Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 46/
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. deciziei penale nr. 469/A/9.11.2007 a Tribunalului Galați (sentință fond nr.658/23.03.2007 a Judecătoriei Galați -dosar fond nr-).
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, emisă de Baroul Galați -Cabinetul individual de avocatură .
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că acesta este primul termen de judecată stabilit în prezenta cauză,după care:
Recurentul inculpat se legitimează cu CI seria - nr. -, CNP -, domiciliat în G,-, -B,.112.
Solicită a se lua act că-și retrage cererea de recurs promovată.
Apărătorul ales solicită a se lua act de declarația de retragere a recursului formulat de recurentul inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.
Recurentul-inculpat arată că își retrage cererea de recurs.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:
Prin sentința penală nr.658 din 23.03.2007 a Judecătoriei Galați (dosar fond 2930/2006), în baza art.334 din pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul - din infracțiunea prev. de art.79 al.4 din OUG nr.195/2002 în infracțiunea prev. de art.87 al.5 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art.13 pen.
În noua încadrare juridică a faptei, inculpatul - a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendare condiționată conf.art.81-82 din pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b si c din pen. iar in baza art.71 al.5 din pen. a fost suspendată pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În baza art.89 si 191 din pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 01.05.2006 inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său si l-a condus pe străzile din municipiul
La un moment dat, inculpatul a vrut să evite o patrulă de poliție schimbând direcția de deplasare a autoturismului dar organele de poliție au plecat în urmărirea inculpatului, acesta fiind oprit în cele din urmă.
Organele de poliție au constatat că inculpatul emana miros puternic de alcool, au condus pe inculpat la spital în vederea recoltării probelor biologie dar acesta a refuzat recoltarea probelor de sânge.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu: procesul-verbal de constatare, declarații de martori, buletin de examinare clinică, coroborate cu declarațiile date de inculpat și celelalte probe adminJ. in cauză.
Împotriva sentinței penale nr.658 din 23.03.2007 a Judecătoriei Galați, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, apreciind că hotărârea instanței de fond este nelegală.
Prin decizia penală nr. 469/A din 09.11.2007 Tribunalul Galația admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați si în consecință:
A fost desființată în parte sentința penală nr.658 din 23.03.2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei si aceea de condamnare a inculpatului.
Potrivit art.334 din pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută prin rechizitoriu in sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art.79 al.4 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în infracțiunea prev. de art.79 al.4 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art.13 din pen. (faptă din 1.05.2006).
În noua încadrare juridică faptei a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de1 an închisoare.
Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu in apel, în sumă de 100 lei RON,să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Împotriva deciziei penale pronunțată de Tribunalul Galați, în termen legal, a promovat recurs inculpatul.
La termenul de judecată din data de 28.01.2008, recurentul inculpat, în prezența apărătorului ales, avocat, a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză.
Având în vedere cererea recurentului inculpat, de retragere a recursului declarat și văzând prevederile art. 385 ind. 4 în referire la 369 alin. 1 Cod procedură penală, conform cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea urmează a obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 22.08.1974 în F, județ B, domiciliat în G,-, -B,.112, legitimat cu CI seria - nr. -, CNP -, împotriva deciziei penale nr. 469/A/9.11.2007 a Tribunalului Galați (sentință fond nr.658/23.03.2007 a Judecătoriei Galați -dosar fond nr-).
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 Ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnored.T/ 2 ex/ 29.01.2008
Jud.apel-Al.
Jud.fond-
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița