Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 567 /

Ședința publică din 29 mai 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul recurent, lipsă, apărător din oficiu, avocat, din cadrul Baroului

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu solicită admiterea recursului declarat de inculpat, așa cum a fost formulat în scris.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Constată că prin sentința penală nr. 2 din 8 ianuarie 2008 Judecătoria Ineu, în baza art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12.10.1975 în A, domiciliat în I,-/A,. 4,. 20, jud. A, CNP -, la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea de probe biologice.

În baza art. 83 Cod penal a fost revocat beneficiu suspendării condiționate a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 312/25.10.2006 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr. 1501/2006 și s-a dispus executarea alăturat a acestei pedepse de pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a dispus executarea în detenție a pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare și interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, b, c, Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat din

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în data de 22.06.2007 inculpatul s-a deplasat cu autoturismul 1300 cu nr. de înmatriculare -, pe ruta -. În sens opus cu sensul de deplasare a inculpatului se deplasa mașina de serviciu a Postului de Poliție în care erau 2 lucrători de poliție. Aceștia văzând mersul sinuos al autoturismului inculpatului, i-au făcut semn să oprească și întrucât inculpatul nu s-a oprit la semnul făcut de polițiști, aceștia s-au urcat în mașină și au plecat în urmărirea inculpatului care a oprit autoturismul în dreptul imobilului cu nr. 580 din, a scos autoturismul de pe carosabil, și a încercat să se îndepărteze de autoturism. La solicitarea organelor de poliție inculpatul a revenit la mașină, a fost identificat, i s-au solicitat actele dar inculpatul nu a prezentat nici un act arătând că nu le are asupra sa.

La solicitarea organelor de poliție de a fi testat cu fiola alcoolscop, inculpatul a refuzat, motivând că nu a condus autoturismul.

În vederea stabilirii alcoolemiei inculpatul a fost condus la Spitalul orășenesc I pentru a i se recolta probe biologice dar inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice așa cum rezultă din declarațiile martorilor și.

Apărarea inculpatului că nu a condus autoturismul nu a putut fi primită întrucât așa cum rezultă din probele administrate, în ziua respectivă inculpatul a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitatea, unde a provocat scandal și chiar a fost sancționat, iar după aceasta s-a urcat la volanul autoturismului, organele de poliție fiind anunțate telefonic despre acest fapt, motiv pentru care echipajul de poliție s-a și deplasat în direcție de unde venea inculpatul cu autoturismul așa cum arată martorul care l-a și identificat pe inculpat la volanul autoturismului. Mai mult ca atât, deși este oscilantă, declarația martorului confirmă împrejurarea că inculpatul a coborât de la volanul autoturismului și a încercat să se îndepărteze de autoturism dar în același timp la fața locului au sosit organele de poliție și martorul l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a condus autoturismul respectiv și chiar a arătat că a fost să-l acroșeze în momentul în care a parcat autoturismul.

De asemenea nu a putut fi primit nici incidentul la care se referă inculpatul referitor la declarația aceluiași martor din timpul urmăririi penale, care a fost scrisă de către lucrătorul de poliție care a fost scrisă cu motivarea că martorul nu a avut posibilitatea să scrie întrucât nu avea ochelarii de vedere la el iar martorul a confirmat că l-a rugat pe lucrătorul de poliție să o scrie, că declarația i s-a citit că a fost semnată de către el și corespunde realității faptelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11, pct. 2, lit. a, raportat la art. 10, lit. a, Cod procedură penală, motivat cu aceea că nu a săvârșit infracțiunea.

Prin decizia penală nr. 96/A din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 2 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr-

Tribunalul examinând apelul conform disp. art. 371 Cod procedură penală, sentința apelată, a constatat că apelul este nefondat.

Din probele administrate și anume declarațiile martorilor ascultați, procesul verbal de depistare încheiat de organele de politie, procesul verbal încheiat ca urmare a refuzului inculpatului de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a rezultat că inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice a condus autovehiculul proprietatea sa pe ruta - si deși s-a încercat de o patrulă de poliție oprirea mașinii datorită deplasării sinuoase a vehiculului, inculpatul a mărit viteza continuându-si deplasarea până în unde a oprit în fața unui imobil și a încercat să părăsească mașina și că a refuzat să se supună controlului alcoolemiei.

Apărarea inculpatului că a refuzat să se supună recoltării de probe biologice motivat cu aceea că nu a condus mașina nu a putut fi avută în vedere față de probele administrate care atestă că inculpatul a condus autovehiculul.

Față de probele administrate s-a apreciat că prima instanță în mod corect a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii căreia i-a stabilit încadrarea juridică legală. De asemenea s-a constatat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei la stabilirea căreia a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii, împrejurările în care a fost săvârșită, persoana inculpatului, faptul că acesta nu este la prima încălcare a legii fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată condiționat.

Față de aceste împrejurări, s-a apreciat că apelul este nefondat, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b, Cod procedură penală s-a dispus respingerea lui.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Arada sumei de 100 lei.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul criticând hotărârea de condamnare pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare a arătat că atât Tribunalul cât și Judecătoria, au apreciat greșit probațiunea administrată în cauză, respectiv că aceste instanțe și-au întemeiat soluțiile pe declarațiile a doi martori, dintre care unul avea calitatea de organ de poliție (martorul ), iar al doilea a fost învinuit de mărturie mincinoasă (martorul ).

Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform prevederilor art. 385⁹alin.3 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că acesta este fondat, însă, pentru considerentele ce succed.

Astfel, critica vizând netemeinicia și nulitatea probei cu martori nu poate fi primită de instanța de recurs întrucât din dispozițiile art. 78-86 Cod procedură penală, nu rezultă, cu titlu inderogabil, că persoana având calitatea de organ de poliție nu poate fi ascultat ca martor. Tot astfel, martorul împotriva căruia s-a depus o plângere pentru mărturie mincinoasă, nu este oprit de aceleași norme procesual penale pentru a fi audiat în cauza penală în care se pune probleme veridicității declarațiilor sale.

Prin consecință, aceste probe pot servi la soluționarea cauzei în care este implicat inculpatul, iar valoarea probantă a declarațiilor acestor martori a fost apreciată de Judecătorie și Tribunal, în conformitate cu prevederile art. 63 și 64 Cod procedură penală, în urma examinării tuturor probelor administrate și a circumstanțelor proprii cauzei, în scopul aflării adevărului. Din datele, împrejurările și circumstanțele rezultate din probele administrate, Curtea reține că fapta a fost săvârșită de inculpat, câtă vreme același inculpat nu a putut indica o persoană determinată sau posibil de determinat, care să fi condus autovehiculul inculpatului, și în același timp s-a sustras de la semnalul de oprire în trafic al organelor de poliție.

Recursul este fondat pentru motivul greșitei individualizări de către Judecătorie, și menținută de Tribunal, a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit.a) teza I și lit. c) Cod penal, în sensul că aceste componente ale pedepsei accesorii, prevăzute de art. 64 Cod penal, au fost aplicate fără a se recurge la stabilirea, în concret, a scopului acestei pedepse, conform art. 52 Cod penal, și la criteriile specifice de individualizare a pedepsei accesorii în întregul său, precum și asupra fiecărei componente a acestei pedepse, potrivit prevederilor art. 72 Cod penal.

Procedând astfel, ambele instanțe au individualizat greșit pedeapsa accesorie, ceea ce constituie motivul de casare prev. de art. 385⁹alin.1 pct. 14.

C.P.P.

Curtea, relevă că dispozițiile art. 71 alin.2 Cod Penal, conform cărora condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a)-c) Cod Penal, nu au fost aplicate în concordanță cu dispozițiile art. 52.Cod Penal, privind pedeapsa și scopul ei, precum și de art. 72.Cod Penal referitoare la criteriile de individualizare a pedepselor, astfel încât instanțele să înlăture caracterul automat și absolut al aplicării acestei pedepse, exercitând controlul judecătoresc asupra necesității și pertinenței aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice și la tipul infracțiunilor reținute pe seama inculpaților.

În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 74/05.11.2007, dată în recurs în interesul legii, statuându-se că pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I - c) Cod Penal, nu se aplică automat, ci în funcție de criteriile de individualizare impuse de art. 71 alin.3

Cod Penal

Decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie în privința aplicării unitare de către instanțele judecătorești a dispozițiilor art. 71 alin.2 și 3.Cod Penal cu referire la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit.a) teza I-c) în Cod Penal toate situațiile în care se pronunță condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii.

Pentru neaplicarea automată și absolută a pedepsei accesorii privind interzicerea unor drepturi în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii, s-a pronunțat, totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României ( Hotărârea din 28 septembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005). Astfel, instanța comunitară a statuat că aplicarea pedepsei accesorii în condițiile mai sus expuse, nu îndeplinește cerințele art. 8 din Convenția Europeană asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, îndeosebi sub aspectul constatării de către instanțele judecătorești, în mod nemijlocit, a caracterului necesar a acestei pedepse, raportat la obiectivele prevăzute de art. 8 pct.2 din Convenție.

Prin urmare, aplicarea automată și în afara oricărui control judecătoresc, a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) Cod Penal, constituie o ingerință care încalcă dreptul la respectarea vieții private.

În cauza prezentă, nici Judecătoria, nici. Tribunalul nu au procedat la individualizarea pedepsei accesorii, ceea ce rezultă din absența oricăror trimiteri, în hotărârile acestor instanțe, la considerente de fapt și de drept pentru care au ajuns la concluzia că se impune condamnarea inculpatului la această pedeapsă.

Prin consecință, Curtea de Apel va casa ambele hotărâri, sub acest aspect, procedând la reținerea spre rejudecare cauzei penale cu privire la latura penală, iar în cadrul acesteia numai referitor la individualizarea pedepsei accesorii, conform disp. art. 385¹⁷.

C.P.P.

Curtea relevă, în primul rând, că în conformitate cu principiul legalității pedepsei, instituit de art. 2.Cod Penal, pedeapsa accesorie, constând în interzicerea unor drepturi, este prevăzută de legea penală prin art. 64.

Cod Penal

În al doilea rând, Curtea constată că recurgerea instanței la această categorie de pedeapsă este subordonată exigenței legale a constatării de către instanța judecătorească, atât a necesității aplicării sale, cât și unor criterii de individualizare instituite, de asemenea, de legea penală și anume disp. art. 71 alin.3 Cod Penal, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/05.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru unificarea practicii judiciare naționale în această materie.

Curtea de Apel concluzionează, așadar, că aplicarea pedepsei accesorii în sarcina inculpatului are caracter necesar.

Relativ la individualizarea pedepsei accesorii, Curtea constată că procesul de alegere și nominalizare a pedepsei accesorii impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanța de judecată va efectua o astfel de individualizare. Aceste criterii sunt prevăzute de art. 71 alin.3 Cod Penal, cu titlu general, și se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului.

Criteriile enunțate sunt supuse controlului instanței de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ( art.64 lit. a), teza a II-a, Cod Penal) intervine de drept, conform disp. art. 71 alin.2 Cod Penal, ceea ce înseamnă că această componentă a pedepsei accesorii se aplică automat, prin voința legiuitorului și fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este detenția pe viață sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 lit. a), teza I, lit. b) - e) Cod Penal, este supusă, în toate cazurile controlului exercitat de instanța de judecată, fiind exclus automatismul legii penale.

Evaluând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii, deci și interzicerea dreptului de a alege [art. 64 lit. a), teza I, Cod Penal], și a dreptului de ocupa o funcție, de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii [ art. 64 lit. c) Cod Penal], Curtea de Apel statuează că în raport de aceste criterii, precum și de tipul infracțiunii săvârșite de către inculpat, interzicerea acestor drepturi nu se impune.

Astfel, relativ la interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului la vot, Curtea statuează că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și nu se află în legătură directă cu tipul infracțiunii reținute în cauză.

În fine, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii este exclusă pe considerentul absenței oricărei conexiuni, având semnificație penală, între activitățile infracționale ale inculpatului și o anumită funcție, profesie sau activitate care să fi facilitat acestuia săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Astfel fiind, Curtea în temeiul art. 385¹⁵, pct. 2, lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 2/08.01.2008 pronunțată de Judecătoria Ineu în ce privește individualizarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului și rejudecând va înlătura interzicerea dreptului de a alege prev.de art. 64 lit. a, teza I Cp și dreptului prev.de art. 64 lit. c Cp din conținutul pedepsei accesorii.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct. 2, lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 2/08.01.2008 pronunțată de Judecătoria Ineu în ce privește individualizarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului și rejudecând:

Înlătură interzicerea dreptului de a alege prev.de art. 64 lit. a, teza I Cp și dreptului prev.de art. 64 lit. c Cp din conținutul pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. MB/ 18.06.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/19.06.2008

Prima instanță:

Instanță apel:,