Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 598/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 598/2009

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Farcaș

JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 3: Ștefan

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 207/A/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa inculpatului recurent.

S-a prezentat avocat - apărător ales pentru inculpatul recurent și avocat - apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat solicită a se constata că i-a încetat mandatul prin prezentarea apărătorului ales și acordarea onorariului parțial pentru serviciile prestate.

Instanța ia act că a încetat mandatul avocatului desemnat din oficiu și nefiind cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, arătând că acesta a fost declarat în scopul întârzierii emiterii mandatului de executare a pedepsei.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată în cuantumul stabilit, fiind situată la limita prevăzută de lege.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 148/09.03.2009, Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe inculpatul,născut la data de 13.11.1963,în,jud. N, fiul lui și, cetățean român, studii 9 clase,pensionar,ne căsătorit,nu are copii minori, stagiul militar satisfăcut,recidivist,domiciliat în, str. --.1,.2,jud. H,CNP -, la:

-1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcooloică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge prev și ped de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit b pen.

-1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehiculde către o persoană care nu posedă permis de conducereprev și ped de art. 86 al.1 din OUG195/2002 cu aplicarea art. 37 lit b pen.

În baza art. 33 lit a rap. La art. 34 lit b pen inculpatul va executa pedeapsa cea mai greade 1 an închisoare.

A interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. A teza 2 în condițiile și pe durata prev. de art. 71 pen.

În baza art. 191 pen obligat inculpatul să plătească suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 30.06.2008, în jurul orelor 340, organele de poliție l-au depistat pe inculpatul în momentul în care acesta a produs un accident de circulație pe strada - - din, unde circula cu autoturismul marca 1300, proprietate personală, în direcția de mers -.

Aceștia l-au observat că în timp ce conducea avea un mers sinuos, apoi a pierdut controlul volanului la o curbă, lovind bordura, după care a lovit indicatorul de "Trecere de pietoni", pe care l-a rupt și a avariat mașina pe care o conducea.

La controlul efectuat a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana inculpatului, care se afla sub incidența băuturilor alcoolice și a precizat că nu posedă permis de conducere.

Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că inculpatul a avut o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 0,98 mg/

Din buletinul de analiză toxicologică a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 2,30 gr %o în momentul producerii accidentului rutier.

Din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Har ezultat că inculpatul nu figurează cu permis de conducere.

Inculpatul a recunoscut fapta.

În drept, faptele inculpatului care la data de 30.06.2008 a condus autoturismul proprietate particulară 1300 cu numărul de înmatriculare - pe străzile și - -, deși nu posedă permis de conducere și avea o alcoolemie de 2,30 gr %o, constituie infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 86 al. 1 și art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b cod pen.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța l- condamnat în baza situației de fapt și a textului incriminator,raportat la circumstanțele săvărșirii faptelor și la gravitatea faptei comise.

La individualizarea și cuantificarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a reținut starea de agravare respectiv starea de recidivă post executorie prevăzută de art. 37 lit b pen întrucât inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală 24/03.04.1991 a Tribunalului Hunedoara, fiind arestat la 11.02.1991 și liberat condiționat la 22.06.1994, rămânând un rest de 964 zile, iar prin sentința penală 2625/2002 a Judecătoriei Târgu Cărbuneștia fost condamnat la 6 luni închisoare cu art. 37 lit b pen, fiind arestat la 09.05.2001 și liberat condiționat la 10.10.2001 cu un rest de 29 zile.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat inculpatul solicitând să îi fie aplicată o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege având în vedere starea de sănătate. A depus la dosar un bilet de ieșire din spital din care rezultă că problemele sale de sănătate se datorează consumului de alcool.

Prin decizia penală nr. 207/A/2009 pronunțată în dosar penal nr- al Tribunalului Hunedoara, s-a respins ca nefundat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 148/2009 a Judecătoriei Petroșani.

În considerente instanța de apel a reținut că inculpatul apelant a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere în centrul orașului și având o alcoolemie de 2,30 gr. %. Cu toate acestea instanța de fond a dat dovadă de clemență aplicându-i pedepse în limita minimă prevăzută de lege. În condițiile în care inculpatul nu a avut niciodată permis de conducere și este recidivist, este evident că are o atitudine de sfidare a regulilor, iar îndreptarea sa nu este posibilă decât prin menținerea pedepsei stabilită de instanța de fond.

Pedeapsa aplicată inculpatului, a fost individualizată, avându-se în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care a fost comisă și datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului. În condițiile în care inculpatul a săvârșit o infracțiune de pericol, instanța de apel apreciază că nu sunt temeiuri ca să se reducă mai accentuat cuantumul pedepsei. Starea de sănătate a inculpatului nu are relevanță în stabilirea pedepsei, cu atât mai mult cu cât afectarea acesteia se datorează consumului voluntar de alcool, deci o împrejurare în legătură cu una din infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepsei motivat de starea sănătății sale.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pedeapsa aplicată inculpatului recurent respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal având în vedere gradul mare al alcoolemiei pe care o prezenta inculpatul (2,30 gr.la mie) și faptul că infracțiunea este săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.

Cu toate acestea, se observă că instanța a stabilit o pedeapsă egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de lege de 1 an închisoare, fără sporirea acesteia deși era posibilă având în vedere dispozițiile privind concursul de infracțiuni și recidiva.

În ceea ce privește starea de sănătate a inculpatului, în condițiile în care acesta l-ar pune în imposibilitate să execute pedeapsa, există dispoziții legale de care poate uza pentru clarificarea situației sale.

În baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod pr. penală, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat iar în temeiul art. 192 alin.2 Cod pr. penală îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.207/A/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 210 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Onorariul parțial pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 50 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. COM

Tehnored. LS/2ex/30.10.2009

Jud.fond:

Jud. apel:,

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 598/2009. Curtea de Apel Alba Iulia