Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 730
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
- - - JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar
- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Mereanu
Grefier
Ministeriul Public reprezentat de procuror a.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr. 109 din 05 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală în dosarul cu nr-, privind pe intimatul inculpat, deținut în Penitenciarul Craiova.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat în stare de arest, asistat de avocat a - apărător din oficiu, lipsind intimatul parte civilă și intimatul parte vătămată.
Procedura completă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Procurorul, având cuvântul, arată că înțelege să modifice motivele invocate în scris de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în sensul că hotărârile pronunțate sunt nelegale, întrucât inculpatul a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt și a fost condamnat numai pentru două astfel de infracțiuni, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Craiova.
Avocat a, pentru intimatul - inculpat, solicită să se pronunțe respingerea recursului declarat de Parchet, ca fiind nefondat.
Intimatul - inculpat, având cuvântul, reiterează concluziile apărătorului său, declarând că lasă soluția la apreciere.
CURTEA.
Prin sentința penală nr. 769 din 18 martie 2008 Judecătoriei Craiova, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 15 iulie 1978 în C, județul O, domiciliat în comuna, sat, județ O, recidivist, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit. g,e și i Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g,e și i Cod penal și art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, toate cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, într-o infracțiune prevăzută de art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit. e, g și i cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 208, 209 alin. 1 lit. g, e și i, alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, și o infracțiune prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea. art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit. g, e și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 4 luni închisoare - faptă săvârșită la 28/29.11.2001.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. g, e și i Cod penal, alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare - faptă săvârșită la 29/30.12.2006.
În baza art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit.a și art. 34 alin. 1 lit. b cp, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
Au fost aplicate inculpatului art. 71 și 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la 3.000 lei despăgubiri, către partea civilă -.
A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 28/29 2001, inculpatul aflându-se pe raza comunei M, județ D, a sustras autoturismul proprietatea părții vătămate -, cu care s-a deplasat în comuna, județul O, la domiciliul prietenei sale, martora G, după care, s-a reîntors către municipiul C, iar pe drum, autoturismul s-a defectat și l-a abandonat pe raza comunei, județul
Autoturismul a fost găsit de către organele de poliție și predat părții vătămate -, care a declarat că nu se mai constituie parte civilă.
În noaptea de 29/30 decembrie 2006, inculpatul a sustras autoturismul proprietatea părții vătămate -, parcat pe strada - din municipiul C, cu care s-a deplasat în comuna, județul
Când a ajuns în comuna, autoturismul s-a defectat, l-a abandonat și, din interiorul acestuia, a sustras mai multe componente pe care le-a vândut mai multor persoane, rămase neidentificate.
Ulterior, autoturismul a fost găsit și predat părții vătămate -, care s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea componentelor sustrase și avariilor produse.
Inculpatul nu poseda permis de conducere.
S-a mai reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, primul termen constând în executarea mai multor pedepse, între 3 ani și 6 luni și 4 ani închisoare.
De asemenea, la schimbarea încadrării juridice, instanța a reținut că furtul săvârșit în data de 29/30 decembrie 2006, prin sustragerea autoturismului părții vătămate - și apoi luarea din acesta a mai multor componente, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzută de art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit.g, e și i cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere, potrivit art. 72 Cod penal, recunoașterea inculpatului, regretul manifestat, gravitatea faptelor săvârșite, starea de recidivă postexecutorie, dispozițiile din partea generală a codului penal și limitele de pedeapsă prevăzute în textele incriminatoare.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în care a criticat sentința în sensul că instanța de fond nu l-a condamnat pe inculpat pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 109 din 05 mai 2008 Tribunalului Dolj - Secția Penală.
Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticându-le pentru nelegalitate, învederând că, deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt, acesta a fost condamnat numai pentru două infracțiuni de furt, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Craiova.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, este nefondat.
Critica formulată pentru nelegalitate, în sensul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt și condamnat numai pentru două astfel de infracțiuni, este neîntemeiată întrucât, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește infracțiunea comisă la data de 29/30 decembrie 2006, din infracțiunile prevăzute de art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit. g, e și i și infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, e și i Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 208 alin. 4, 209 alin. 1 lit. g, e și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Această schimbare încadrare juridică a fost legal dispusă, întrucât, după ce inculpatul a sustras autoturismul părții vătămate -, s-a deplasat cu acesta în comuna, unde l-a abandonat și, din interiorul autoturismului a sustras mai multe piese componente, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de furt, astfel cum a dispus instanța de fond.
În raport de considerentele mai sus arătate, urmează să se pronunțe respingerea recursului declarat de Parchet, ca fiind nefondat.
Suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva deciziei penale nr. 109 din 05 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, privind pe intimatul - inculpat.
Suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
G - - - - -
Grefier,
Red. jud. Șt. -
Jud. apel:
Dact. 2 ex./ 24 2008
28 octombrie 2008
- Emis extras penal.
- C va urmări și încasa de la inculpat suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar, Constantin Mereanu