Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 587/
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G -, președinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
Judecător: dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în, -, nr. 975, județul A, împotriva deciziei penale nr. 108 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art.304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul inculpat G, asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, solicită a se constata că, în cauză, gradul de alcoolemie trebuie raportat la ora 22,20 când s-a comis accidentul și nu la ora când s-a făcut recoltarea, iar în raport de această situație să se dispună admiterea recursului și reducerea pedepsei.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea deciziei ca legală și temeinică. la care trebuie calculat gradul de alcoolemie,este ora la dare a fost depistat de organele de poliție.
Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt, consideră că a fost greșit calculat gradul de alcoolemie.
CURTEA
Asupra recursului penal formulat;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin sentința penală nr.338 din 23 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.b Cod pr.penală, achitarea inculpatului G (născut la data de 21 iulie 1959, domiciliat în orașul, județul A, -) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002.
Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut:
Inculpatul Gaf ost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr.5528/P/2007, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, reținându-se, în esență, că la data de 22 septembrie 2007, condus pe drumurile publice, respectiv pe str.- din orașul, județul A, autoturismul înmatriculat sub nr.-, după ce consumase băuturi alcoolice și avea o alcoolemie de 0,95 gr.%
Prima instanță a reținut că în realitate inculpatul nu avea alcoolemia de 0,95 gr.%o, ci 0,70 gr.%o, astfel că fapta sa nu este prevăzută de legea penală. Sub acest aspect, reține instanța de fond, că organul de urmărire penală nu a stabilit corect ora la care inculpatul a fost depistat conducând autoturismul în trafic, aceasta fiind 22,20 și nicidecum 22,45.
Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că ora la care inculpatul a condus autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice nu a fost corect stabilită, astfel că fapta sa constituie infracțiune. Astfel, prin decizia penală nr.108 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare, în baza textului de lege menționat în actul de inculpare.
S-a dispus, în temeiul dispozițiilor art.81 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se termen de încercare de 3 ani și 6 luni și atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal.
Instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a condus autoturismul la orele 22,45, când avea o alcoolemie de 0,95 gr.%o și nu la orele 22,20, cum în mod eronat a reținut prima instanță.
Pedeapsa a fost individualizată, în raport de dispozițiile art.72 Cod penal, apreciindu-se că finalitatea acesteia înscrisă în art.52 Cod penal, poate fi atinsă chiar și fără executare, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării, în temeiul dispozițiilor art.81 Cod penal.
Impotriva deciziei tribunalului a declarat recurs inculpatul, susținând că ora la care a condus autoturismul era 22,20, când avea o alcoolemie sub limita legală prevăzută de lege, totuși a solicitat numai reducerea pedepsei.
Examinând hotărârile pronunțate, în raport de critica formulată precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6, 385/8, 385/9 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
Tribunalul a stabilit corect momentul la care inculpatul a condus autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar alcoolemia în sânge pe care acesta a prezentat-o a fost de 0,95 gr.%o, superioară limitei de răspundere penală stabilită în art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002.
Din însăși declarația dată de inculpat (35) rezultă că, după ce la data de 22 septembrie 2007, consumat băuturi alcoolice, respectiv 300 ml. palincă, în jurul orei 22,20, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală pe care l-a condus pe str.- din orașul. Sub acest aspect, inculpatul precizează "în jurul orelor 22,20, m-am urcat la volanul autoturismului proprietate personală cu număr de înmatriculare - și, împreună cu, m-am îndreptat spre zona -". Aceeași oră - 22,20 ca fiind momentul când a condus autoturismul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, este indicată de inculpat și în declarația dată la data de 2 noiembrie 2007 și aflată la fila 39.
Inculpatul, însă, este nesincer pentru că nu aceasta este ora la care a condus autoturismul, ci aproximativ ora 23,00, respectiv 22,45, împrejurare ce rezultă, în primul rând din depoziția martorilor și, al căror gard l-a deteriorat cu autoturismul. Sub acest aspect, declară cei doi martori, că intrarea cu autoturismul în gard s-a produs în jurul orelor 23,00, martorul (22) precizând: "La scurt timp a sosit la locuința noastră un echipaj de poliție care a plecat după autoturismul condus de L-a oprit în trafic pe str.-, în dreptul imobilului nr.48, în jurul orelor 22,45".
Din raportul de expertiză medico-legală nr.2535/i/2007, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, rezultă că la ora 22,45, inculpatul prezenta o alcoolemie de 0,95 gr.%o iar fapta sa reprezintă infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, așa cum în mod corect a reținut tribunalul.
De fapt, în susținerea recursului, inculpatul-recurent a solicitat doar reducerea pedepsei.
In raport de cererea formulată, se constată, însă, că pedeapsa a fost proporționalizată în conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare, respectiv gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, persoana făptuitorului și împrejurările în care aceasta a fost comisă.
In ceea ce privește persoana făptuitorului, rezultă că recurentul a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr.730/1988 a Judecătoriei Pitești și, cu toate că a intervenit reabilitarea, pedeapsa rămâne ca antecedență penală ce caracterizează în ansamblu persoana sa.
Pedeapsa de un an și 6 luni stabilită de către tribunal este la minimul special prevăzut de textul de lege încriminator, astfel că nu se impune reducerea acesteia, deoarece, altfel, ar însemna ca ea să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art.52 Cod penal.
Față de aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b din Codul d e pr.penală, deoarece, examinându-se și din oficiu hotărârea recurată, nu au fost constatate motive de nelegalitate care să poată fi invocate în recursul inculpatului, fără a-i înrăutăți situația în propria-i cale de atac. Aceasta, deoarece, fapta sa realizează și conținutul infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzute de art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, întrucât accidentul rutier soldat cu distrugerea gardului numitului este urmarea săvârșirii unei infracțiuni - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 gr.%o; pentru această din urmă faptă inculpatul nu a fost trimis în judecată.
Ca o consecință a respingerii recursului, inculpatul-recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nbr.108 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, -, dr.
Grefier,
Red.gh.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.apel
8 octombrie 2009
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius