Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.470/
Ședința publică din data de 21 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de:
- inculpatul - domiciliat în comuna lui,-, județul C, împotriva sentinței penale nr.1696 din data de 12 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.187 din data de 09 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de OUG195/2002.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului inculpat personal și a apărătorului ales al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008 emisă de Baroul de Avocați C - Cabinet Individual de Avocat.
Procedura este legal îndeplinită respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat, motivată de împrejurarea că se află în imposibilitatea prezentării din motive de sănătate. la cererea formulată și act justificativ - copie certificat medical.
Recurentul inculpat, având cuvântul, precizează că nu dorește să fie ascultat în cauză întrucât numai are nimic de declarat și își mențiune declarațiile date, sens în care s-a încheiat proces verbal și s-a atașat la dosarul cauzei.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, precizează că dosarul de față i se pare îndoielnic din prima faza de cercetare, referitor la probele care s-au administrat la organul de poliție, care sunt pur și simplu o înșiruire de evenimente, fără să precizeze exact starea de fapt și modul în care s-au derulat.
Probele care sunt administrate, despre care se face vorbire atât de către parchet, invocând art.63 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că probele nu au valoare dinainte stabilite ci, numai în contextul celorlalte probe, arată că, proba principală din acest dosar, este mărturia lui de la pagina 6 din dosarul de cercetare, în care, acesta pur și simplu nu a fost la eveniment, coroborând această declarație cu cea dată în fază de cercetare judecătorească, la prima instanță, la pagina 21, unde acesta, foarte sincer și corect, spune " nu știu ce au scris, mie mi-au dat 50 lei, m-am dus să iau și când am venit, am semnat 3 înscrisuri".
Probele din dosar care au fost cercetate de instanța de fond, cu lux de amănunt, atât declarația lui, a lui și a inculpatului, coroborată și cu a lui care a venit ulterior, arată clar că inculpatul nu a fost la volanul acestei mașini.
Practica judiciară în materie, în momentul în care se întâlnesc asemenea fapte, stabilește dacă motorul era cald, dacă se mergea.
În opinia sa, și așa cum a și invocat, disp.art.3859pct.9 și pct.171Cod procedură penală, consideră că există o contradicție flagrantă între inexistența faptei și ceea ce a reținut instanța de apel, solicită reanalizarea probelor, și să se aibă în circumstanțiere faptul că, aceste consecințe ale litigiului, vin din neînțelegerile dintre poliția locală și unul din frații inculpatului.
Depune la dosar acte în circumstanțiere, acte - caracterizare din care rezultă că este un om serios, a fost sincer, și a achiesat pe parcursul tuturor cercetărilor, că este bolnav, fiind propus pentru handicap având întârziere - Q 47%.
Pe cale de consecință, solicită menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică care se bazează pe disp.art.38515pct.2 lit."a" Cod procedură penală.
Cu privire la adresa din care rezultă că drumul nu era public, precizează că sunt 5 drumuri care merg la șoseaua națională.
Procurorul, având cuvântul, precizează că drumul, dacă nu este închis circulației rutiere, nu contează dacă este asfaltat sau nu, este drum public pentru că nu aparține nimănui.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, acesta invocă o singură împrejurare și anume că în momentul surprinderii la volanul autoturismului său, el staționa și nu a circulat.
Spune apărarea că dacă poliția ar fi fost vigilentă, ar fi luat temperatura motorului și atunci vedea dacă era cald, și atunci se știa dacă autoturismul a circulat sau nu.
Precizează că poliția a întocmit un proces verbal de unde rezultă că inculpatul a fost oprit în trafic, tras pe dreapta și i s-a cerut permisul de conducere, cum de altfel declară și inculpatul la fila 11 din dosarul de urmărire penală.
Ori, dacă în procesul verbal s-ar fi menționat că motorul era cald, probabil s-ar fi dat atâta "putere" acestui proces verbal și ca scris de motor și ca scris că inculpatul a fost oprit în trafic.
Solicită a se constata că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a fost oprit în trafic, i s-a cerut permisul de conducere, pe care nu îl avea, aspect pe care îl declară și inculpatul în sensul că, după ce a reparat autoturismul, a încercat să îi facă o probă, evident pe drumurile publice, astfel că a săvârșit infracțiunea pentru care a fost dedus judecății.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței și regretă fapta.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.1696 /12.12.2007 Judecătoria Constanțaa dispus:
In baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. a Cod procedură penală a fost achitat inculpatul ( fiul lui si;ns. la data de 30.12.1980 ) sub aspectul săvârșirii infractiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002.
In baza art. 192 alin.3 pr.penala cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a autoturismului pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Instanța de fond a constatat că, acuzatiile aduse inculpatului prin actul de sesizare în sensul că la data de 21.12.2006 ar fi condus autoturismul inmatriculat sub nr.- pe un drum public fara a poseda permsi de conducere,au fost infirmate de mijloacele de pronba administrate in cursul cercetarii judecatoresti.
Astfel in fata instantei inculpatul a declarat ca nu a condus autoturismul;la data de 21.12.2006 a constatat ca masina,parcată pe strada - din localitatea lui,are o defectiune sens in care i-a solicitat unui vecin sa o verifice;martorul i-a spus ca are nevoie de piese,el fiind cel care a testat masina;dupa plecarea acestuia a asteptat in masina,unde a urcat si martorul fiind gasiti de organele de politie si condusi la sectie.
Martorul din lucrari a declarat în fata instantei ca nu isi mentine declaratiile date in faza de urmarire penala,la data respectiva mergand la masina inculpatului care stationa pe singurul drum care exista in cartier,inculpatul aflandu-se la volanul masinii;cand a iesit din casa masina era si nu l-a vazut pe inculpat sa o conduca;s-a urcat in masina care nu a fost pusa in miscare,iar la momentul in care au aparut agentii de politie masina nu era in trafic.
Martorul asistent,semnatar al procesului verbal,a declarat ca la data respectiva a fost chemat de un agent de politie la sediul Politiei din localitate acolo unde se afla inculpatul;a semnat un proces verbal si i s-a spus ca inculpatul a fost depistat in trafic.
Martorul propus de inculpat in aparare a confirmat varianta sustinuta acesta in fata instantei,aratand ca in 2006 inainte de Caf ost chemat de inculpat sa-i repare autoturismul;a luat masina si a condus-o pe strada - oprind in dreptul unui magazin;martorul a precizat ca dupa ce a lasat cheile in torpedou nu cunoaste cine s-a urcat la volanul autoturimului,iar cand a parasit zona respectiva politia nu venise.
In conditiile in care inculpatul si martorul din lucrari,martor ocular, si-au retractat declaratiile date in cursul urmaririi penale instanta a constatat că nu s-a dovedit de catre acuzare, mai presus de orice dubiu, ca organele de politie l-au depistat pe inculpat in timp ce conducea autoturismul pe un drum public,fara a poseda permis de conducere.
Instanta a constatat că mentiunile din procesul verbal, intocmit la data de 21.12.2006 agentii de politie din cadrul Postului de Politie lui potrivit carora inculpatul ar fi fost depistat conducand autoturismul inmatriculat sub nr.- pe strada - au fost combatute de delcaratiile inculpatului si martorului ocular date in fata instantei.Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat martorul asistent semnatar al procesului verbal a declarat ca a venit la sediul politie nefiind prezent la momentul constatarii presupusei infractiuni.
Prin decizia penală nr.187 din data de 09 aprilie 2008, pronunțată în dosarul penal nr.4800/212/200, Tribunalul Constanța, în baza art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, a admis ca fondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva sentinței penale nr. 1696/12.12.2007 a Judecătoriei Constanța, desființează sentința penală și rejudecând dispune:
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal rap. la art. 76 lit. d Cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 15 zile închisoare.
În baza art. 83 Cod penal a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1102/13.05.2005 a Judecătoriei Constanța și dispune executarea acestei pedepse alăturat pedepsei aplicate prin prezenta decizie, în final inculpatul execută pedeapsa de 6 luni și 15 zile închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 lit. a teza a II -a și lit. b Cod penal.
A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală și art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 300 lei.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
În termen legal, împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea recurată sub aspectul gravei erori de fapt comisă de instanța de apel, cu privire la reținerea situației de fapt, ce a condus la pronunțarea unei greșite hotărâri de condamnare a inculpatului.
Verificând hotărârea recurată, curtea constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate de recurent.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății, prevăzută de legea penală incriminatoare, în speță, dispozițiile art.86 al.1 din OUG195/2002.
Însă, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, de poziționarea și caracteristicile străzii pe care a fost depistat, de distanța scurtă scursă, curtea apreciază că fapta inculpatului nu prezintă în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni, aducând o atingere minimă valorii sociale ocrotite de legea penală și, pentru sancționare, fiind suficientă aplicarea unei amenzi administrative, în condițiile art.181și art.91 Cod penal.
Ca atare, admițând recursul declarat de inculpat, curtea, după desființarea deciziei, în baza art.11 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, art.10 lit."1" Cod procedură penală, rejudecând, a dispus achitarea inculpatului privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.86 al.1 din OUG195/2002, aplicând inculpatului o amendă cu caracter administrativ în sumă de 300 lei.
Văzând și dispozițiile art.192 al.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515al.2 lit."b" Cod procedură penală,
Admite recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în comuna lui,-, județul C, împotriva sentinței penale nr.1696 din data de 12 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.187 din data de 09 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
Casează hotărârile recurate și dispune:
În temeiul art.11 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, art.10 lit."1" Cod procedură penală,
Achită pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.86 al.1 din OUG195/2002.
Aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 300 lei.
Înlătură dispozițiile contrare, menține celelalte dispoziții.
Cheltuielile judiciare, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond
Jud.apel -;
Red.dec.Jud./14.11.2008
Tehnored.Gref.-/ 4 ex.
Data: 17.11.2008
Președinte:Valentin IancuJudecători:Valentin Iancu, Marius Cristian Epure, Lucia Dragomir