Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 429/2008

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu

JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 158/A/19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul recurent -deținut în Penitenciarul Deva, asistat de avocat - - apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata condamnatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, admiterea cererii de revizuire întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. Consideră că din lui G, rezultă că revizuientul nu este autorul faptei, întemeindu-și cererea pe motivul că există fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de revizuient ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca legale și temeinice. despre care se face vorbire nu poate fi considerat ca o împrejurare necunoscută de instanță. Instanțele au avut în vedere și împrejurarea că inculpatul deși legal citat nu s-a mai prezentat pentru a formula cereri în apărarea sa.

Având ultimul cuvânt, condamnatul revizuient solicită admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 105/2008, Judecătoria Petroșania respins cererea de revizuire formulată de revizuientul cu privire la sentința penală nr. 1148/25 octombrie 2005 Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 231 din 30 martie 2006 Curții de Apel Alba lulia.

În baza art. 192 al. 2 Cod proc. penală, a obligat revizuientul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Revizuientul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1148/25.10.2005 a Judecătoriei Petroșani la 1,4 ani închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002; 1,6 ani închisoare pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prev. de art. 78 alin.1 Cod penal și respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80mg/l alcool pur în sânge prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 și 2,6 ani pentru părăsirea locului accidentului prev. de art.81 alin. 1 din OUG 195, toate cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2,6 ani închisoare; s-a

menținut liberarea condiționată cu privire la restul de 1972 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani aplicată prin sentința penală 150/1995 a Tribunalul Hunedoara și i s-au interzis drepturile civile prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în 26.01.2005, aproape de miezul nopții, revizuientul, care în prealabil consumase alcool, s-a urcat la volanul autoturismului Volkswagen Golf, care nu era înmatriculat, pe care l-a condus pe drumurile publice din P, deși nu avea permis de conducere. A avariat două autoturisme aparținând numiților și, plecând de la locul accidentului, până în dreptul blocului său de pe strada - fiind găsit la scurt timp în mașină, unde a adormit.

În declarația dată în fața procurorului și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, revizuientul a recunoscut comiterea faptelor. în fața instanței de fond, revizuientul s-a prezentat la un singur termen, respectiv în data de 26.07.2005,(72 dosar fond) când avocatul său ales a cerut un nou termen în vederea pregătirii apărării, iar apoi, deși inculpatul avea termen în cunoștință și avocat ales, cu toate demersurile făcute de instanța de fond (respectiv emiterea unui mandat de aducere) inculpatul nu s-a mai prezentat pentru a fi audiat și pentru a propune probe în apărarea sa. Pe fond, avocatul revizuientului a solicitat o pedeapsă orientată spre minimul special având în vedere recunoașterea sa din cursul urmăririi.

Împotriva sentinței de fond revizuientul a declarat apel, nemotivat în scris. în fața instanței de apel revizuientul s-a prezentat l-a data de 19.12.2005, când avocatul din oficiu a cerut un nou termen în vederea pregătirii apărării, iar apoi nu s-a mai prezentat. Avocatul său a solicitat proba cu martorii și reaudierea martorului, probă respinsă de către instanța de apel. Tribunalul Hunedoara prin decizia penală nr.41/A/30.01.2006 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei tribunalului, revizuientul a declarat recurs, recurs motivat și în scris, prin care solicita rejudecarea cauzei, întrucât ar fi fost lipsit de apărare în fața instanței de fond, deoarece avocatul său angajat nu l-ar fi reprezentat conform contractului de asistență juridică încheiat ci doar ca avocat din oficiu. Susținerea sa este, așa cum se poate observa din actele aflate în dosarul instanței de fond. El a fost asistat de un avocat din oficiu în fața instanței de apel și apoi a instanței de recurs. A mai arătat în cererea de recurs că nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost condamnat, că nu el este autorul faptelor, ci numitul loan, care i-ar fi sustras cheile autoturismului și ar fi provocat acel accident. A solicitat audierea martorilor, și, cu care să dovedească că nu el este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Instanța de recurs a respins recursul ca nefondat, apreciind că susținerea acestuia că nu el ar fi autorul faptelor pentru care a fost condamnat este infirmată de probele administrate în cauză.

Prin cererea de față, revizuientul susține că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost condamnat, că la data respectivă autoturismul său a fost condus de către G care a și trimis o declarație în acest sens, din penitenciar, la parchet, declarație potrivit căreia el ar fi fost la volanul autoturismului. Deși în cererea de recurs revizuientul arată că autoturismul ar fi fost condus de către loan, în cererea de revizuire de față îl indică pe G ca fiind persoana ce ar fi condus mașina și ar fi provocat acel accident ușor, fapt ce demonstrează în mod cert, că așa zisa probă "nouă" este o probă preconstituită.

Motivele invocate în cererea de față nu se încadrează printre motivele enumerate limitativ în art. 394 pr.pen. nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi. Audierea altor martori, martori care, cu excepția lui G au fost propuși și în fața instanței de recurs - nu se încadrează în textul de lege care cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute de instanțele care au soluționat cauza. împrejurarea că revizuientul nu s-ar face vinovat de infracțiunile pentru care a fost condamnat a fost invocată de acesta în principal și în fața instanțelor de apel și recurs.

Împotriva acestei sentințe condamnatul a declarat apel, în termen, motivat, solicitând în principal audierea numitului G și în consecință admiterea cererii sale de revizuire, întrucât nu se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 158/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoaras -a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 105/2008 a Judecătoriei Petroșani.

În motivare, instanța de apel a reținut că revizuientul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1148/25.10.2005 a Judecătoriei Petroșani la 1,4 ani închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002; 1,6 ani închisoare pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prev. de art. 78 alin.1 Cod penal și respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80mg/l alcool pur în sânge prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 și 2,6 ani pentru părăsirea locului accidentului prev. de art.81 alin. 1 din OUG 195, toate cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2,6 ani închisoare; s-a menținut liberarea condiționată cu privire la restul de 1972 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani aplicată prin sent.pen. 150/1995 a Tribunalul Hunedoara și i s-au interzis drepturile civile prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal

Condamnatul a invocat aceeași împrejurare ce a fost învederată instanțelor de apel și recurs, cu precizarea că persoana care a condus autoturismul nu este loan ci numitul

Împotriva deciziei a declarat recurs recizuientul, solicitând admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi promovată doar în cazurile expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 394 Cod pr. penală.

Revizuientul a invocat în cauză dispozițiile art. 394 Cod pr. penală, și anume că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În mod corect au reținut instanțele faptul că nu ne aflăm în prezența acestui caz de revizuire, deoarece ceea ce trebuie să aibă caracter de noutate sunt faptele probatorii și nu mijloacele de probă.

Așa cum s-a arătat, la soluționarea cauzei, instanțele au avut în vedere apărarea revizuientului că nu el este autorul faptelor, ci o altă persoană, apărare care a fost înlăturată față de probele existente la dosar.

Nu poate avea caracter de noutate în sensul cerut de art. 394 lit. a Cod pr. penală, împrejurarea că revizuientul a indicat o altă persoană ( G) ca fiind autorul faptelor, inițial susținând că e vorba despre.

În consecință, constatând că hotărârrea atacată este legală și temeinică, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod pr. penală, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat, cu consecința obligării sale în favoarea statului, la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 258/A din 19.05.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Obligă pe condamnatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

- -

Red. COM

Dact LS/2 ex/10.10.2008

Jud.fond:

Jud.apel:,

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Alba Iulia