături de pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa cumulată care se executată în regim de detenție fiind de 1 an si 3 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a și b din pen. respectiv dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestor drepturi a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, inculpatul, care a criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică, solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie aplicate dispozițiile art.181pen. sau, în subsidiar, pedeapsa aplicată de instanța de fond să fie redusă și mai mult sub minimul special prevăzut de lege, avându-se în vedere atitudinea sa sinceră în fața organelor judiciare, precum și împrejurarea că avea discernământul diminuat la data comiterii faptei.

Prin decizia penală nr.139 din 21 aprilie 2008, Tribunalul Cluja respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe și, l-a obligat pe acesta la 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel a constatat, în esență că, judecătoria a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.

Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită (și necontestată, de altfel, de către inculpat, care, deși diminuat, are totuși discernământ, conștientizând caracterul socialmente periculos al faptei comise), instanța de fond a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei reținute în sarcina lui, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată, răspunzând criteriilor stabilite prin art.72 pen. și fiind în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art.52 pen.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea care face obiectul prezentului dosar, în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit a pen. față de condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendare condiționată, aplicată acestuia prin sentința penală nr.954/2003 a Judecătoriei Cluj -N, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.79 alin.l din nr.OUG195/2002 (12 ), prezenta infracțiune fiind săvârșită în cursul termenului de încercare de 3 ani, motiv pentru care sunt aplicabile în cauză și dispozițiile art.83 pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Critica formulată de inculpat privind neaplicarea dispozițiilor art.181pen. sau cuantumul ridicat al pedepsei aplicate pentru fapta comisă este total neîntemeiată, putându-se aprecia chiar că prima instanță a dat dovadă de clemență, aplicându-i acestuia o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal a declarat recurs inculpatul, fără a arăta în scris motivele, însă în susținerea orală a acestuia, prin apărătorul ales, s-a solicitat casarea deciziei și sentinței atacate și rejudecând, în principal, să se facă aplicarea dispozițiilor art.18/1 pen. în sensul de a se aplica inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ, iar în subsidiar, reducerea mai mult a pedepsei aplicate de prima instanță. Motivele invocate au fost aceleași ca și pentru susținerea apelului, respectiv, atitudinea sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, precum și împrejurarea că avea discernământul diminuat la data comiterii faptei, iar în prezent efectuează tratament psihiatric, care nu ar putea fi realizat corespunzător în regim de detenție.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 pr.pen. Curtea constată următoarele:

În baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, s-a reținut de către instanța de fond, iar ulterior s-a confirmat de către instanța de apel, o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că, la data de 23.05.2006, inculpatul, a condus pe drumurile publice, de pe raza localității din județul C, autoturismul cu nr. de înmatriculare -, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr%0.

Apoi, stabilindu-se în mod corect vinovăția inculpatului în comiterea acestei fapte, s-a realizat o încadrare juridică corectă a acesteia, în infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei la care s-a oprit instanța, se constată că și a cest proces a fost corect realizat, prin valorificarea eficientă a criteriilor prev. de art. 72.pen. instanța dând chiar dovadă de multă clemență, coborând pedeapsa mult sub minimul special, urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, ce se circumscriu dispozițiilor art.74 alin.1 lit.c și alin.2 pen. - atitudinea sinceră a inculpatului după comiterea infracțiunii, prezentarea în fața organelor judiciare, precum și faptul că inculpatul a avut discernământul general, cât și pentru fapta pentru care este cercetat, diminuat.

Apoi, dat fiind faptul că, prezenta faptă a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării unei pedepse anterioare, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83.pen. privind revocarea suspendării condiționate, motiv pentru care, în final, s-a ajuns ca pedeapsa de executat să fie de 1 an și 3 luni închisoare.

Curtea constată, totodată, că în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 18/1 pen. și pe cale de consecință, a se dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b/1 pr.pen. întrucât, în raport de criteriile prev. de art.18/1 alin.2 pen. nu se poate aprecia că fapta inculpatului este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, având în vedere modul, mijloacele și împrejurările comiterii faptei - după ce inculpatul a consumat două sticle de bere, a condus un autoturism, pentru a efectua un transport de varză - neexistând deci o urgență pentru a proceda în acest fel; urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce - dat fiind că este vorba de o infracțiune de pericol, urmarea socialmente periculoasă a faptei rezultă din însăși comiterea acesteia; persoana și conduita făptuitorului - cu o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta, având discernământul diminuat dar, în același timp, recidivist, săvârșind prezenta infracțiune în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării unei alte pedepse aplicate pentru aceeași infracțiune, în condițiile în care, mai are o altă condamnare, mai veche, tot pentru același tip de infracțiune, nici această pedeapsă nefiind executată, inculpatul beneficiind de grațiere la epoca respectivă.

Așadar, inculpatul a beneficiat de două ori de clemența justiției, odată prin grațierea pedepsei, iar a doua oară, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, dar nu a înțeles să renunțe la astfel de atitudini ilicite, ci dimpotrivă, perseverând în activitatea infracțională, ceea ce denotă imposibilitatea de reintegrare, de reinserție socială a acestuia, în lipsa unui tratament sancționator mai.

Faptul că inculpatul prezintă anumite tulburări psihice, care însă nu au determinat abolirea discernământului, și care necesită un tratament corespunzător, nu este de natură a împiedica aplicarea unei pedepse cu închisoarea, putând eventual justifica, ulterior, o cerere de amânare sau întrerupere a executării pedepsei.

Așa fiind, recursul în cauză se constată a fi nefondat, urmând a fi respins în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, domiciliat în C-N, B-dul 1 - 2. nr. 132,. 5, județul C, împotriva deciziei penale nr. 139 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Cluj.

Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

3 ex./30.06.2008

Președinte:Claudia Ilieș
Judecători:Claudia Ilieș, Ana Covrig Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Cluj