Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 59/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (1819/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 59R
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată- - -
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 409A din 24.06.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentul-inculpat, cercetat în stare de libertate, avocat ales, în baza împuternicirii avocațială nr. -/12.10.2009, atașată la fila 26/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentului-inculpat solicită admiterea probei cu înscrisuri.
De asemenea depune fisa de zbor din care rezulta imposibilitatea de prezentare a inculpatului la termenele de judecata.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, arata ca nu se opune.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează proba solicitată și ia act de depunerea la dosar a actelor solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită în temeiul art. 3859alin.1 pct.10 si 171Cod procedură penală admiterea recursului, casarea deciziei atacate sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Sub aspectul nelegalității, se invocă încălcarea dreptului la apărare, având in vedere că primele declarații i-au fost luate inculpatului în lipsa unui apărător, fără a se avea în vedere împrejurarea ca atunci când legea prevede pentru fapta reținută în sarcina inculpatului o pedeapsa mai mare de 5 ani, apărarea este obligatorie. Chiar dacă inculpatul nu a solicitat apărător, așa cum rezultă din conținutul declarațiilor date, organele judiciare aveau obligația să constate că apărarea în această cauză este obligatorie.
De asemenea, sub aspectul nelegalității, se invocă dispozițiile art. 3859pct.171Cod procedură penală sub aspectul obținerii în mod nelegal a probelor din dosar.
În acest sens, s-au depus la dosar note de studiu și extras de pe rezoluția de scoatere de sub urmărire penală într-un caz similar. Având în vedere că în aceste două spețe s-au dat soluții diferite, solicită să se constate că în prima, infirmarea soluției s-a făcut ca urmare a faptului ca procurorul a omis să se pronunțe pe cea de a doua infracțiune, iar în speța de față instanța nu s-a pronunțat pe anumite cereri potrivit art. 302 alin.1 Cod procedură penală.
Astfel în temeiul art. 3859alin.1 pct.10 Cod procedură penală, consideră că deși pedeapsa aplicată a fost dată cu suspendarea executării, iar pedepsele accesorii sunt și ele suspendate, ele au fost aplicate și nu există nici un motiv care să justifice luarea acestei măsuri.
Totodată, solicită să se rețină că inculpatul este student în ultimul an la aviație.
Pentru aceste considerente, solicita admiterea recursului, casarea deciziei penale atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, precizează ca datorită faptului ca recursul formulat de către inculpat nu a fost motivat în termenul legal prevăzut de lege, acesta nu poate invoca cazul de casare prev. de art. 3859pct.171din Codul d e procedură penală. Ca atare, cazul există, însă nu poate fi luat în discuție din oficiu de către instanță.
Cu privire la celelalte critici, precizează că alcoolemia a fost stabilită prin două probe biologice ce se află la dosar, iar în ceea ce privește nelegalitatea aplicării pedepselor accesorii, consideră ca aplicarea acestor pedepse s-a făcut în mod justificat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.192 din 09.03.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, în dosar nr-, în baza art.78 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art.74 alin.1 lit. a și c Cod penal și art.76 lit. d Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.79 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a și c Cod penal și art.76 lit. d Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare.
În baza art.33 lit. b Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c Cod penal pe durata exercitării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 9 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării.
În baza art.191 alin.l Cod procedură penală a obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 11.05.2006 inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție în timp ce conducea pe, fiind sub influența băuturilor alcoolice, autoturismul Renault cu număr de înmatriculare B-84-, constatându-se cu același prilej că avea permisul de conducere suspendat.
Astfel, din procesul-verbal de constatare în flagrant a infracțiunii - aflat la fila 6 din dosarul de urmărire penală - a rezultat că inculpatul a fost depistat în jurul orei 3,50 datei menționate, în timp ce conducea pe, din direcția Calea către Podul, iar din verificările efectuate, de către organele de poliție în baza de date, s-a constatat că acesta avea permisul de conducere reținut din data de 8.12.2005, fiind în curs de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.79 alin.l din OUG 195/2002.
Cu privire la această mențiune, instanța a reținut că se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 18.12.2005 depus în copie la dosar - fila 8 din dosarul de urmărire penală.
De asemenea, întrucât rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat
valoare de 0,59 ml/l alcool pur în aer expirat, inculpatul a fost condus la INML
unde i-au fost prelevate probe biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.1464/2006 rezultă că inculpatul avea la ora depistării în trafic o alcoolemie de 1,10%.
În consecință, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului - care în data de 11.05.2006 a condus pe drumurile publice autoturismul marca Renault cunr.deînmatriculare B-84-, având o alcoolemie de 1,10 gr%0, exercitarea dreptului de a conduce fiindu-i suspendată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.78 alin.2 și art.79 alin.l din OUG 195/2002, comise în concurs ideal.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de criteriile generale prev. de art.72 din Codul penal, de gradul de pericol social al faptei determinat de distanța parcursă de inculpat, de gradul de alcoolemie, de împrejurarea că a condus pe timp de noapte și a dat dovadă de perseverență în comiterea unei fapte similare, fiind cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art.79 alin.1 din G 195/2002. Totodată, s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante față de împrejurarea că nu era cunoscut cu antecedente penale și a urmat cursuri de formare în cadrul Școlii Superioare de Civilă.
La aplicarea pedepsei accesorii instanța de fond a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise.
De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 din Codul penal și a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei așa încât a dispus suspendarea condiționată a acesteia.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că se impunea achitarea sa întrucât probele biologice i-au fost luate cu încălcarea dispozițiilor legale; în subsidiar, a susținut că fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni. În motivare, inculpatul a arătat că fapta nu a produs urmări, este student la Școala Națională de și o pedeapsă - fie și cu suspendare - îi va afecta cariera.
Prin decizia penală nr.409/A/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.192/09.03.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6
A fost obligat inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei s-a suportat din fondul Ministerul Justiției.
Examinând sentința penală atacată, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, așa cum a rezultat aceasta din coroborarea probelor administrate în cauză și de asemenea, a constatat dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată, a apreciat că infracțiunile deduse judecății nu sunt cauzatoare de prejudicii, ci sunt infracțiuni de pericol ceea ce nu justifică aplicarea art.181din Codul penal. S-a avut în vedere că la un grad ridicat de îmbibație alcoolică - cum este și în cazul inculpatului - se reduce simțitor capacitatea de control a conducătorului auto asupra volanului, prezența acestuia pe drumurile publice constituind o sursă importantă de pericol pentru securitatea circulației.
De asemenea, a considerat că nu are importanță nici distanța parcursă în această stare, legea necondiționând existența infracțiunii de distanța parcursă, fiind posibile oricând accidente de circulație, așa încât lipsa urmărilor nu se datorează conduitei atente a inculpatului, ci șansei.
În raport de aceste considerente, s-a apreciat că apărările inculpatului nu pot fi luate în seamă, date fiind și următoarele aspecte: inculpatului i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la scurt timp după oprirea sa în trafic, s-a efectuat și o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei - pe baza declarațiilor inculpatului, de recunoaștere a consumului de alcool - toate aceste probe (necontestate de inculpat la momentul administrării lor) indicând o alcoolemie foarte ridicată.
Mai mult, inculpatului i se suspendase dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile publice întrucât era cercetat într-o altă cauză tot pentru că fusese depistat în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice, așa încât nu s-ar justifica aprecierea că unei fapte penale repetate îi lipsește gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
pentru afectarea carierei ar trebui să îi aparțină în totalitate inculpatului și nu instanței de judecată atunci când apreciază gravitatea infracțiunii sau infracțiunilor deduse judecății.
Referitor la modalitatea de obținere a mijloacelor de probă, tribunalul a constatat că nu au existat încălcări ale dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, trusa standard de prelevare a probelor biologice - la care s-a referit expres apărătorul ales al inculpatului - urmând să înlocuiască metoda clasică de prelevare mult după data obținerii mijlocului de probă respectiv.
Ca atare, prelevarea de probe biologice de la inculpat s-a realizat în mod legal, cu, respectarea atât a metodologiei de obținere prevăzută de lege, cât și a normelor metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.
Individualizarea pedepselor de către instanța de fond s-a făcut în mod judicios, avându-se în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine relativ sinceră în procesul penal) și toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art.72 Cp. Mai mult, în favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțe atenuante, efectul acestora fiind aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise.
Și modalitatea de executare a pedepsei - cu suspendare condiționată - a fost individualizată avându-se în vedere conduita anterioară bună a inculpatului, împrejurările în care s-a comis fapta, urmările reduse, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea ei în regim de detenție.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a constatat apelul declarat de inculpat ca nefondat și l-a respins.
Împotriva celor două hotărârii a declarat recurs, în termen, inculpatul .
Motivele de recurs au fost depuse în ședința de judecată din 02.11.2009, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 38510alin.2 din Codul d e procedură penală.
Inculpatul, prin apărător ales, a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art.3859alin.1 pct.10 și 171Cod procedură penală, solicitând desființarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, s-a susținut că este incident cazul de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.10 Cod procedură penală întrucât instanțele nu s-au pronunțat asupra unor probe solicitate de inculpat și nici asupra legalității mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu privire la incidența cazului de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.171Cod procedură penală s-a susținut că rechizitoriul nu a fost confirmat de către prim procuror, împrejurare ce atrage nulitatea actului de sesizare a instanței.
Cu prilejul dezbaterilor din recurs apărătorul ales al inculpatului a mai invocat încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, având in vedere că primele declarații, din faza de urmărire penală, i-au fost luate în lipsa unui apărător, fără a se avea în vedere împrejurarea ca atunci când legea prevede pentru fapta reținută în sarcina inculpatului o pedeapsa mai mare de 5 ani, apărarea este obligatorie. Prin urmare, chiar dacă inculpatul nu a solicitat apărător, așa cum rezultă din conținutul declarațiilor date, organele judiciare aveau obligația să constate că apărarea în această cauză este obligatorie.
De asemenea, s-a susținut că în mod greșit s-a făcut aplicarea, în mod automat, a pedepsei accesorii.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 din același cod, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată de inculpat, încadrată în drept în art. 3859alin.1 pct.10 Cod procedură penală, vizează împrejurarea că instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat cu privire la probele propuse de inculpat, prin care cerea să se solicite de la. să comunice dacă a fost cerut consimțământul pacientului cu prilejul recoltării probelor biologice, dacă aparatul alcooltest este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, dacă există în evidențele lor trusa standard -, data achiziționării acesteia, data întocmirii buletinului de analiză toxicologică alcoolemie aflat la fila 15 din dosarul de urmărire penală și metoda folosită pentru determinarea alcoolemiei și să fie remise copii ale buletinelor de analiză a probelor prelevate de la inculpat.
S-a învederat prin motivele de recurs că aceste probe erau utile pentru a se demonstra că recoltarea probelor de sânge și constatarea medico-legală s-au făcut în mod nelegal.
Examinând temeinicia acestei critici, Curtea constată că prin încheierea de ședință din 14.04.2008 instanța de fond s-a pronunțat asupra probelor anterior menționate, propuse de inculpat prin apărător ales, apreciindu-se, fie că au fost deja administrate, fie că nu sunt utile.( fila 36,37 din dosarul de fond).
În legătură cu nelegalitatea administrării probatoriului, în cursul judecării în fond a cauzei, apărătorul ales al inculpatului a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.88 alin.1 și 6 din nr.OUG195/2002, solicitând sesizarea Curții Constituționale. În motivarea excepției s-a susținut că recoltarea probelor biologice în prezența unui reprezentant al poliției rutiere constituie un tratament discriminatoriu și degradant pentru pacient și că acesta din urmă are dreptul să refuze intervenția medicală, neputând fi obligat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Prin încheierea de ședință din 14.04.2008 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale și suspendarea judecării cauzei iar la data de 25.11.2008, prin decizia nr.1258, Curtea Constituțională respins excepția.
De asemenea, Curtea constată că în fața instanței de apel nu a mai fost reiterată cererea privind administrarea probelor anterior menționate dar cu prilejul dezbaterilor apărătorul ales al inculpatului a susținut, ca motiv de apel, că probele administrate au fost obținute în mod nelegal. Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la acest motiv de apel, apreciind că această apărare a inculpatului, vizând nelegalitatea administrării probatoriului, nu poate fi luată în seamă câtă vreme acestuia i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la scurt timp după oprirea sa în trafic, s-a efectuat și o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei - pe baza declarațiilor inculpatului, de recunoaștere a consumului de alcool - toate aceste probe nefiind contestate de inculpat la momentul administrării lor.
Potrivit art.3859alin.1 pct.10 din Codul d procedură penală, hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizaresau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Motivul de casare menționat se referă la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri, și nu la respingerea cererii s-au la greșita apreciere a instanței cu prilejul pronunțării asupra unei cereri.
Prin urmare, așa cum rezultă din cele expuse anterior, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la probele solicitate de către inculpat, prin apărător ales, precum și cu privire la apărările acestuia, critica recurentului referitoare la nepronunțarea asupra unor probe solicitate fiind, în aceste condiții, neîntemeiată. Totodată, instanța de apel s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând greșita apreciere a instanței de fond asupra legalității administrării probatoriului.
Așadar, nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d procedură penală.
De asemenea, Curtea constată că motivul de recurs invocat de inculpat, prin apărător ales, constând în aceea că rechizitoriul nu a fost confirmat de către prim procuror, a fost greșit încadrat în cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală în loc de art.3859alin.1 pct.2 Cod procedură penală.
Cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.2 Cod procedură penală are în vedere nerespectarea dispozițiilor care reglementează sesizarea instanței de judecată, și anume a dispozițiilor art.300 din Codul d e procedură penală privind regularitatea actului de sesizare a instanței.
Verificând temeinicia criticii Curtea constată că din conținutul adresei nr. 5504/P/2006 din 18.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 B, prin care au fost înaintate instanței de fond dosarul de urmărire penală și rechizitoriul emis în cauză, s-a menționat că actul de sesizare a instanței a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit dispozițiilor art.264 alin.3 din Codul d e procedură penală.
Prin urmare, instanța de fond a fost legal sesizată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.2 Cod procedură penală.
Critica vizând împrejurarea că inculpatul nu a fost asistat de către un apărător, cu prilejul luării primelor declarații în faza de urmărire penală, deși neîncadrată în drept de către inculpat, se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859pct.6 Cod procedură penală.
Potrivit textului de lege anterior menționat, hotărârile sunt supuse casării atunci când urmărirea sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie.
Potrivit dispozițiilor art.171 alin.1 din Codul d e procedură penală, învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.
De asemenea, în conformitate cu art. 171 alin.2 din Codul d e procedură penală, asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta s-a dispus măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Examinând actele dosarului, Curtea constată că, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu s-a aflat în nici una dintre situațiile pentru care asistența juridică este obligatorie potrivit textului de lege anterior menționat.
De altfel, inculpatul nici nu a precizat în care dintre situațiile limitativ prevăzute de lege, în care asistența este obligatorie, se afla pentru a se putea aprecia cu privire la existența motivului de nelegalitate invocat, rezumându-se doar la a susține că organele judiciare aveau obligația să constate că apărarea în această cauză este obligatorie.
Prin urmare, și această critică a inculpatului este neîntemeiată.
De asemenea, susținerile inculpatului cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii în condițiile în care instanța de fond nu avea nici un motiv care să justifice aplicarea acesteia, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală.
Trebuie precizat că ceea ce se critică este greșita aplicare a pedepsei accesorii și nu greșita individualizare a acesteia, și anume s-a susținut că pedeapsa accesorie nu poate fi aplicată automat.
Prin urmare, critica s-ar circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859pct. 171Cod procedură penală, care nefiind invocat în termen, nu permite Curții analiza hotărârilor prin prisma acestuia.
Astfel, se constată că recurentul inculpat nu și-a motivat recursul în termenul stipulat în art.38510din Codul d e procedură penală.
Potrivit art.38510alin.1 Cod procedură penală, recursul trebuie să fie motivat.
Conform alineatului 2 al art.38510Cod procedură penală, motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat,care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Or, Curtea constată că primul termen de judecată a fost la data de 28.08.2009 iar motivele de recurs au fost depuse în ședința de judecată din 02.11.2009.
De asemenea, potrivit alineatului 21al textului menționat, în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin.1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art.3859alin.3, se iau în considerare din oficiu.
Prin urmare,constatând că inculpatul nu depus motive de recurs în termen, Curtea va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art.3859alin.3, se iau în considerare din oficiu, cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171Cod procedură penală nefiind printre cele enumerate în textul menționat.
Este adevărat că dispozițiile art. 3859pct. 171Cod procedură penală au redevenit aplicabile ca urmare a declarării neconstituționale, prin Deciziei Curții Constituționale nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Of. nr. 404 din 15 iunie 2009, prevederilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, prin care se abroga art. 3859alin. (1) pct. 171din Codul d e procedură penală.
Cu toate acestea, pentru ca instanța de recurs să poată analiza hotărârile din perspectiva acestui caz de casare era necesară invocarea sa în termenul prevăzut de art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală, întrucât decizia Curții Constituționale nu produce efecte și asupra dispozițiilor art.385 alin.3 din Codul d e procedură penală care prevăd cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
În concluzie, recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege așa încât Curtea nu poate analiza hotărârile atacate prin prisma acestui caz de casare.
Totodată, Curtea constată că nu este incident în cauză nici unul dintre cazurile de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază criticile formulate de către inculpat ca fiind neîntemeiate și în baza art.38515pct.1 lit. b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, urmează să îl oblige pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.409/A/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală și a sentinței penale nr.192/09.03.2009 pronunțată de Judecătoria sector 6
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.SC-19.01.2010/Dact.EA-21.01.; 17.03.2010/2ex
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Silvia Cerbu, Lucia Rog
