Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 706/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.706/
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului penal formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva Deciziei penale nr.271/27.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr- privind pe intimatul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirii infracțiunii de a conduce pe drumurile publice un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată, prev. de art.85 alin.1 din OUG 195/2002, republicată.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea, succesiv, la datele de 29 octombrie 2009 și, ulterior, la 04 noiembrie 2009.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr. 78/15.01.2009 a Judecătoriei Galați, potrivit art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG195/2002 republicată și art. 85 alin. 2 din OUG195/2002 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal într-o singură infracțiune, prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG195/2002 republicată.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, în referire la art. 10 alin. 1 lit.1Cod de procedură penală și la art.181alin. 1 și 2 Cod penal, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de a conduce pe drumurile publice un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată, prev. de art. 85 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, republicată, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 181alin. 3 Cod penal, în referire la art. 91 lit. c Cod penal, s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 200 lei.
În temeiul art. 191 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedura penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut printre altele că, n fapt, la data de 29.05.2008, un echipaj al Poliției rutiere a oprit autoturismul marca Opel Astra înmatriculat cu numărul GL -, condus de inculpatul și, cu ocazia verificării actelor autoturismului, s-a constatat că autorizația de circulație provizorie expirase din data de 09.04.2008.
Audiat cu respectarea tuturor garanțiilor si drepturilor procesuale, inculpatul precizat că avea cunoștință despre expirarea autorizației, însă datorită stării materiale precare nu a putut înmatricula autoturismul.
Declarația inculpatului se coroborează cu declarația martorului care se afla în autoturismul condus de inculpat la momentul depistării acestuia în trafic.
Din actele dosarului reiese că la data de 19.06.2008 a fost confirmată începerea urmăririi penale față de inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG195/2002, respectiv infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, învinuire care a fost adusă la cunoștința acestuia la data de 19.06.2008.
Ulterior, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv cea prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG195/2002 și infracțiunea prev. art. 85 alin. 2 din OUG195/2002, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
Potrivit art. 334 cod procedură penală, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, prev. art. 85 alin. 1 din OUG195/2002 republicată și art. 85 alin. 2 din OUG195/2002 republicată, cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal într-o singură infracțiune, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG195/2002 republicată.
Varianta infracțională prev. de art. 85 alin. 2 din OUG195/2002 republicată constă în punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (sau tramvai) cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare, ceea ce presupune neconcordanța numărului de înmatriculare sau de înregistrare cu adevărul rezultat din documentele oficiale.
Prin urmare, poate fi vorba de un număr de un număr de înmatriculare care nu a fost atribuit niciodată (inventat), inexistent în documentele actuale ale organelor competente sau de un număr ce aparține altui autovehicul sau tramvai.
Numărul de înmatriculare sub care inculpatul a condus autovehiculul Opel Astra era expirat de la data de 09.04.2008, însă aparținuse aceluiași autovehicul, astfel că în opinia instanței nu a putut fi vorba de o falsificare a numărului de înmatriculare.
Cu privire la răspunderea penală atrasă de fapta inculpatului, instanța de fond a apreciat că unicul temei al acesteia îl constituie infracțiunea, astfel cum este definită de art. 17 alin. 1 Cod penal, respectiv fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție și care prezintă pericol social.
Infracțiunea reglementata de disp. art. 85 alin.1 din OUG195/2002 are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale a căror existență și normală desfășurare presupun protecția siguranței circulației pe drumurile publice, însă pericolul social al infracțiunii nu se confunda cu pericolul concret al faptei reținute, stabilit pe baza criteriilor prev. de art. 181alin. 2 Cod penal, respectiv în funcție de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și în funcție de persoana și conduita făptuitorului.
S-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, este angajat în funcția de paznic fiind apreciat de persoanele în mijlocul cărora trăiește, iar pe tot parcursul procesului penal a avut o conduită sinceră, astfel că instanța va reține că prin fapta săvârșită, s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, iar prin conținutul ei concret fapta este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
În motivele de apel Parchetul a arătat printre altele că instanța ar fi trebuit să constate că în cauză sunt întrunite elementele constitutive a două infracțiuni săvârșite în concurs ideal, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 85 al. 1 și cea prevăzută de art. 85 al. 2 din OUG 195/2002, gradul de pericol social concret trebuia să se reflecte într-o sancțiune penală, iar cuantumul pedepsei administrative nu este corect individualizat.
Prin decizia penală nr. 271/27.05.2009 a Tribunalului Galați a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, s-a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare s-a majorat sancțiunea cu caracter administrativ aplicată inculpatului - de la 200 lei la 1000 lei.
Pentru a pronunța această decizie TRIBUNALUL GALAȚIa reținut următoarele:
Din probele adminJ. în cauză rezultă în mod clar situația de fapt reținută de instanța de fond.
Mijloacele de probă care pun în evidență respectiva situație de fapt și vinovăția inculpatului sunt următoarele: proces-verbal de prindere în flagrant din 29.05.2008, declarațiile inculpatului, autorizația de circulație provizorie valabilă de la 11.03.2008 la 09.04.2008, declarațiile martorului.
În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus schimbarea acesteia din infracțiunile prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 rep. și art. 85 al. 2 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, într-o singură infracțiune prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 republicată.
În mod greșit prin rechizitoriu s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002.
termenului de valabilitate a autorizației de circulație provizorie și depistarea în trafic a inculpatului circulând în acest fel cu autoturismul, echivalează doar cu conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Autoturismul inculpatului a primit număr provizoriu, iar acesta a fost valabil doar 30 zile, termen după care încetează efectele juridice ale autorizației iar autovehiculul dacă nu primește un număr valabil cu procedura obișnuită rămâne practic neînmatriculat.
S-a apreciat că nu poate fi vorba de o falsificare a numărului de înmatriculare, întrucât acest fapt presupune o operațiune fizică, mecanică, de modificare sau de confecționare a unor elemente care să creeze aparența unor numere de înmatriculare valabile, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Inculpatul este la primul impact cu legea penală, neavând antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta, are un comportament corespunzător la locul de muncă, iar surprinderea în trafic a acestuia s-a făcut la circa o lună după expirarea autorizației de circulație provizorie.
Sunt elemente care au format în mod corect convingerea instanței de fond că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 18 ind. 1 Cod penal, în sensul că fapta inculpatului este în mod vădit lipsită de importanță aducând o atingere minimă valorii sociale ocrotite de lege.
Ținând cont de analiza făcută anterior, Tribunalul a apreciat că primele două motive de apel ale Parchetului vizând schimbarea încadrării juridice și pericolul social al faptei sunt nefondate.
A apreciat că cel de-al treilea motiv de apel al Parchetului este întemeiat.
Într-adevăr, sancțiunea cu caracter administrativ de 200 lei aplicată de instanța de fond inculpatului este prea redusă.
Chiar dacă nu ne aflăm în prezenta existenței unui pericol social concret necesar pentru existența infracțiunii prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 rep. totuși fapta inculpatului are o anumită gravitate care trebuie sancționată suficient de ferm astfel încât să atragă atenția acestuia asupra conduite sale. Prin urmare, o amendă în sumă de 1000 lei este în măsură să reflecte această fermitate.
Față de cele arătate și de art. 371, 372, 378, 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Tribunalul a admis apelul declarat de Parchet și a desființat în parte sentința penală apelată.
În rejudecare, Tribunalul a majorat sancțiunea cu caracter administrativ, respectiv amenda, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 rep. de la suma de 200 lei la suma de 1000 lei.
Tribunalul a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei penale a Tribunalului Galația declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI susținând că în cauză nu se impunea schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării infracțiunii prevăzute de art. 85 al. 2 din OUG 195/2002 și că oricum soluția de achitare a inculpatului, pe motiv că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, este greșită. De asemenea procurorul a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul temeiului de drept în baza căruia inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI este nefondat și urmează a fi respins.
Analizând hotărârile supuse controlului judiciar prin prisma motivelor de recurs Curtea constată că în mod justificat s-a reținut de ambele instanțe situația de fapt aceasta rezultând cu claritate din materialul probator administrat în cauză.
De asemenea Curtea apreciază că și încadrarea juridică dată faptelor de către instanțe este aceea corectă întrucât în concret fapta inculpatului - de a conduce pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat întrunește elementele constitutive doar ale infracțiunii prevăzute de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 și nu constituie în același timp și infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art. 85 al. 2 din OUG 195/2002.
În speță inculpatul - a condus la data de 29.05.2008 un autoturism marca Opel Astra pentru care nu dețineanumăr de înmatriculareci doar o autorizație de circulație provizorie, în baza căreia i se eliberasenumărul provizoriuGL -, autorizație care era valabilă până la data 09.04.2008.
Potrivit art. 85 al. 1 din OUG 195/2002 constituie infracțiune "Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat" iar potrivit 85 al. 2 din OUG 195/2002 constituie, de asemenea, infracțiune "Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cunumăr fals de înmatriculare sau de înregistrare".
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de 85 al. 1 din OUG 195/2002 este evident că inculpatului îi este incident acest text de lege de vreme ce autovehiculul pe care l-a condus la data de 29.05.2008 pe drumurile publice eraneînmatriculatiar perioada de grație în care a putut totuși circula cu autovehiculul neînmatriculat în baza autorizației provizorii expirase de mult.
Se pune însă problema dacă fapta comisă de inculpat poate constitui, pe lângă infracțiunea mai sus arătată, și infracțiunea prevăzută de art. 85 al. 2 din OUG 195/2002 respectiv aceea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cunumăr fals de înmatriculare sau de înregistrare.
Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 85 al. 2 din OUG 195/2002 Curtea constată că de esență pentru existența acestei infracțiuni este împrejurarea ca autovehiculul condus de autor să aibă unnumăr de înmatriculare sau de înregistrarecare să fie fals, adică să nu corespundă realității.
Această condiție nu este îndeplinită în cauză întrucât autovehiculul condus de inculpat nu avea un număr deînmatriculare sau de înregistrareci un număr deautorizare provizorie a circulațieisituație în care se constată că elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cunumăr fals de înmatriculare sau de înregistrarenu sunt întrunite.
să precizăm că legiuitorul a înțeles să facă o distincție netă între categoriile de numere pe care le poate avea un autovehicul și că nu toate aceste numere sunt de înmatriculare sau de înregistrare pentru a atrage incidența art. 85 al. 2 din OUG 195/2002.
Astfel, potrivit art. 23 al. 1 și art. 25 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 există următoarele categorii de numere:
-număr de înmatriculare- compus din indicativul județului sau al municipiului B, numărul de ordine, format din cifre arabe, și o combinație de trei litere cu caractere latine majuscule;
-număr de înmatriculare temporară- pentru care la indicativul județului sau al municipiului B și numărul de ordine se adaugă luna și anul în care expiră valabilitatea înmatriculării;
-număr de înmatriculare pentru probe- compus din indicativul județului sau al municipiului B, numărul de ordine și înscrisul "PROBE";
-număr de înregistrare- ce se atribuie doar vehiculelor înregJ. la consiliile locale și care se compune din denumirea localității și denumirea abreviată a județului, scrise cu caractere latine majuscule, precum și dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe;
-număr de autorizare provizorie a circulației- compus din indicativul județului sau al municipiului B și numărul de ordine.
Din cele mai sus arătate rezultă că în materia circulației vehiculelor pe drumurile publice existătrei tipuri de numere de înmatriculare,un număr de înregistrareșiun număr de autorizare provizorie a circulațieidintre care legiuitorul a înțeles să incrimineze ca infracțiune doar cazurile în care vehiculul arenumăr fals de înmatriculare sau înregistrarenu și cazul în care acest număr fals este cel atribuit la autorizarea provizorie de circulație.
În speță, așa cum s-a precizat anterior, autovehiculul condus de inculpat nu avea unnumăr de înmatriculare sau înregistrarefals ci cu unnumăr de autorizare provizorie a circulațieicare nu mai era valabil și care, fiind necorespunzător realității, putea fi considerat fals.
Cu toate acestea, deși numărul pe care îl avea autovehiculul condus era fals,acest număr nu era unul de înmatriculare sau de înregistrarepentru ca răspunderea penală a inculpatului să poată fi antrenată și sub aspectul infracțiunii prevăzute de 85 al. 2 din OUG 195/2002.
A considera altfel și a aprecia că și în cazul în care o persoană conduce pe drumurile publice un autovehicul cunumăr de autorizare provizorie a circulațieice nu mai corespunde realității intră sub incidența art. 85 al. 2 din OUG 195/2002 nu poate însemna decât o adăugare la lege și o încălcare a principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare.
Pe cele mai sus expuse Curtea apreciază că încadrarea juridică dată faptelor de instanțele de fond și apel este corectă astfel că primul motiv de recurs invocat de procuror apare ca fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de 85 al. 1 din OUG 195/2002, întrucât fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social specific unei infracțiuni, Curtea o apreciază ca fiind, de asemenea, nefondată având în vedere criteriile stabilite de art. 181Cod penal.
În acest sens trebuie reținut că inculpatul este tânăr, se află la primul impact cu legea penală, beneficiază de caracterizări favorabile la locul de muncă și în societate și a dat dovadă de sinceritate recunoscând și regretând fapta comisă.
De asemenea trebuie avut în vedere că distanța parcursă în trafic a fost redusă și că în concret siguranța circulației pe drumurile publice nu a fost afectată în vreun fel prin fapta inculpatului.
Toate aceste aspecte formează convingerea instanței că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără număr de înmatriculare este în mod vădit lipsită de importanță și, prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În ceea ce privește ultima critică formulată de procuror Curtea reține că aspectul învederat corespunde realității întrucât instanța de fond a indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii textul de lege în baza căruia inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat menționând dispozițiile art. 191 al. 1, pct. 1, lit. d în loc de art. 192 al. 1, pct. 1, lit. d Cod pr. penală.
Această împrejurare nu poate conduce însă la casarea hotărârii recurate întrucât este în mod evident vorba despre o eroare materială nesemnificativă, care nu schimbă cu nimic sensul dispoziției de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat și care a fost de altfel lămurită în cuprinsul expozitivului sentinței pronunțate de instanța de fond.
Concluzionând Curtea constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI este nefondat și se impune a fi respins conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală,
În conformitate cu prevederile art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, în opinie majoritară,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva deciziei penale nr.271/A/27.05.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.78/15.01.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-) privind pe intimatul-inculpat - (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 05.10.1984 în G, județul G, cu domiciliul în G,-, - apartament 9, județul G).
Cheltuielile judiciare avansate de stat in recurs rămân in sarcina acestuia.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată in ședință publică azi, 04 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
Red. /18.11.2009
Tehnored. / 2 ex/18.11.2009
Fond. /Apel:,
CU OPINIE SEPARATĂ a doamnei judecător -, în sensul admiterii recursului, casării în totalitate a hotărârilor recurate și în rejudecare:
Achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare prevăzute de art.85 alin.1 și alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
Aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii in cuantum de 1.000 lei.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, in sumă de 100 lei, conform art.192 pct.1 lit.d Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi, 04 noiembrie 2009.
Cu următoarea motivare
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care avea aplicat numărul de circulație provizoriu a cărui valabilitate expirase prezintă elementele a două infracțiuni aflate în concurs ideal și anume, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 și conducerea pe drumurile publice a uni autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art.85 alin.2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
Astfel, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat a fost incriminată pentru a se asigura realizarea unei evidențe exacte a tuturor autovehiculelor în circulație, verificarea tehnică a acestora, prevenirea și depistarea accidentelor precum și proveniența autovehiculelor.
Este fără dubiu că autovehiculul în discuție nu a fost înmatriculat, astfel că infracțiunea prevăzută de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 subzistă, fiind săvârșită cu vinovăție.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare este de precizat că pentru existența acestei infracțiuni nu se cere ca numărul sub care a circulat autovehiculul condus de inculpat să fi fost neapărat falsificat în sens fizic (material).
Dimpotrivă, raportat la finalitatea legii care urmărește să asigure identificarea persoanelor care au comis infracțiuni sau contravenții la legea circulației, este suficient pentru existența laturii obiective, ca numărul sub care circula autovehiculul să nu aibă corespondent în evidența organelor de poliție.
În cauza de față, atât timp cât autorizația de circulație provizorie era expirată și valabilitatea numerelor provizorii era expirată, astfel că aceste numere neregăsindu-și corespondentul în evidența organelor de poliție, sunt false.
Doar sub aspectul încadrării juridice mi-am exprimat opinia separată, soluția de achitare fiind temeinică și legală.
Judecător
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița