Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 714/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 714
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Membri Mihai Marin
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 115 de la 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat, invocând în drept dispoz. art. 3859pct. 14 cod pr.penală, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 11 alin.2 lit. a rap. la art. 10 lit.1cod pr.penală, fapta săvârșită de inculpat neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Procurorul, susținând că toate infracțiunile la legea circulației sunt infracțiuni de pericol iar pedeapsa aplicată este just individualizată, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul, având cuvântul, a declarat că-și însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 1508/ 05 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-, inculpatul, fiul lui - și, născut la 20.10.1987 în, jud. G, domiciliat în orașul, str.-, -.2,.2,.22, jud. G, fără antecedente penale, CNP -, a fost condamnat la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin. 1 din OUG 195/2002.
În baza art.81 pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata prev. de art.82 pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a și b pen. așa cum prevăd dispozițiile art.71 alin. 5.pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 pen.
În baza art.191 pr.pen. inculpatul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 14 noiembrie 2007, organele de poliție ale orașului, efectuând serviciul de patrulare pe raza localității, au oprit pentru control autoturismul marca 1300 cu numărul de înmatriculare -.
Cu acest prilej, s-a constatat că persoana ce conducea autoturismul era inculpatul care, în momentul în care i s-au solicitat actele pentru verificare, a declarat că nu posedă permis de conducere.
Din adresa nr.- din 03.12.2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a rezultat că inculpatul nu figurează în evidența manuală și automată ca deținător al permisului de conducere.
S-a reținut că starea de fapt și vinovăția inculpatului sunt demonstrate cu următoarele probatorii: adresa susmenționată, procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarația martorului și declarațiile inculpatului prin care a recunoscut fapta comisă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-a ținut seama de pericolul social concret al faptei și de conduita sinceră a acestuia.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul, susținând că fapta comisă, prin conținutul său concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, solicitând achitarea și aplicarea art.181pen.
Prin decizia penală nr. 115 de la 9 iunie 2008, Tribunalul Gorja respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul și l-a obligat pe acesta la 25 lei cheltuieli judiciare statului.
Examinând sentința apelată prin prisma motivului de apel invocat cât și din oficiu s-a constatat că instanța de fond, în mod corect a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea comisă.
În speță, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni atâta timp cât acesta a mai fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, astfel că nu este posibilă aplicarea art.181pen.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, susținând că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, avându-se în vedere distanța mică pe care a circulat și atitudinea sinceră, astfel încât se impune achitarea, în raport de dispoz. art. 11 alin.2 lit. a rap. la art. 10 lit.1cod pr.penală și art. 181cod penal.
În subsidiar, a susținut că pedeapsa aplicată este prea mare și a solicitat reducerea, avându-se în vedere dispoz. art. 72, 74 cod penal.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin. 3 cod pr.penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de acesta iar instanța de control judiciar, în mod temeinic a confirmat soluția dată de prima instanță prin respingerea apelului inculpatului.
La individualizarea pedepsei, față de prev. art. 72 cod penal, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, evidențiat de împrejurările în care a fost comisă precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, între care se regăsesc și cele invocate de acesta în recurs.
Pedeapsa aplicată inculpatului, la limita minimului special prevăzut de lege pentru aceasta, respectă întru-torul dispozițiile legale menționate mai sus, fiind în măsură să realizeze finalitatea prev. de art. 52 cod penal, astfel că nu se justifică aplicarea dispoz. art. 72, 74 cod penal.
Neîntemeiată este și critica referitoare la lipsa pericolului social al infracțiunii de față.
Infracțiunea prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 este, prin natura sa, o infracțiune de pericol, obiectul juridic al acesteia vizând buna desfășurare a relațiilor sociale, de care depinde siguranța circulației rutiere, motiv pentru care nu se poate admite că o astfel de faptă este lipsită de pericol social; aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei fapte de aceeași natură în dosar nr. 1961/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, se va respinge recursul inculpatului ca nefondat.
Văzând și dispoz. art. 192 alin. 2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 115 de la 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 150 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondurile către Av
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 23 octombrie 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.OD
IB/ 28.10.2008
23 octombrie 2008,
va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 275 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Onița DumitruJudecători:Onița Dumitru, Membri Mihai Marin, Mirela