Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 631

Ședința publică din data de 7.11.2008

PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 2: Dumitru Petruș Judecător

JUDECĂTOR 3: Ion Avram

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public - reprezentat de Procuror -

in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind soluționarea recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 236 din data de 12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr. 690/06.05.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat I, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 5065 emisă de Baroul Galați la data de 31.10.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, recursul declarat de inculpat fiind motivat, după care:

Curtea, aduce la cunoștința recurentului inculpat că pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, conform prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură penală s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu; totodată, conform prevederilor art. 6 Cod procedură penală i se face cunoscut faptul că are dreptul de a-și angaja apărător ales, dacă consideră necesar, sens în care se acordă un singur termen.

Recurentul inculpat nu consideră necesar să-și angajeze apărător ales.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată că recursul de față a fost motivat, însă motivele de recurs nu vizează soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, având în vedere soluția de respingere a apelului ca fiind tardiv declarat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se pronunța ca atare, având în vedere soluția de respingere a apelului ca fiind tardiv și în raport de motivația instanței de apel consideră că soluția este corectă.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că în mod corect a fost respins ca tardiv apelul, având în vedere că a declarat apel la data de 26 mai 2008 cu depășirea termenului legal de 10 zile de la pronunțare - 6 mai 2008 nefiind aplicabile prevederile art. 364 Cod procedură penală privind existența unei cauze temeinice de împiedicare.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat se consideră vinovat de faptă, pe care o regretă și lasă la aprecierea instanței asupra recursului.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr.690/06 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul pentru art.293 și art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu art.37 lit. a cod penal, art.33 și art.34 cod penal și art.83 cod penal la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare în regim de detenție.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că la 14.06.2007 a condus pe drumurile publice din comuna Vîrteșcoiu un autoturism fără a poseda permis de conducere și fiind depistat de organele de poliție și-a declinat o identitate falsă.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele existente la dosar și recunoașterea inculpatului.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, starea sa de recidivă.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prev. de lege a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție prin care inculpatul a fost sancționat cu amenda și puncte de penalizare, repunerea în termen a apelului și condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate.

Prin decizia penală nr. 236/12.09.2008 Tribunalul Vranceaa admis apelul declarat de Parchet și a desființat în parte hotărârea apelată.

În rejudecare, s-a dispus desființarea înscrisului fals, respectiv procesul verbal de contravenție seria - nr. -/14.06.2007 a IPJ B - Postul de poliție.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A fost respins ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul.

Pentru a fi dispus astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt ca și încadrarea juridică au fost corect stabilite, dovedindu-se că la data de 14.06.2007 inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere și și-a declinat fals identitatea.

De asemenea, s-a reținut că și individualizarea pedepsei, având în vedere și antecedentele penale ale inculpatului, s-a făcut corect, mai puțin faptul că instanța de fond a omis să dispună anularea procesului verbal de contravenție potrivit art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele de recurs, hotărârea este criticată ca fiind netemeinică și nelegală privind dozarea și individualizarea pedepsei aplicate.

Se solicită ca în rejudecare să se aibă în vedere că reintegrarea sa în societate se poate face și fără privare de libertate.

Recursul declarat de inculpat este nefondat.

Din verificarea hotărârii instanței de fond și a hotărârii instanței de apel ce a reformat în parte pe prima, sunt temeinice și legale.

Inculpatul a săvârșit o nouă faptă în stare de recidivă. Cu toate acestea, a mai avut impact cu legea penală, scopul pedepsei anterioare nu s-a realizat în ceea ce privește reeducarea sa și comportamentul în societatea civilă.

Anterior săvârșirii faptei, inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare pentru fapte ce țin de același regim infracțional ca și în prezenta cauză.

Situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute de instanță.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal și au fost corect evaluate, ținându-se cont și de starea sa de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cod penal.

Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Suma ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ( fiul lui - și, născut la data de 31.03.1983 în localitatea, județul V, CNP: -, domiciliat în comuna Vîrteșcoiu, sat Vîrteșcoiu, județul V ) împotriva deciziei penale nr. 236 din data de 12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr. 690/06.05.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 7.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. / 13 2008

Tehn. /14 2008

Apel: -

Fond:

Președinte:Mariana Ghena
Judecători:Mariana Ghena, Dumitru Petruș, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Galati