Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 579/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - nr.OUG 195/2002;

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 579

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - - JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 108 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat - apărător ales - reprezentând pe recurentul inculpat, lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Apărătorul recurentului inculpat, susține recursul declarat, invocând cazul de casare înscris în art. 3859pct. 18 cod pr.penală, în raport de care apreciază că în cauză s-au pronunțat hotărâri greșite de condamnare a inculpatului, întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată - prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, nu există, considerente pentru care a fost invocată o soluție corespunzătoare de achitare, astfel pentru că valoarea alcoolemiei avută la momentul coliziunii era sub limita prevăzută de lege, fapt stabilit prin concluziile expertizei medico-legale vizând calculul retroactiv al acesteia.

Procurorul apreciază că, dimpotrivă, fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, în raport de care s-a aplicat o pedeapsă bine individualizată, motive pentru care s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 de la 24 martie 2008, Judecătoria Corabiaa condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la 20 octombrie 1986, în C, județul O, cu domiciliul în C,-, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, modificată, cu aplic. art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. d cod penal.

În baza art. 81 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prev. de art. 82 cod penal, cu arătarea consecințelor ce decurg potrivit art. 83 cod penal.

În baza art. 71 alin.1 cod penal, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b cod penal, pedeapsă ce a fost suspendată potrivit art. 71 alin.5 cod penal.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că, în noaptea de 14/ 15 februarie 2007, după ce a consumat băuturi alcoolice (bere),la restaurantul Real din orașul C, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului 1310, cu nr. OT.02. îndreptându-se către domiciliul său situat în cartierul, împreună cu acesta aflându-se alte patru persoane.

Din cauza consumului de băuturi alcoolice cât și a oboselii acumulate în cursul zilei, în timp ce se afla la volanul autoturismului, inculpatul a pierdut controlul și a intrat cu acesta într-un copac aflat pe marginea drumului.

În urma probelor de laborator s-a stabilit că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică de 1,60 gr %o, respectiv 1,45 gr. %o alcool pur în sânge.

La cererea inculpatului, prima instanță a ordonat calculul retroactiv al alcoolemiei, dispunând efectuarea în acest sens a unei expertize medico-legale de către INML Minovici B, instituție ce a întocmit raportul de expertiză cu nr. 2607/I/07/2007.

Concluziile acestei expertize judiciare au fost în sensul că valoarea maximă teoretică a alcoolemiei avută de inculpat la data săvârșirii faptei, ar fi de 1,89 gr %

Situația de fapt reținută de prima instanță, existența faptei, cât și vinovăția inculpatului au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile de recunoaștere făcute de inculpat, acestea coroborate cu declarațiile martorilor, -, cât și cu concluziile actelor medico-legale aflate la dosar.

În drept, s-a stabilit că activitatea infracțională a inculpatului, consumată în împrejurările mai sus descrise, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

La stabilirea întinderii pedepsei, cât și la alegerea modalității de executare, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, decurs din urmările produse ori care s-ar fi putut produce, pe de o parte, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitor, sincer în raport cu învinuirile avute, tânăr, provenind dintr-o familie organizată, student, necunoscut cu antecedente penale, împrejurări cărora le-a fost recunoscut un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 cod penal, în planul stabilirii pedepsei, pe de altă parte.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând greșita sa condamnare pentru fapta prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, întrucât - așa cum a rezultat din concluziile expertizei medico-legale efectuată de INML Minovici B, privind calculul retroactiv al alcoolemiei, a rezultat că valoarea acesteia la data de 15 februarie 2007, ora 200, a fost, de 0,45 gr %o, împrejurare în raport cu care a fost solicitată o soluție corespunzătoare de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală.

Apreciind că, dimpotrivă, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este conturată sub aspectul elementelor constitutive, pe de o parte, dar și că, justificat, concluziilor raportului de expertiză judiciară privind calculul retroactiv al alcoolemiei, nu le-a fost dată eficiență în planul adoptării soluției de către instanța de fond, tribunalul, verificând sentința sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că apelul este întemeiat doar cu referire la restricția nejustificată a dreptului de "a alege" prev. de art. 64 alin.1 teza I cod penal, dispoziția înlăturată în urma desființării hotărârii prin decizia penală nr. 108 din 21 mai 2008.

Împotriva acestei decizii, cât și împotriva sentinței primei instanțe, inculpatul a formulat recurs, însă fără să invoce vreun caz de casare prev. de art. 3859cod pr.penală, apreciind, prin apărător, că a fost greșit condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, deși valoarea alcoolemiei - stabilită prin concluziile raportului de expertiză medico-legală, vizând calculul retroactiv, era sub limita prevăzută de lege, respectiv 0,45 gr %0.

Recursul declarat de inculpat este fondat, însă nu pentru criticile de casare invocate, Curtea apreciind că în cauză se fac aplicabile dispoz. art. 181cod penal, faptei inculpatului - prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, lipsindu-i pericolul social prevăzut de lege.

Astfel, pe baza unui probatoriu constând în declarațiile de recunoaștere făcute de inculpat, acestea coroborate cu declarațiile martorilor prezenți la fața locului, cât și cu cele concluzionate inițial în buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, prima instanță, fapt însușit de instanța de prim control judiciar, în cauză s-a stabilit că în noaptea de 14/ 15 februarie 2007, inculpatul, sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul marca 1310 în orașul C, iar în timpul de rulare a pierdut controlul volanului, intrând într-un copac aflat pe marginea drumului.

Valoarea alcoolemiei avută de inculpat în momentul coliziunii, a fost corect reținută de instanțe, aceasta fiind de 1,60 gr %o, respectiv 1,45 gr %o alcool pur în sânge, cum astfel rezultă din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie.

Apreciind astfel, Curtea stabilește că, judicios, instanțele anterioare nu au valorificat concluziile expertizei medico - legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, valoarea reală a acesteia fiind cea determinată prin analiza sângelui, de la momentul prelevării probelor biologice.

Însă, potrivit art. 181alin.2 cod penal, este de amintit, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de împrejurările în care aceasta s-a consumat, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

De vreme ce legea nu distinge, urmează a se considera că aceste elemente au importanță egală în cadrul operațiunii de stabilire a gradului de pericol social, operațiune nejudicios făcută de instanțele anterioare.

Astfel, luarea în seamă a unor împrejurări ce privesc săvârșirea faptei, anume că siguranța circuitului rutier a fost nesemnificativ periclitată, inculpatul rulând cu autoturismul pe o distanță relativ scurtă, dar și a altora ce îl privesc pe făptuitor, cu o bună comportare pe parcursul instrumentării cauzei, cu atitudine de recunoaștere a învinuirilor, aflat în desfășurarea studiilor universitare, puteau îndreptăți instanțele anterioare să apreciere că faptele inculpatului nu prezintă pericolul social al infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, întrucât, prin conținutul lor concret, au adus o minimă vătămare valorilor ocrotite de lege.

Așa fiind, făcându-se aplic. dispoz. art. 181cod penal, cu privire la inculpat, după admiterea recursului și casarea hotărârilor potrivit art. 38515pct. 2 lit. d cod pr.penală, în rejudecare, va fi adoptată o soluție de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b cod pr.penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 91 cod penal, făptuitorului, urmează a-i fi aplicată o amendă administrativă în sumă de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 108 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

Casează decizia, cât și sentința penală nr. 36 din 24 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, și, rejudecând;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1C.P.P. raportat la art. 181Cod Penal;

Achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din G nr. 195/2002.

În baza art. 91 Cod Penal;

Aplică făptuitorului o amendă administrativă în sumă de 500 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

- - G - - -

Grefier,

Red. Jud.

Jud. fond: Năvală

Jud. apel:

.

Dact. 3 ex./ 22 2008

- 11.09-2008 -

- C va încasa de la recurentul - inculpat 500 lei (cheltuieli judiciare statului), amendă administrativă.

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 579/2008. Curtea de Apel Craiova