Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 557/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 557/R/2008
Ședința publică din 24 septembrie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.111 din 29 mai 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie în sânge peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului susține recursul, conform motivelor depuse la dosar, solicitând, în esență admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 pr.pen. rap.la art.18/1 pen. achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii reținute în sarcina acestuia. În subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea de circumstanțe atenuante facultative. Solicită a se avea în vedere memoriul depus la dosar în susținerea recursului.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri pronunțate în cauză. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată raportat la infracțiunea comisă, care este una de pericol. Ca atare, nu se impune achitarea în baza art.10 lit.b/1 pr.pen. și nici reducerea pedepsei aplicate. În baza art.192 alin.2 pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 336 din 11,02.2008 Judecătoria Baia Marea dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie in sânge peste limita legala.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II- și b Cod penal.
În baza art. 81 Cod Penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 71 al. 4 Cod Penal a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a stabilit că în data de 17.02.2007, în jurul orelor 03.10 inculpatul, după ce consumase în prealabil băuturi alcoolice, a urcat la volanul autoturismului marca Renault 5 cu nr. de înmatriculare - fiind oprit de organele de poliție pentru un control pe str. -. - din B Constatându-se faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după ce a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență " Dr. " unde i s-au recoltat probe biologice.
În drept, fapta inculpatului, reține instanța, de a conduce un autoturism pe drumurile publice având o imbibiție alcoolică care depășește limita legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie in sânge peste limita legala prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 text de lege în baza căruia instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare în urma reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute la art. 74 lit. a Cod penal astfel încât pedeapsa a fost redusă potrivit art. 76 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 71 Cod penal privind interzicerea inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, apel prin care acesta solicită în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. desființarea sentinței primei instanțe și în principal solicită achitarea în temeiul art. 10 lit.1rap. la art. 181pen. iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate raportat la traficul de mașini redus la ora la care a circulat (3,10) dar și la faptul că alcoolemia stabilită era la limita contravențională.
Prin decizia penală nr.111 din 29 mai 2008 a Tribunalului Maramureșs -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, acesta fiind obligat la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că în baza probelor administrate prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat în sensul că în noaptea din 17/18.02.2007 după ce a consumat băuturi alcoolice a urcat la volanul autoturismului marca Renault 5 cu care a circulat prin B
Pe strada -. - inculpatul a fost oprit de organele de poliție care au constatat după testarea cu aparatul alcooltest că inculpatul a consumat băuturi alcoolice.
În acest context l-au condus la Spitalul "Dr. " unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se că la ora 3,30 inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 0,90 iar la ora 4,35 aceasta a ajuns la 0,80 .
Încadrarea juridică a faptei în raport de starea de fapt reținută a fost în mod corect stabilită de prima instanță care a constatat că în drept aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002.
Pedeapsa aplicată a fost în mod judicios individualizată iar instanța de fond a reținut întemeiat că anumite împrejurări favorabile inculpatului constituie circumstanțe atenuante ca de exemplu lipsa antecedentelor penale și poziția procesuală sinceră a acestuia. Raportat la toate aceste aspecte instanța corect în temeiul art. 76.pen. a coborât pedeapsa cu mult sub minimul special prevăzut de legea penală.
În acest context a reduce pedeapsa aplicată chiar dacă avem în vedere nivelul relativ scăzut al alcoolemiei, ar însemna a anula aproape în întregime scopul pentru care ea a fost aplicată cu atât mai mult cu cât executarea ei a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Așa fiind, cererile inculpatului fie de a reține că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, fie a reduce pedeapsa aplicată apar ca nefondate, situație în care apelul declarat de acesta a fost respins ca nefondat cu consecința obligării la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând casarea acesteia împreună cu hotărârea instanței de fond și rejudecând în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.1pr.pen. rap.la art.181pen. să se dispună achitarea sa de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, cu motivarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul procesului, acțiunea ilicită s-a desfășurat în cursul nopții când traficul era inexistent, alcoolemia a fost și este la limita contravențională.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea și mai mult a pedepsei ca efect al circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că instanța de fond și cea de apel au stabilit în mod corect starea de fapt și încadrarea juridică dată faptei inculpatului, în sarcina căruia s-a reținut că în data de 17.02.2007, în jurul orelor 3,00 după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului său, constatându-se de către organele de poliție și apoi pe baza unei probe biologice că a condus pe drumurile publice acel autovehicul deși avea o alcoolemie în sânge de 0,90 grame la mie.
Având în vedere gradul de pericol social al faptei, precum și persoana inculpatului, raportat la starea de fapt mai sus reținută, nu se poate considera că în concret aceasta este lipsită în mod vădit de importanță pentru a nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Infracțiunea prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 este o infracțiune de pericol care poate conduce la consecințe grave ce se pot răsfrânge, atât asupra circulației pe drumurile publice a altor autovehicule, dar și asupra unor persoane, fiind tot mai frecvent constatată de către organele abilitate.
Inculpatul a recunoscut că a consumat patru pahare de vin înainte de a urca la volanul autoturismului său, deși cunoștea riscurile la care se expune iar atitudinea sa sinceră și antecedentelor penale nu este suficientă pentru a reține că fapta sa nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni, acestea fiind avute în vedere de instanță ca circumstanțe atenuante.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, în conformitate cu criteriile prev.de art.2 pen. și circumstanțe atenuante reținute în baza art.74 pen.
Față de cele mai sus reținute și în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul,.în B M-,.45 jud.M, împotriva deciziei penale nr. 111 din 29 mai 2008 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș