Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 847/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -OUG nr.195/2002 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.847

Ședința publică de la 17 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Făurar JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - JUDECĂTOR 3: Constantin Mereanu

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.97 din 27 aprilie 2009 Tribunalului Gorj, secția penală, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns în stare de libertate recurentul inculpat, asistat din oficiu de avocat.

Procedura completă.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.

Avocat pentru inculpat, solicită în raport de datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, nu are antecedente penale, este integrat social și cunoscut cu comportări bune, să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante personale, astfel ca pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege.

Procurorul solicită să se pronunțe respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul având cuvântul, reiterează concluziile apărătorului său, declarând că lasă soluția la apreciere.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr.450/03.03.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosar nr- în baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, Născut la 7.09.1972, în Tg-J, domiciliat în Tg-J,-, jud. G, -, la 1 an închisoare.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei pe durata indicată de art. 82 Cod penal, punând în vedere inculpatului disp. art 83 Cod penal.

Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, cu aplicarea art. 71 alin 5 Cod penal.

A fost obligat inculpatul la plata a 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.

S-a reținut că în noaptea de 27/28.03.2008, în jurul orelor 00,50, inculpatul a fost depistat de lucrători ai Politiei Rutiere G, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculareB.76YEI, pe B-dul -. - din Tg-J, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l vapori de alcool în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Tg-J unde s-au recoltat probe biologice de sânge, rezultând o alcoolemie de l,60 gr.%0 alcool în sânge la orele 01,00 si de 1,45 %o alcool în sânge la orele 02,00.

A mai rezultat că inculpatul a consumat băuturi alcoolice începând cu orele 15,30, după care în jurul orelor 11,300 - 12,00 consumat 4 sticle de bere.

În cauză, s-a efectuat interpretarea retroactivă a alcoolemiei la Institutul de Medicină Legală " Minovici" B, prin raportul de expertiză medico legală concluzionându-se că inculpatul ar fi putut avea la ora 00,55 din data de 27/28.03.2008 o alcoolemie teoretică în creștere de circa 1,50 gr. alcool în sânge.

Audiat fiind în ședința publică din 17.02.2009, inculpatul a recunoscut și regretat fapta pentru care a fost trimis în judecată, arătând că a consumat 4 sticle de bere și a fost oprit de către organele de poliție la ora 0,20.

În apărarea a solicitat audierea martorului, care a declarat că întru-na din zilele de la sfârșitul lunii martie 2008 s-a despărțit de inculpat la intersecția din fața, în jurul orelor 12,00 noaptea.

Martorul din acte - a declarat că a fost prezent în data de 23.03.2008 când inculpatul a fost oprit după orele 12,00, de către organele de poliție, a fost testat cu aparatul etilotest și condus la spital pentru recoltarea probelor biologice întrucât din discuțiile purtate a înțeles că acesta consumase băuturi alcoolice.

S-a apreciat că apărarea inculpatului privind ora opririi sale de către organele de poliție nu pot fi reținute, în condițiile în care din probele administrate rezultă fără echivoc ca fiind cea de 00,50 așa cum a fost reținută de organele de cercetare penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constat că în cauza de față inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice a condus un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, faptele sale, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere împrejurările producerii faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege încălcat, faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedentele penale, motiv pentru care s-a apreciat că scopul educativ si preventiv al pedepsei, poate fi atins si prin aplicarea a pedepsei de l an închisoare, inculpatului în conditiile suspendării condiționate a executării acesteia punându-i-se în vedere disp.art. 83.

Cod Penal

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în sensul că pedeapsa aplicată este mare în raport cu gravitatea faptei și atitudinea sinceră a acestuia, cât și a lipsei de antecedente penale.

Prin decizia penală nr.97/A din 27 aprilie 2009, Tribunalul Gorj, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținând că pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei a fost corect individualizată, în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal, constând în aceea că inculpatul este la prima abatere, este cunoscut cu comportări bune, a recunoscut și regretat fapta săvârșită.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, susținând că pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei apare ca fiind mare, avându-se în vedere că este la prima abatere, integrat social și cunoscut cu comportări bune, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, aplicarea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal și reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Recursul declarat de inculpat este nefondat.

La individualizarea pedepsei, cele două instanțe au avut în vedere, pe de o parte, limitele prevăzute de lege, că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, integrat social, a recunoscut și regretat fapta săvârșită, iar pe de altă parte, că acesta a condus autoturismul pe drumurile publice având în sânge alcoolemie ridicată de 1,50 gr.%0, astfel că pedeapsa de 1 an închisoare, la limita minimă prevăzută de lege și cu suspendarea condiționată a executării a fost corect individualizată.

În raport de considerentele mai sus arătate, urmează să se dispună respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat ce se apreciază la 220 lei, din care 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.97 din 27 aprilie 2009 Tribunalului Gorj, secția penală, pronunțată în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 septembrie 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.SF

PS/25.09.2009

17 septembrie 2009.

- Administrația Finanțelor Publice Târgu J va încasa de la rec.inc. suma de 550 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Ștefan Făurar
Judecători:Ștefan Făurar, Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 847/2009. Curtea de Apel Craiova