Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 62/

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea

JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr. 331 din 14.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA, privind pe intimatul inculpat.

La apelul nominal a răspuns intimatul inculpat asistat de av. - apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prezenta cauză este la primul termen de judecată în recurs, după care;

Întrebat fiind, intimatul- inculpat arată că își menține declarațiile date și nu dorește să mai dea declarații în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar este netemeinică sub aspectul achitării inculpatului. Arată că în cauză s-a reținut că inculpatul condus autoturismul proprietate personală prin orașul F având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege.

Consideră că în mod greșit instanța de apel a reținut că în raport de împrejurările comiterii faptei, distanța parcursă, aceasta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Solicită ca instanța să aibă în vedere că infracțiunile cuprinse în OUG 195/2002 sunt infracțiuni de pericol, și sancționarea acestora ocrotește securitatea pe drumurile publice. Inculpatul a săvârșit o infracțiune de pericol, OUG 195/2002 prevede că toate infracțiunile de acest gen prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta de a conduce autoturismul după ce s-a consumat alcool are consecințe imediat, de la avarierea autoturismului până la consecințe negative asupra vieții sau integrității persoanei, capacitatea de concentrare a conducătorului auto fiind redusă, reflexele diminuate și aprecierea instanței de apel că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este nefondată.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 331 din 14.11.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare menținerea sentinței penale nr. 1371/1.10.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani.

Apărătorul intimatului- inculpat, având cuvântul, apreciază că recursul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA este nefondat.

TRIBUNALUL VRANCEA, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere situația atipică care s-a petrecut fapta, respectiv că intimatul - inculpat a venit în țară în oraș de la țară și a mers cu soția sa la un cabinet stomatologic. Întrucât cabinetul stomatologic se afla la parterul unui bloc iar parcarea era în spatele blocului, soția sa a parcat mașina în parcare iar când a dorit să plece nu a mai putut. Inculpatul nu a dorit decât să o ajute pe soția sa să scoată mașina din parcare și a atins un alt autoturism. Solicită să se constate că locul incidentului a fost în parcare, împrejurare care rezultă și din declarațiile martorului audiat.

Față de cele arătate, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea deciziei penale nr. 331 din 14.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA.

Intimatul- inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:_

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEAa declarat recurs împotriva deciziei penale nr.331 din 14.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA, privind pe intimatul-inculpat.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.331 din 14.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL VRANCEAa admis apelul declarat de inculpatul, a desființat sentința penală nr.1371 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Focșani și, în consecință, a înlăturat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.87 al.l din OUG 195/2002 și aplicarea dispozițiilor art.81, 82 și 83 din codul penal și a dispozițiilor art.71 și art.71 al.5 din codul penal, iar, în baza art.11 pct.2 lit.a proc.penală și a art.10 lit.1proc.penală, cu referire la art.181cod penal, a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii susmenționată.

În baza art.91 cod penal, a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, TRIBUNALUL VRANCEAa reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.1361/01.10.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul pentru art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 la 1 an închisoare cu art.81,82 cod penal.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că la 16.05.2008 inculpatul aflat în stare de ebrietate a condus un autovehicul pe un drum public.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inc. care a susținut prin apărător că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni.

Tribunalul, a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente: Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de către apelant cât și din oficiu, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni întrucât această faptă a fost săvârșită într-un loc de parcare.

Acest fapt rezultă din declarația dată de martorul la filele 8 și 13 dosar urmărire penală menținută și la instanța de fond la fila 16, a inculpatului dată la urmărirea penală la fila 7 și la filele 9 și 11 și menținută la instanță conform declarației de la fila 9.

De altfel martorul la instanța de fond la fila 16 declară că autoturismul său a fost tamponat de inculpatul, autoturism aflat în parcarea blocului unde locuiește.

Față de aceste circumstanțe reale, s-a apreciat că fapta inculpatului săvârșită la data de 16.05.2008 nu constituie infracțiune, prin această faptă aducându-se o atingere minimă valorilor apărate de lege, iar prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Așa fiind, având în vedere, împrejurările reale ale săvârșirii faptei, faptul că inculpatul a tamponat autoturismul proprietatea martorului într-o parcare, într-o manevră de mers înapoi așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de organul de poliție aflat la fila 5 dosar urmărire penală, locul săvârșirii faptei, atitudinea inculpatului care s-a prezentat din proprie inițiativă la Serviciul de tamponări de pe strada - mun.F și având în vedere și persoana inculpatului, faptul că este pentru prima dată în sfera ilicitului penal, s-a apreciat că în cauză se pot aplica disp.art.181cod penal.

Împotriva deciziei penale nr.331/2008 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, apreciind-o ca netemeinică sub aspectul achitării inculpatului, arătând că instanța de apel a apreciat în mod eronat că fapta inculpatului este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni.

Arată că inculpatul, potrivit buletinului de analiză alcoolemie nr.217/20.05.2008, a înregistrat la prima probă de la ora 14 o alcoolemie de 1,40%o alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă recoltată la ora 15, o alcoolemie de 1,25%o alcool pur în sânge, iar din declarația dată în fața procurorului, reiese că inculpatul s-a urcat la volan cu intenția de a-și conduce un prieten până în cartierul din Sud.

Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond.

Recursul este fondat.

Analizând decizia instanței de apel pe baza actelor și materialului din dosarul cauzei, sub aspectul prevederilor art.3859al.3 proc.penală, privind cazurile de casare ce pot fi luate în considerare și din oficiu, Curtea constată că hotărârea este nelegală.

Sub aspectul temeiniciei, Curtea constată că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că fapta săvîrșită de inculpatul nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, cu consecința achitării acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.1din codul d e procedură penală.

Având în vedere că infracțiunea prevăzută de art.87 al.l din OUG nr.195/2002 este o infracțiune de pericol, ce afectează în sens negativ siguranța participanților la trafic pe drumurile publice, nu poate fi reținută apărarea inculpatului, în sensul că a manevrat autovehiculul pe o porțiune mică din drumul public, respectiv în parcarea unui bloc de locuințe.

Fapta de a conduce autoturismul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică situată peste limita legală, are consecințe imediate, întrucât capacitatea de concentrare a acesteia este redusă, reflexele diminuate, cu consecințe negative asupra vieții și integrității persoanelor, precum și a bunurilor.

Faptul că incidentul ce a avut ca rezultat avarierea unui autoturism s-a produs în parcare, nu este în măsură a diminua pericolul social al acestuia, întrucât, potrivit declarației inculpatului aflată la fila 19 din dosarul de urmărire penală, acesta intenționa să-și conducă un prieten până în Cartierul de Sud, fiind nevoit astfel să parcurgă o distanță destul de lungă, cu consecința punerii în pericol a traficului pe drumurile publice.

Având în vedere intenția declarată a inculpatului, precum și buletinul de analiză alcoolemie aflat la fila 16 din dosar, din care rezultă că inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40%o, iar, ulterior, de 1,25 %o, Curtea consideră că în mod greșit, instanța de apel l-a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 al.l din OUG anr.195/2002, considerând că fapta acestuia nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.38515pct.2 lit.d din codul d e procedură penală, să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, să caseze decizia penală nr.331/14.11.2008 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, să mențină ca legală și temeinică Sentința penală nr.1371/01.10.2008 a Judecătoriei Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr. 331 din 14.11.20008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr- ( sentința penală nr. 1371/1.10.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani ) privind pe inculpatul ( fiul lui și -, născut la data de 25.05.1973 în com. Vidra, jud.V, CNP - -) domiciliat în com. Tulnici, jud.

Casează decizia penală nr. 331/14.11.2008 a Tribunalului Vrancea și menține ca legală și temeinică sentința penală nr. 1371/1.10.2008 a Judecătoriei Focșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 30 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./10.02.2009

Tehnored./2 ex./19.02.2009

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Galati