Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.801

Ședința publică din data de 09 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu Gabriela

- -

GREFIER -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 03 iulie 1975, domiciliat în municipiul B,-, județul B, împotriva deciziei penale nr.172 din data de 06 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.549 din 19 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău.

Prin sentința penală nr.459 din 19 mai 2009 Judecătoria Buzăua dispus în baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, în referire la art.74 - 76 lit.d Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal și art.80 Cod penal, a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (faptă din 29.10.2008).

În temeiul art.33 lit.a - art.34 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.

Conform art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b,c Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsit recurentul - inculpat pentru care a răspuns avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr.6830/2009, fila 10 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat și reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pe rând, au arătat că nu mai au cereri de formulat ori excepții de invocat și au solicitat acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, a solicitat instanței admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în urma reaprecierii întregului material administrat în cauză a se da o mai mare eficiență circumstanțelor reale și personale ale inculpatului.

A mai susținut că deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni la legea circulației, pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, având în vedere că este tânăr, are familie, a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor ce nu prezintă pericol social, anterior comiterii acestora a avut un comportament adecvat și mai avea 5 luni de zile până la reabilitare.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca fiind tardiv, deoarece la termenul de judecată din 06 august 2009 la instanța de apel, când au avut loc dezbaterile privind apelul formulat împotriva sentinței instanței de fond, acesta a fost prezent, iar recursul a fost formulat la data de 19 august 2009, peste termenul legal de 10 zile prevăzut de lege.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.459/19.05.2009, Judecătoria B a dispus în baza art, 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep. în referire la art. 74-76 lit.d Cod pen. cu aplic. art. 37 lit.b Cod pen. și art. 80 Cod pen. condamnarea inculpatul la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere ( fapta din 29.10.2008).

În baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 rep. în referire la art. 74 - 76 lit.d Cod.pen. cu aplic. art. 37 lit.b Cod pen. și art. 80 Cod pen. a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală ( fapta din 29.10.2008).

În baza art. 33/a - 34 /b Cod pen. a contopit cele două pedepse inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea aceea de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a tezaa II- a,b,c Cod pen. cu începer5e de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În ziua de 29.10.2008, în jurul orelor 17,25, inculpatul a fost oprit de un echipaj al IPJ B, Biroul în timp ce conducea autoturismul marca Break cu număr de înmatriculare - în municipiul B, pe strada -, unde a fost oprit în trafic.

Cu ocazia verificării documentelor inculpatului, s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere, fapt confirmat prin adresa nr.43422/11.11.2008 a

Deoarece inculpatul emana halena alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest marca, care la orele 17,35 indicat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceste împrejurări, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean B unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul primei probe recoltată la orele 18,15 fiind de 1,75 g%o alcoolemie iar rezultatul celei de-a doua probe, recoltată la orele 19,15 fiind de 1,60gr%

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră. A solicitat ca instanța să reaprecieze pericolul faptei și să dispună reducerea pedepsei.

Tribunalul, verificând sentința apelată pe baza materialului și lucrărilor din dosar, motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin.2 și 378 Cod proc.pen. a reținut că apelul este nefondat apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect împrejurările în care au fost comise infracțiunile precum și vinovăția inculpatului ce rezultă din mijloacele de probă administrate, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunilor, buletinul de analiză toxicologică, declarațiile martorului, coroborat cu declarațiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptelor.

Încadrarea juridică a infracțiunilor a fost apreciată ca fiind legală, iar pedepsele au fost considerate ca fiind aplicate cu respectarea criteriilor de individualizare prev. de art.72 Cod pen.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere la stabilirea pedepselor atât pericolul social concret al faptelor comise determinat de împrejurările în care inculpatul a condus un autovehicul fără a poseda permis de conducere, cu o îmbibație alcoolică cu mult peste limita legală, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

De asemenea, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 Cod pen. respectiv conduita sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, dar și termenul scurt rămas până la împlinirea termenului de reabilitare.

Având în vedere toate aceste împrejurări, dar și faptul că inculpatul a comis infracțiunile în stare de recidivă post executorie, prev. de art.37 lit.b Cod pen. tribunalul a reținut că sentința pronunțată este temeinică și legală, astfel încât apelul a fost respins ca nefondat, în conformitate cu art.379 pct.1 lit.b Cod proc.pen.

Împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele fondului a declarat recurs inculpatul, fără a indica motivele ce îi justifică cererea.

La termenul din 09.11.2009 reprezentantul Parchetului a invocat tardivitatea

exercitării căii de atac solicitând respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind tardiv, deoarece la termenul de judecată din 06 august 2009 la instanța de apel, când au avut loc dezbaterile privind apelul formulat împotriva sentinței instanței de fond, acesta a fost prezent, iar recursul a fost formulat la data de 19 august 2009, peste termenul legal de 10 zile prevăzut de lege.

Examinând recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu cele puse în discuție, Curtea consideră recursul ca fiind tardiv pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 3853.pr.pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 363 - 365 pr.pen. privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art. 363 alin. 3.pr. pen. pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Din analiza cauzei rezultă că recurentul inculpat, a fost prezent la dezbaterile ce au avut loc la 06 august 2008, așa cum rezultă din practicaua deciziei instanței de apel ( fila 15 dosar tribunal ), fiind chiar și audiat cu aceea ocazie, la aceeași dată fiind pronunțată și hotărârea.

Cererea de declarare a recursului de inculpat a fost înregistrată la instanța de apel, Tribunalul Buzău, la data de 19.08.2009.

Din compararea datelor mai sus arătate rezultă că termenul de 10 zile de declarare a recursului împotriva deciziei penale nr. 172 din 06 august 2009 Tribunalului Buzău, de către inculpatul a fost depășit, deoarece de la data de 06.08.2009 și până la 19.08.2009 au trecut mai mult de 10 zile, termenul până la care putea fi considerat declarat în termen recursul fiind data de 17.08.2009 și, cum termenul de recurs este un termen procedural, acesta calculându-se potrivit art. 186 Cod procedură penală, cea de-a zecea zi, respectiv data de 16.08.2009 fiind o zi nelucrătoare, termenul expira la sfârșitul primei zile lucrătoare, aceasta fiind de 17.08.2009.

În raport cu cele menționate, Curtea nu poate analiza pe fond motivele de recurs ale inculpatului, deoarece recursul declarat este tardiv.

Văzând și dispozițiile art. 192.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03 iulie 1975, domiciliat în B,-, județul B, împotriva deciziei penale nr.172 din data de 06 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 09 noiembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu Gabriela

Grefier

-

Red.

2 ex./17.11.2009

dos.f- Judecătoria Buzău

-

dos.a- Tribunalul Buzău

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Ploiesti