Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 597/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 597

Ședința publică de la 17 2008

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Membri Mircea Mugurel Șelea

- - - - - judecător

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 59/A din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul, fiind reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat solicită admiterea recursului în baza art. 3859pct. 14 cod pr.penală, deoarece pedeapsa este greșit individualizată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece apelul a fost respins ca tardiv.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 386 din 27 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, în dosarul nr-, în baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 30 iunie 1964 în DTS, județul M, cu același domiciliu,-, - 10,.3,.13, județul M, CNP -, la 1 an închisoare, în condițiile art. 64 lit. a teza II-a și lit. b, art. 71 cod penal.

În baza art. 81 - 82 cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 cod penal.

A fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, în urma probelor administrate a reținut că în data de 6 iulie 2007, în jurul orei 1215, inculpatul a condus autoturismul cu nr. MH.06. pe trada Prelungirea din DTS iar la intersecția cu strada -, a intrat în coliziune cu microbuzul marca Peugeot cu nr. 55. care circula din sens opus.

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice de sânge la ora 1325, inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,25 %o alcool pur în sânge iar la ora 1425, alcoolemia era de 1,10 %o alcool pur în sânge.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 cod penal.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, formulând și cerere de repunere în termenul de apel, motivând că a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare, fiind de profesie marinar.

Prin decizia penală nr. 59 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins cererea de repunere în termen, s-a respins ca tardiv apelul și a fost obligat apelantul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

În motivare, tribunalul a arătat că inculpatul a lipsit din țară începând cu data de 1 2007 și s-a întors în data de 1 aprilie 2008, iar hotărârea i-a fost comunicată la data de 29 martie 2008, termenul legal pentru declararea apelului începând să curgă de la 30 martie 2008, astfel încât cele 10 zile în care se putea declara apel în termen legal, se împlineau la 9 aprilie 2008, iar apelantul a fost în țară în această perioadă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, motivele fiind susținute cu ocazia dezbaterilor prin apărătorul desemnat din oficiu.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este fondat, existând cazul de casare prev. de art. 3859alin.1 pct. 10 cod pr.penală.

Din examinarea lucrărilor dosarului de fond, se observă că inculpatul a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, astfel încât sunt îndeplinite condițiile apelului peste termen, deoarece nu s-a început executarea pedepsei.

În aceste condiții, tribunalul, chiar dacă inculpatul nu a arătat că înțelege să declare apel peste termen, trebuia să analizeze din oficiu dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 365 alin.1 cod pr.penală, în virtutea principiului unui proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, nefiind necesară o cerere din partea inculpatului în acest sens.

Ori prin respingerea apelului ca tardiv, tribunalul nu a analizat motivele invocate de inculpat prin cererea de apel astfel încât există cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct. 10 cod pr.penală.

În consecință, ținând cont de dispoz. art. 38515alin.1 pct. 2 lit. c cod pr.penală, recursul va fi admis, se va casa decizia penală și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, Tribunalul Mehedinți, județul M pentru a se analiza în fond cauza.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.3 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 59/A din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Casează decizia penală și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, Tribunalul Mehedinți - județul

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, se vor vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

- - - - - - -

Grefier,

Red.jud.

IB/9.10.2008.

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Membri Mircea Mugurel Șelea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 597/2008. Curtea de Apel Craiova