Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIE Nr. 567

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție

JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț

- - -

GREFIER- - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 157/A/20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul asistat de avocat, apărător ales.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să se înlăture dispozițiile art. 37 lit.a Cod penal și art.83 alin.1 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin 1290/16.07.2004 pronunțată de Judecătoria Moinești, iar pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză să se aplice dispozițiile art. 181Cod penal.

În susținerea motivelor de recurs arată că inculpatul a recunoscut fapta comisă, are un copil minor în întreținere iar din anul 2002 nu a mai avut nicio abatere. Mai mult, el nu a făcut altceva decât să conducă autoturismul pe o distanță de câțiva metri, pe timp de noapte, când traficul era mult redus. În consecință, apreciază că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și dacă nu s-ar fi reținut starea de recidivă acesta nici nu ar fi fost anchetat.

În situația în care instanța va aprecia că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni solicită a se aplica o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege cu aplic. Art. 81 Cod penal.

Reprezentantul parchetului arată că inculpatul a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere, având și o îmbibație alcoolică de 2,10%0. Fapta sa prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni așa cum corect a apreciat instanța de fond.

Cu privire la starea de recidivă reținută de instanța de fond solicită a se dispune înlăturarea ei întrucât sentința penală 1290 din 16.07.2004 a fost casată de Tribunalul Bacău, în prezent cauza aflându-se în rejudecare.

Inculpatul, regretă fapta comisă și își însușește concluziile puse de apărător.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând-

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.647/13.XI.2007 a Judecătoriei Moinești, s-a dispus

în baza artr.86 al.1 din OUG195/2002 modificată prin OUG63/2006, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data la data de 17.04.1980 în, domiciliat în M, str. -, - 1,.13, jud. B, CNP -, cetățean român, studii 11 clase, recidivist postcondamnatoriu, la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În baza art. 87 alin.1 OUG 195/2002 modificată prin OUG 63/2006,aprobată prin Legea 49/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul cu datele de stare civilă de mai sus la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În baza art. 33 lit. cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele și s-a aplicat pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 83 alin.1 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1290/16.07.2004 de Judecătoria Moinești, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.08.2004.

În baza art. 83 alin.1 teza ultimă Cod penal s-a dispus executarea alături de pedeapsa de 3 ani a pedepsei aplicate prin prezenta.

Pedeapsă de executat: 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata art. 71 alin.2 Cod penal.

S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales.

În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către.

Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a reținut că la data de 23.04.2007, orele 3.oo, Poliția Mao prit pentru control autoturismul cu nr. de înmatriculare - ce se deplasa pe str. - din mun. M ocazie cu care s-a constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

După ce s-a constatat că inculpatul nu este posesor al permisului de conducere, acesta a fost condus la Spitalul M în vederea recoltării probelor biologice.

Din buletinul de analiză toxicologică a rezultat că inculpatul avea la data identificării sale o alcoolemie de 2,10 gr.%

Situația de fapt a fost reținută în urma coroborării declarației inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor, cu depoziția martorului și buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, nr. 960/24.04.2007 ( fila 12 dosar urmărire penală).

În drept, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 și 87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit. a Cod penal.

Instanța a apreciat că inculpatul a săvârșit două fapte prevăzute de legea penală, care prezintă pericolul social al unei infracțiuni, săvârșite în forma de vinovăție a intenției, motiv pentru care le-a calificat drept infracțiuni, și a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea, pe care ulterior în baza art. 33 lit. a cu aplicarea art. 34 lit. b Cod penal le-a contopit și a aplicat pedeapsa cea mai grea. La dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului și împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea. S-a avut de asemenea în vedere și persoana inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei atât faza de urmărire, cât și a cercetarea judecătorească însă având antecedente penale, fiind recidivist postcondamnatoriu întrucât prin sentința penală 1290/16.07.2004 a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 5 ani. Fapta dedusă judecății fiind săvârșită de către inculpat în cursul termenului de încercare, în baza art. 83 alin.1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1290/16.07.2004 de Judecătoria Moinești, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.08.2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 18/1 Cod penal, apreciind că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Tribunalul, analizând hotărârea atacată cu privire la motivele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept a considerat că apelul inculpatului este neîntemeiat, motiv pentru care l-a respins prin decizia penală nr. 157/A/2008.

S-a apreciat că pe baza unor probe concludente judicios administrate și temeinic apreciate, prima instanță a reținut corect situația de fapt și a făcut o încadrare juridică legală a faptelor.

Cu privire la pedepsele aplicate, tribunalul a considerat, că instanța de fond a realizat o corectă individualizare, având în vedere împrejurările comiterii faptelor, gravitatea acestora, nivelul alcoolemiei în sânge - 2,10 gr. %o, periculozitatea inculpatului care este recidivist, starea postcondamnatorie, precum și că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor și le regretă, apreciindu-se că cele două pedepse privative de libertate orientate spre minimul special prevăzut de lege, va asigura reeducarea inculpatului.

Împotriva deciziei susmenționate, în termen legal a declarat recurs inculpatul,care a susținut că starea de recidivă avută în vedere cu ocazia judecării sale atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, s-a modificat, respectiv sentința penală prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 3 ani închisoare și care a atras starea de recidivă, a fost desființată. Astfel, s-a arătat că prin decizia penală nr. 222/A din 06 mai 2oo8, Tribunalul Bacău, a admis apelul său, a desființat în totalitate sentința penală nr. 1290/2004 a Judecătoriei Moinești și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În aceste condiții a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri anterioare și reținând cauza spre rejudecare, să se înlăture de la calificarea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, art. 37 lit. a Cod penal.

În ce privește infracțiunile deduse judecății, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 18/1 Cod penal, motivat de faptul că prin conținutul ei concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în condițiile în care a condus mașina sa, cca 50 metri, respectiv din spatele blocului unde era parcată, până în fața blocului. Susține că a făcut acest lucru, întrucât a dorit să asigure siguranța mașinii pe timp de noapte.

În subsidiar a solicitat, aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal.

Instanța de control judiciar analizând hotărârea atacată, atât prin prisma

motivelor invocate de către inculpat, cât și din oficiu, constată că recursul acestuia este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, pentru săvârșirea a două infracțiuni la legea circulației, respectiv conducerea fără permis, prev. de art. 86 al.1 din OUG195/2002, modificată prin OUG63/2006 și conducerea pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art.87 al.1 din OUG195/2002, modificată prin OUG63/2006, ambele cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.33 lit.a și art. 34 lit.b Cod penal.

Prima instanță, Judecătoria Moinești, constatând vinovăția inculpatului, a dispus condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni a dispus și constatând că acestea au fost comise în perioada termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr.1290 din 16 iulie 2004,rămasă definitivă prin neapelare la data de 03 august 2004,în baza art.83 Cod penal, a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare,pe care a cumulat-o cu cea

aplicată în cauza dedusă judecății.

Tribunalul Bacău, apreciind ca fiind temeinică și legală hotărârea primei instanțe, a menținut-o, respingând ca nefondat apelul inculpatului.

În recurs, inculpatul a susținut că sentința penală susmenționată, care a atras starea de recidivă, a fost desființată. Pentru a verifica susținerea inculpatului, Curtea de Apel a solicitat relații în acest sens,constatând din dosarele trimise de către Judecătoria Moinești că sentința nr.1290/2004 a acestei instanțe, a fost desființată de către Tribunalul Bacău prin decizia penală nr.222/A din 06 mai 2008,cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță,

făcând obiectul dosarului nr-, cu termen de judecată la data de l3 octombrie 2008.

În raport de cele arătate mai sus, rezultă că în cauză se impune, ca în urma

admiterii recursului inculpatului, să se înlăture disp. art. 37 litera a Cod penal și să se dispună condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni,care fiind în concurs, să fie contopite.

Întrucât inculpatul a comis două infracțiuni de pericol, în alte circumstanțe decât în varianta prezentată de acesta,respectiv, după ce a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 23,3o, s-a urcat la volanul autoturismului său și a plecat din M, către domiciliu, fiind oprit în trafic, pe strada -,în cauză se nu poate face aplicarea disp.art.18/1 Cod penal și nu se

poate dispune achitarea acestuia pe acest considerent.

Dar, ținându-se seama de faptul că inculpatul a avut o comportare procesuală sinceră și de regret, că este căsătorit, că are în întreținere doi copii minori, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate,

motiv pentru care se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate în cauză pe perioada unui termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal,atrăgându-i-se totodată atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

Față de cele arătate, în baza art.385/15 pct.2 lit. d Cod pr. penală, recursul

inculpatului va fi admis, cele două hotărâri pronunțate anterior, vor fi casate, urmând a se reface latura penală a cauzei în sensul celor precizate anterior.

Ținând seama că faptele deduse judecății au fost comise după modificarea Codului penal prin Legea nr.278/2006, pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru cele două infracțiuni, se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor, urmând ca în baza art.71 al.5 Cod penal, să se dispună și suspendarea acesteia, pe perioada suspendării pedepsei închisorii.

Se va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Urmare condamnării inculpatului, acesta va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu disp.art.191 Cod pr.penală.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate în recursul inculpatului, acestea vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală;

Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 157/A din 20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, pe care o casează în totalitate. Casează în întregime și sentința penală nr. 647 din 13 noiembrie 2007 Judecătoriei Moinești, reține cauza spre rejudecare și pe fond;

În baza art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 modificată prin OUG 63/2006 prin înlăturarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul cu date de stare civilă cunoscute, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată prin OUG 63/2006 prin înlăturarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe același inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal contopește cele două pedepse în pedeapsa de 1 an închisoare.

Pedeapsă de executat: 1 an închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În baza art. 82 Cod penal, stabilește termen de încercare de 3 ani.

Atrage atenția inculpatului, asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 71 al.5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în recursul inculpatului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

Red.-

Red. - /

Red. -

Tehnored. -4 ex.

7/7.10.2008

Președinte:Ioana Vorniceasa
Judecători:Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Bacau