Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 829
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Scriminți Elena
JUDECĂTOR 3: Cenușă Maria
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal promovat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 390 din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr- (OUG 195/2002).
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent asistat de av., care depune la dosar împuternicire avocațială, încetând astfel delegația emisă de Baroul Iași pe numele av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul promovat de inculpat nu a fost motivat, la instanța de fond acesta fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni, luni închisoare, apelul fiind respins ca nefondat, și s-au verificat actele și lucrările dosarului și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. pentru inculpatul recurent depune la dosarul cauzei note de concluzii scrise, care cuprind și motivele de recurs, prin care solicită aplicarea amenzii administrative, și învederează instanței că nu mai are de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, reanalizarea probatoriului administrat în cauză și raportat la motivele de recurs și notele de concluzii scrise, urmând a se aplica acestuia amendă administrativă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în cauză nu există motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, motiv pentru care solicită respingerea recursului.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, urmând a se în vedere și concluziile scrise depuse la dosar.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față.
Prin decizia penală nr. 390/15 octombrie 2009 Tribunalului Iașia decis:
"Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.12.1968 în comuna, județul I, CNP 1.681.201.226.335, cu domiciliul în I,-,. 537,. B,. 3,. 13, județul I, împotriva sentinței penale nr. 1060/16.03.2009 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr-, sentință pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură pen. obligă apelantul la plata sumei de 500 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea incluzându-se și onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei, care va fi plătit inițial către Baroul d e Avocați I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției".
Tribunalul Iașia reținut:
" Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul constată că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, și necontestată de către inculpatul apelant, tribunalul apreciază că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptei prevăzute de legea penală.
Astfel, s-a reținut, în mod temeinic, că, în data de 05.01.2008, a condus pe drumurile publice autovehiculul Renault cu număr de înmatriculare -, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 1,40-1,50 gr %o, iar în aceste condiții a intrat în coliziune cu un refugiu pietonal al unei stații de tramvai, după care s-a răsturnat.
În ceea ce privește vinovăția sa, dar și întrunirea pericolului social al infracțiunii prev. de art. 87 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată și modificată, inculpatul apelant a invocat, ca și în fața primei instanței, că a condus în condițiile în care avea în sânge o îmbibație peste limita legală, întrucât tatăl său era bolnav și trebui a să-l ducă la spital, iar față de urmările produse, care au fost doar materiale, poziția sinceră a sa, precum și faptul că a avut o atitudine corespunzătoare în societate înainte de comiterea faptei, se impune a se constata că fapta comisă este lipsită în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al infracțiunii de care este acuzat.
Potrivit art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii, rezultă că ele sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate de fiecare dată la stabilirea și aplicarea pedepsei.
Or, solicitarea inculpatului apelant de a se analiza cu preponderență doar datele ce caracterizează persoana acestuia (nu are antecedente penale,a avut o conduită corespunzătoare în societate și la locul de muncă) ignorându-se celelalte criterii de stabilire în concret a gradului de pericol social, intră în contradicție cu dispozițiile legale mai sus menționate.
Mai mult, potrivit disp. art. 181alin. 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Drept urmare, în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social corespunzător infracțiunii reținute, ținând seama de modul de săvârșire și împrejurările comiterii faptei (inculpatul a condus noaptea un autovehicul, pe un drum public din mun. I circulat, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de aproximativ 1,45 g/l alcool pur și o concentrație de 1,06 mg/l alcool în aerul expirat) și, în special, de urmarea importantă ce s-ar fi putut produce și care, din motive exterioare de voința inculpatului nu s-a produs (inculpatul a intrat într-un refugiu de tramvai, după care s-a răsturnat), respectiv uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, precum și de persoana acestuia (inculpatul este infractor primar, este integrat social, este cunoscut cu o conduită anterioară bună).
În mod corect a reținut prima instanță că inculpatul nu a avut o poziție procesuală sinceră, având în vedere că nu și-a asumat consecințele faptelor sale, ce au fost justificate de urgența de a ajunge la domiciliul tatălui său pentru a-l conduce la spital.
Dar, cum inculpatul are un grad ridicat de instrucție, nu poate invoca faptul că a ales să pericliteze sănătatea și integritatea corporală a altor persoane, sau chiar viața, pentru a ajuta pe o altă persoană să ajungă la spital, la care se putea ajunge în mod facil fie cu un taxi, ori putea să cheme ambulanța. Din declarația inculpatului rezultă că a ales să pun în pericol chiar și viața tatălui său, acesta dorind să-l ducă cu mașina la spital în condițiile în care avea în sânge o îmbibație alcoolică de aproximativ 1,45 g/l alcool pur.
În consecință, tribunalul constată că au fost respectate cerințele legale arătate, că nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepsei principale stabilite, precum și faptul că instanța de fond, cu ocazia individualizării judiciare, a păstrat, totodată,o proporție între gravitatea acțiunii infracționale, consecințele importante ale acesteia și durata în timp necesară procesului educațional de resocializare.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul constată a fi nefondate criticile formulate în apel, și, cum din actele dosarului nu au rezultat existența unor motive de nelegalitate și netemeinicie ce pot fi constate din oficiu, urmează a respinge, în baza disp. art. 379 pct. 1, lit. b procedură penală, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul ".
În termen legal inculpatul a recurat decizia penală sus menționată solicitând reanalizarea probelor administrate, motivele depuse în scris și aplicarea unei amenzi administrative.
Inculpatul a fost prezent în fața instanței de control judiciar și asistat de avocat ales. Curtea a analizat motivele de rec formulate de inculpat, raportat la întregul material probator administrat în cursul judecării în fond a cauzei și în fața instanței de apel, reținând următoarele:
În fapt inculpatul a fost judecat pentru infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 OUG195/2002 modificată și completată, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal.
S-a reținut în fapt că inculpatul, la data de 5.01.2008, a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,80 gr/l alcool pur sânge. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social generic și concret al faptei, persoana inculpatului împrejurările în care fapta a fost săvârșită. De asemenea, au fost avute în vedere scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art.52 Cod penal și necesitatea realizării principiului prevenției generale și speciale.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că inculpatul, este căsătorit, în prezent pensionar și ofițer în rezervă, inculpatul fiind o persoană integrată în familie și în societate. Totodată, inculpatul a absolvit cursuri universitare și postuniversitare și a avut o activitate profesională deosebită în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean
Motivele susținute de inculpat în fața instanței de apel, cât și de recurs privind reindividualizarea pedepsei aplicate au fost temeinic evaluate, fiind reținute în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prevăzute la dispozițiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal și efectele acestora prevăzute la art. 76 lit. d Cod penal - pedeapsa fiind modică și cu aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Reținerea și aplicarea art. 181Cod penal nu este probator (nici în fapt nici în drept) justificată întrucât urmările faptei penale săvârșite de inculpat (producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale), dar, mai ales, urmările care s-ar fi putut produce, accidentul având loc în imediata apropiere a refugiului unei stații de tramvai și al unei treceri de pietoni, precum și alcoolemia ridicată pe care a avut-o inculpatul, instanța a constatat că fapta inculpatului are în mod evident gradul de pericol social necesar pentru existența infracțiunii, nefiind incidente dispozițiile art.181Cod penal invocate de apărătorul inculpatului.
Față de toate aceste argumente, constatând nefondat recursul inculpatului, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală - acesta urmează a fi respins ca nefondat.
Urmează a fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEFII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 390 din 15 octombrie 2009, Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
14.01.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Scriminți Elena, Cenușă Maria