Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 1328/122/2009
2891/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 53/
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Damian Dolache
GREFIER - ---
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul - revizuient - condamnat împotriva deciziei penale nr. 62/a/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală - Cauze generale, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - revizuient - condamnat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/27.12/2009, depusă la dosarul cauzei (fila 7).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul desemnat din oficiu solicită a depune un memoriu și acte în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune și solicită a se încuviința.
Curtea, apreciind înscrisurile ca fiind utile, pertinente și concludente cauzei, le va încuviința, acestea fiind atașate la dosar (filele 8-18).
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art. 38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului - revizuient - condamnat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și casarea deciziei penale nr. 62/A/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală - Cauze generale potrivit disp. art. 38515pct. 2 lit. c Cod de procedură penală și trimiterea cauzei la prim instanță.
Consideră că cererea de revizuire este întemeiată, potrivit disp. art. 394 alin. a Cod de procedură penală, motivele reprezentând împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța de judecată. Precizează că recurentul a solicitat audierea a doi martori, respectiv numiții și, care pot dovedi că nu l-au văzut cu mașina.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor instanțelor precedente ca fiind temeinice și legale.
Consideră că recurentul a reiterat aspecte ce au fost analizate de celelalte instanțe, iar în cazul cererii de revizuire este inadmisibil să bțină o prelungire a probatorului.
Astfel, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 394 alin. a Cod de procedură penală, întrucât revizuientul nu a indicat fapte și împrejurări noi, reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat.
recurentul - revizuient - condamnat, în ultimul cuvânt, susține că la dosar nu există un proces verbal de constatare la fața locului, astfel că nu se putea să fie condamnat pe lipsă de probe. Solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1040 din 03.08.2009 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în baza art.403 alin 3 Cod procedură penală s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că revizuientul a declarat în fața procurorului că nu dorește continuarea cercetărilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul.
Prin decizia penală nr. 26/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost admis apelul, a fost casată sentința penală nr. 214/2009 a Judecătoriei Giurgiu și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de apel a avut în vedere faptul că, la data de 16.02.2009, în fața instanței de fond, revizuientul a solicitat admiterea cererii de revizuire pe motiv că nu au fost audiați martorii cu ocazia soluționării fondului cauzei, iar la judecata apelului era plecat în străinătate, declarații de care nu s-a ținut cont.
Astfel, nu s-au lămurit contradicțiile dintre cele afirmate de revizuient la fila 11, în fața procurorului și cele afirmate cu ocazia judecării cererii de revizuire.
Cu ocazia rejudecării cererii de revizuire, prin sentința penală nr. 1040 din 03.08.2009, Judecătoria Giurgiua apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul dintre cele limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală, acestea puteau fi invocate prin intermediul căilor ordinare de atac, căi de care a uzat, fiind respins atât apelul cât și recursul declarat.
Pe cale de consecință cererea de revizuire a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat din nou apel revizuientul criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu i s-au admis probe noi, respectiv alți martori decât cei audiați de instanță pe situația de fapt.
Prin decizia penală nr. 62/26.10.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală - Cauze Penale s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient, cu obligarea apelantului la 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Tribunalul a apreciat că susținerea revizuientului că există martori care cunosc altă situație de fapt decât cea reținută de instanță nu poate fi o împrejurare nouă, în înțelesul art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
La judecarea cauzei de fond, revizuientul a renunțat la audierea martorilor, iar cauza a parcurs căile de atac, în care au fost analizate cererile revizuientului, cu privire la mijloacele de probă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, precizând prin avocat că martorii și pot dovedi că nu l-au văzut cu mașina, ceea ce constituie o împrejurare nouă.
Verificând decizia atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul nefondat.
La judecarea pe fond a cauzei, la termenul din 28.03.2007, instanța a luat act de cererea inculpatului privind renunțarea la audierea martorilor și, iar în căile de atac ordinare a fost, analizată această dispoziție a instanței de faond.
Pe calea revizuirii, nu se poate reveni acestei dispoziții, în sensul prelungirii probatoriului, deoarece disp. art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală prevăd în mod clar că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ori instanța a analizat aceste cereri, atât pe fond cât și în apel și recurs.
Așa fiind, se va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient, cu cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 62/a/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală - Cauze generale, în dosarul nr- și îl obligă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
---
Red. - / 19.01.2010
Dact./ 22.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul Giurgiu - Secția Penală
Red. / Judecătoria Giurgiu
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Damian Dolache