Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.687/

Ședința publică din 20.11.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror

Pe rol pronunțarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 329 din 02.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.11.2009, 17.11.2009 și 20.11.2009, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Cu privire la contestația în anulare de față constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub numărul 1091/36/10.08.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, - fiul lui și, născut la data de 11.07.1983 în localitatea B, jud. T, domiciliat în Sibiu,-,. A,.5. M2, jud. Sibiu, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 329/2.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul penal nr-.

În susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat faptul că recursul declarat de el împotriva deciziei penale nr. 52/7.04.2009 a Tribunalului Constanța, a fost judecat cu lipsă de procedură în ceea cel-l privește,că a luat cunoștință de hotărârea instanței de recurs la data de 6 august 2009 când i s-a adus la cunoștință planul de supraveghere de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, astfel că în speță sunt întrunite cerințele art. 386 lit. a cod pr. penală.

În concluzie contestatorul a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, desființarea deciziei nr. 329/P/2.06.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA și apoi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.

În privința rejudecării recursului, s-a solicitat să se aibă în vedere că motivele de recurs vizează diminuarea cuantumului pedepsei și al despăgubirilor civile.

În vederea soluționării cauzei s-a atașat dosarul nr. 2931/88/13 mai 2009 al Curții de APEL CONSTANȚA, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 329/P/2.06.2009, dosarul nr- al Tribunalului Tulcea, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 52/7.04.2009 și dosarul nr. 570/179/3.06.2008 al Judecătoriei Babadag, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 117/9.07.2008.

În vederea stabilirii datei la care Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiua început executarea hotărârii, s-au solicitat relații care au fost comunicate instanței cu adresa aflată la fila 17 din dosarul cauzei.

La termenul de judecată din 3.11.2009 curtea a rămas în pronunțare cu privire la admiterea în principiu a contestației în anulare formulată de.

Potrivit prevederilor art. 391 al. 2 cod pr. penală, pentru admiterea în principiu a contestației în anulare, instanța trebuie să verifice dacă cererea este făcută în termenul legal, dacă motivul pe care se întemeiază contestația este dintre acelea prevăzute de art. 386 cod pr. penală și dacă se invocă ori s-au depus la dosar dovezi care să o susțină.

Examinând contestația în anulare formulată de în raport de cerințele textului de lege menționat anterior, curtea reține următoarele:

Cazul pe care se întemeiază contestația în anulare ce face obiectul prezentei cauze, este acela prevăzut de art. 386 lit. a cod pr. penală care se referă la soluționarea recursului cu procedura nelegal îndeplinită.

În conformitate cu prevederile art. 388 cod pr. penală, contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 386 lit. a cod pr. penală poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

Executarea sentinței penale nr. 117/9.07.2008 a Judecătoriei Babadag, jud. T, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 329/P/2.06.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, prin care i s-a aplicat contestatorului o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe timp de 5 ani, a început față de contestator la data de 13.07.2009, când Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, desemnat ca organ de supraveghere, a avut prima întrevedere cu persoana condamnată căreia i s-au adus la cunoștință măsurile de supraveghere impuse prin sentința penală de condamnare.

Această situație rezultă din conținutul adresei de la fila 17 din dosar și din conținutul procesului verbal nr. 1069/C/13.07.2009, ambele eliberate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Contestația în anulare formulată de împotriva deciziei penale nr. 329/P/2.06.2009 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost înaintată la instanță la data de 7.08.2009 (data ștampilei poștale) și a fost înregistrată la 11 august 2009.

Raportat la data începerii executării hotărârii de condamnare (13.07.2009) curtea constată că termenul de 10 zile, în care trebuia formulată contestația (art. 388 cod pr. penală), era expirat la data de 7.08.2009 când s-a înaintat la instanță cererea.

În condițiile în care contestatorul a luat cunoștință la 13.07.2009, de faptul că are de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe timp de 5 ani, potrivit sentinței penale nr. 117 din 9.07.2008 a Judecătoriei Babadag, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 329/2.06.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, nu poate fi primită susținerea acestuia, în sensul că, executarea pedepsei ar fi început abia a data de 6.08.2009, când i-a fost comunicat planul de supraveghere, motivat de împrejurarea că la prima întrevedere din 13.07.2009 i-au fost explicate și măsurile de supraveghere impuse de instanță și i s-a înmânat procesul verbal de drepturi și obligații.

Respectivul proces verbal reprezintă primul act de începere a executării pedepsei aplicate contestatorului.

Raportat la cele ce preced curtea reține că, termenul legal de formulare a contestației în anulare a fost depășit, și, cum cerințele prevăzute de art. 391 al. 2 cod pr. penală trebuie întrunite cumulativ, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de împotriva deciziei penale nr. 329/P/2.06.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA.

Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2cod pr. penală, curtea îl va obliga pe contestatorul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct. 1 lit. a cod procedură penală;

Respinge contestația în anulare ca inadmisibilă, formulată de contestatorul - fiul lui și, născut la data de 11.07.1983 în localitatea B, jud. T, domiciliat în Sibiu,-,. A,.5. M2, jud. Sibiu, împotriva deciziei penale nr. 329/2.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul penal nr-.

În baza art. 192 al. 2cod procedură penală;

Obligă contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 20 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

I

Red.jud.-/29.12.2009

Dact. - 2 ex.

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Constanta