Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 672

Ședința publică de la 09 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Membri Gheorghe Vintilă

- G - - JUDECĂTOR 3: Ștefan

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 81 de la 9 aprilie 2008 pronunțată d Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, care substituie pe avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru recurentul inculpat, susține motivele de recurs scrise depuse la dosar și concluzionează în sensul admiterii recursului, casării deciziei pe care o critică pentru netemeinicie.

Într-o primă teză, solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul acordării unei eficiențe sporite circumstanțelor reale atenuante reținute de instanța de fond în favoarea acestuia, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei și menținerea modalității de executare stabilită de instanța de fond.

Într-o teză subsidiară, solicită casarea deciziei și achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.1combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală rap. la art. 181alin.3 cod penal, urmând ca în baza art. 91 cod penal, recurentului să-i fie aplicată o sancțiune cu caracter administrativ.

În acest sens, motivează că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a manifestat sinceritate pe parcursul cercetărilor și la instanța de fond, gradul de alcoolemie stabilit este relativ mic iar ora la care a fost surprins în trafic nu era de natură să pună în pericol siguranța circulației rutiere.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, învederând instanței că s-a făcut o justă individualizare a pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare.

Susține că alcoolemia de 1,30 gr %o, reprezintă un real pericol pentru siguranța traficului rutier, instanțele reținând circumstanțele personale și reale în care s-a comis infracțiunea, așa cum rezultă din cuantumul pedepsei aplicate și din modalitatea de executare a acesteia.

Recurentul inculpat având cuvântul, își însușește concluziile puse de apărător, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și aplicarea prev. art. 181cod penal.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 982 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, inculpatul A - fiul lui și, născut la 12 septembrie 1984 în orașul, județul O, cu același domiciliu,-, studii 12 clase, cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, a fost condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care prezintă o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, combinat cu art. 74 alin.1 lit. a,c și 76 alin.1 lit. d cod penal.

În baza art. 81 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 8 luni, conform art. 82 cod penal.

În baza art. 71 cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b cod penal, ca pedeapsă accesorie, suspendată conform art. 71 alin.5 cod penal.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în noaptea de 4 martie 2007, inculpatul s-a deplasat la volanul autoturismului marca cu nr. OT.84. pe DJ 546, din direcția S spre orașul.

Pe raza comunei, a fost oprit pentru control de către un echipaj al Poliției Rutiere și testat cu aparatul etilotest, rezultând că prezenta 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În aceste condiții a fost condus la Spitalul Județean S unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (proba I la ora 0135și proba II la ora 0235).

Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 229/230 din 5 martie 2007, emis de SML O, rezultă că inculpatul a prezentat o alcoolemie de 1,30 gr %o și respectiv 1,15 gr%

Atât pe parcursul cercetărilor cât și în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de plecarea spre domiciliu cu autoturismul, recunoașterile care se coroborează cu proba testimonială și îndeosebi cu proba științifică, respectiv cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere circumstanțele reale în care s-a comis infracțiunea, dar cu deosebite circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 24 ani, nu posedă antecedente penale, a manifestat sinceritate pe parcursul cercetărilor și în fața instanței de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că fapta prezintă un grad de pericol social foarte redus, solicitând achitarea în baza art. 10 lit.1combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală rap. la art. 181cod penal, motivând că a condus autoturismul pe timp de noapte, în condiții de trafic redus, aducând astfel o atingere minimă relațiilor sociale reglementate de OUG nr. 195/2002.

Instanța de control judiciar, prin decizia penală nr. 81 de la 9 aprilie 2008, a respins apelul ca nefondat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, fiind reținute în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, dispunându-se și suspendarea condiționată a executări pedepsei aplicate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, reiterând practic criticile formulate în apel, criticând hotărârile pentru nelegalitate și invocând, de asemenea, împrejurarea că la ora la care a fost surprins traficul rutier era redus, gradul de alcoolemie s-a stabilit a fi de numai 1,30 gr %o iar față de circumstanțele personale ale recurentului sunt incidente prev. art. 181cod penal, cu consecința aplicării unei sancțiuni administrative în sensul dispoz. art. 91 cod penal.

Recursul este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prezintă în mod indubitabil gradul de pericol social al unei infracțiuni aceasta, cu atât mai mult cu cât recurentul a fost surprins în trafic pe timp de noapte.

Este cunoscut faptul că vizibilitatea redusă, chiar în condițiile unui trafic mai puțin intens poate să conducă la producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave.

Totuși, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 24 ani și a manifestat sinceritate pe parcursul cercetării penale și al cercetării judecătorești, apreciază că se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei, în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ, conform art. 52 și 72 cod penal.

Implicit, se va menține modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond dar, conform art. 82 cod penal se va stabili un termen de încercare adecvat cuantumului pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 81 de la 9 aprilie 2008 pronunțată d Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Casează decizia și sentința penală nr. 982 de la 6 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Slatina, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Reduce pedeapsa la 6 luni închisoare.

Stabilește termenul de încercare de 2 ani și 6 luni.

Menține celelalte dispoziții.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 9 octombrie 2008.

- - G - -

Grefier,

Red.jud.CM.

Gh.

IB/ 13.10.2008.

9 octombrie 2008,

O va încasa de la rec.inc. suma de 250 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu, Membri Gheorghe Vintilă, Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Craiova