Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 607/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.607/

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier:

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 113 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr- și sentința penală nr. 30 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de av. - apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 677 din 24 octombrie 2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Av. depune la dosarul cauzei motive de recurs și 2 caracterizări pentru inculpatul.

Recurentul inculpat, întrebat fiind precizează că își menține declarația dată la urmărirea penală și regretă fapta săvârșită.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. apreciază hotărârile pronunțate în cauză ca fiind nefondate.

Precizează că instanțele de fond și apel au reținut împrejurarea că fapta de a conduce un autoturism cu o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 gr.o/oo nu poate fi considerată decât infracțiune în condițiile în care este prevăzută de legea penală.

Consideră că infracțiunea poate aduce atingere minimă sau maximă uneia dintre valorile ocrotite de lege, or, tocmai acest aspect nu a fost avut în vedere de instanțele de judecată.

Solicită să se observe împrejurarea că limita ce desparte atragerea răspunderii contravenționale de cea penală este 0,80 gr.%o alcool pur sânge și consideră că recurentul, la momentul depistării în trafic a avut în sânge o îmbibație alcoolică extrem de apropiată de limita ce ar fi atras după sine doar răspunderea contravențională. Arată că poziția procesuală a inculpatului a fost una corectă, de recunoaștere a faptei și că aplicarea sancțiunii, indiferent că este vorba despre o amendă penală, o amendă administrativă sau o pedeapsă cu închisoarea are în primul rând un scop punitiv dar și unul educativ.

Precizează că recurentul a dat dovadă că a înțeles pericolul social al faptei săvârșite din manifestarea regretului săvârșirii faptei și conștientizarea scopului educativ crede că este un prim element pentru a putea beneficia de clemența instanței.

Solicită să se țină seama de împrejurarea că inculpatul are 33 de ani, este singurul întreținător al familiei, a avut o poziție corectă de recunoaștere a faptei și faptul că este la primul impact cu legea penală privind circulația pe drumurile publice.

Solicită admiterea recursului promovat, desființarea hotărârilor instanței de fond și apel, iar în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, reținându-se că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și să se dispună înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea administrativă. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.

Solicită să se observe că inculpatul nu este la prima abatere cu legea penală iar consumul de alcool ingerat de inculpat prezintă un pericol deosebit pentru traficul rutier. Consideră că fapta săvârșită de acesta este gravă, că nu a avut o situație urgentă care să-l determine să se urce la volanul autoturismului în stare de ebrietate.

Apreciază hotărârile instanțelor de fond și apel sunt legale, pedeapsa aplicată este la minimul special prevăzut de lege și asigură caracterul educativ al inculpatului.

Recurentul inculpat regretă fapta comisă și lasă la aprecierea instanței.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 10 ianuarie 2008, în temeiul art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 74 Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal și art. 80 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 71 Cod penal i-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal, iar în baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 15 august 2007, în jurul orelor 6,45, inculpatul a fost oprit în trafic în timp ce conducea autoturismul proprietate personală 1300 cu numărul de înmatriculare - deoarece avea un mers sinuos. (proces-verbal de constatare a infracțiunii fila 3 dosar urm.pen.).

Cu ocazia verificării documentelor echipajul de poliție a observat că inculpatul emana halenă alcoolică. Testat cu aparatul la ora 6,51 a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Județean B unde i s-au recoltat două probe de sânge, la prima probă rezultatul alcoolemiei fiind de 1,10 gr.%o alcool pur în sânge iar la cea de-a doua probă 0,95 gr.%o alcool pur în sânge conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 371 din 16 august 2007.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că în noaptea de 14/15 august 2007 a consumat singur la domiciliul său cantitatea de 1 litru de bere alcoolizată în intervalul de timp 23,00 - 24,00, după care s-a culcat, iar a doua zi dimineață, în jurul orelor 6,30, a condus autoturismul 1300 cu numărul de înmatriculare - de la domiciliul său până la magazinul de la intersecția străzii cu str. - -, de unde a cumpărat un sac de ipsos.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele adminJ. în cauză.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului dar și antecedentele penale prev. de art. 37 lit. b Cod penal.

Împotriva acestei sentințe în termenul prev. de lege a declarat apel inculpatul.

Prin motivele de apel, hotărârea este considerată netemeinică întrucât, fapta nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni, dar și faptul că nu s-au avut în vedere unele circumstanțe personale ale inculpatului.

S-a solicitat ca în rejudecare să se dispună reanalizarea probelor și să se aplice o sancțiune administrativă.

Prin decizia penală nr. 113 din 13 mai 2008, Tribunalul Brăilaa respins apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat.

În motivarea soluției s-a arătat că instanța de fond la dozarea și individualizarea sancțiunii a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, că s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante pedeapsa coborându-se sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva celor două hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele de recurs sunt criticate ambele hotărâri fiind apreciate ca nefondate, susținându-se că instanțele nu au avut în vedere că pericolul social este foarte redus până la limita răspunderii contravenționale.

Se solicită ca în rejudecare să se analizeze ansamblul probator și să se țină cont de persoana inculpatului, de faptul că fapta prezintă un grad redus de pericol social, sens în care să se dispună achitarea și aplicarea unei sancțiuni administrative.

Recursul declarat de inculpat este fondat.

Din verificarea hotărârilor pronunțate și analiza ansamblului probator, Curtea constată că hotărârile date sunt netemeinice sub aspectul evaluării gradului de pericol social al faptei.

Din probe rezultă că inculpatul într-adevăr a consumat bere cca.1 litru, în jurul orelor 23,00 iar la momentul depistării în trafic, la primele ore ale zilei acesta a avut o îmbibație alcoolică în sânge, sensibil aproape de limita ce ar fi atras răspunderea contravențională.

La stabilirea sancțiunii și a modalității de executare criteriile prev. de art. 72 Cod penal nu au fost evaluate cât nici judicios posibil. Pe de altă parte, nu s-a ținut cont de modalitățile și conjunctura în care fapta s-a consumat.

Inculpatul a condus autoturismul său pe o distanță scurtă de unde și-a achiziționat un sac de ipsos, iar la momentul depistării în trafic acesta avea păstrate aptitudinile psihofiziologice, respectiv a reflexelor situație care trebuie apreciată la stabilirea pericolului social al faptei.

Pe de altă parte, inculpatul prin declarațiile sale a recunoscut și a regretat situația în care se află ceea ce înseamnă un început al procesului de reeducare.

Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală urmează să se admită recursul declarat de inculpat.

Pe cale de consecință se vor casa cele două hotărâri și în rejudecare, Curtea va reține, având în vedere conjunctura și modalitatea în care fapta s-a consumat dar și persoana inculpatului că fapta comisă a adus o atingere minimă valorilor garantate de lege și nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni, așa încât reeducarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea unei sancțiuni administrative.

Urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a ref. la art. 10 lit.1Cod procedură penală să se dispună achitarea inculpatului pentru fapta în care s-a judecat.

Conform dispozițiilor art. 181alin. 3 Cod penal referire la art. 91 lit. c Cod penal se va aplica inculpatului o amendă administrativă care se va aprecia.

În baza art. 192 pct. 1 lit. d Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu urmează să fie avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 13 ianuarie 1979 în B, CNP -, domiciliat în B, G, bloc 2,. 4,. 69) împotriva deciziei penale nr. 113 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr- și sentința penală nr. 30 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosar nr- și în consecință:

Casează în întregime decizia penală nr. 113 din 13 mai 2008 a Tribunalului Brăila și sentința penală nr. 30 din 10 ianuarie 2008 a Judecătoriei Brăila și în rejudecare:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit.1Cod procedură penală achită pe inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

În baza art. 181alin. 3 Cod penal în referire la art. 91 lit. c Cod penal aplică inculpatului o amendă cu caracter administrativ în sumă de 500 lei.

Conform art. 192 pct. 1 lit. d Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, desemnat pentru inculpat la judecata în fond, în sumă de 100 lei, se va vira către Baroul Brăila din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red.Av.

Tehnored.

2 ex./13 noiembrie 2008,

Fond:

Apel: --

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 607/2008. Curtea de Apel Galati