Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 851/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
1271/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 851
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul-inculpat împotriva Deciziei Penale nr. 88 A din data de 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul- inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător ales cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Deciziei Penale nr.88 A și a sentinței penale nr. 115/17.03.2009 din data de 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția penală, în dosarul nr-, considerând hotărârile ca fiind nelegale și netemeinice.
Să se aibă în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev de art. 87 alin. 1 din nr.OUG195/2002 republicată, reținându-se că a condus pe un drum public un autoturism având în sânge o concentrație de 1,60 g la mie alcool. Din declarația martorul G reiese că l-a văzut pe inculpat coborând din autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, însă acest martor nu și-a menținut declarația dată la urmărirea penală, în fața instanței arătând că nu l-a văzut pe inculpat la volan.
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit a rap la art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța în mod corect a apreciat probatoriul administrat în cauză din care rezultă că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului, pierzând controlul de mers al volanului, intrând într-un gard. Procesul-verbal de la fața locului se coroborează cu buletinul de examinare clinică din care reiese că inculpatul se afla sub influența alcoolului și cu declarația martorilor. Faptul că martorul a revenit asupra declarației date, reprezintă o declarație procausa, în sensul că martorul a dorit să-l exonereze pe inculpat de răspundere penală.
Avocatul ales arată că aspectele menționate în procesul-verbal de constatare nu se coroborează cu nicio altă probă. Solicită în temeiul art. 3859pct. 14 Cod procedură penală solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recurentului-inculpat arată că nu își amintește cine l-a urcat în mașină, întrucât era într-o stare avansată de ebrietate. Solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.115 din 17 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Călărași,în baza art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002 republicată, a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art.81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:
La data de 24.09.2008, în jurul orei 1100, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca cu numărul de înmatriculare -, pe strada - din comuna Modelu, județul, inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard confecționat din țeavă metalică, distrugându-l, oprindu-se în dreptul locuinței numitului .
Organele de poliție care au asistat la derularea evenimentului, l-au testat imediat pe inculpat cu aparatul etilotest rezultatul testului nr.00857 din 24.09.2008, ora 1107fiind de 1,76 mg/I alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții, inculpatul a fost condus la Spitalul udețean C, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la ora 1130respectiv 1248, rezultatele fiind de 1,60%0respectiv 1,50 g% (buletin analiză - toxicologică alcoolemie nr. 601/23.10.2008 emis de SML ).
Cu privire la infracțiunea comisă, inculpatul a refuzat să dea declarație în fața organelor de poliție.
La procuror, inculpatul a declarat că nu el a condus mașina, ci altă persoană pe care însă nu o cunoaște întrucât el se afla într-o stare avansată de ebrietate și nu știe cine i-a condus mașina în care s-a aflat și el, pe distanța de la sediul fostului Modelu - unde a avut mașina parcată - și până la locul impactului.
Inculpatul a mai precizat că își amintește că după impactul cu gărdulețul, persoana care i-a condus mașina, a coborât și a fugit, organele de poliție găsindu-l pe el lângă mașină, împrejurare în care au avut convingerea că el a condus-o și l-au testat cu etilotestul apoi l-au dus la recoltare de probe biologice.
În apărare, inculpatul a solicitat audierea martorilor și G, pe care i-a adus personal, însă instanța fondului a apreciat că declarațiile acestora nu conferă suficiente date care să susțină afirmațiile inculpatului.
Susținerile inculpatului au fost infirmate de către martorul ocular G și de procesul verbal de constatare întocmit de către organele de poliție.
Astfel, din declarația martorului G, s-a reținut că, în ziua de 24.09.2008 în jurul orei 1100, acest martor a văzut când autoturismul cu numărul de înmatriculare - s-a impactat cu gardul din țeavă metalică aflat în fața Postului de Polițe Modelu și, de la volanul autoturismului, a coborât inculpatul pe care-l cunoaște, acesta fiind vizibil sub influența alcoolului.
Martorul a arătat că imediat la locul faptei au sosit organele de poliție.
Din procesul verbal de constatare, întocmit de către organele de poliție, rezultă că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului - că inițial a trecut pe lângă mașina poliției în care se aflau agenții de poliție G și, a privit către autoturismul poliției, după care a pierdut controlul direcției de mers și, cu partea față, a impactat gardul din țeavă metalică rupându-l de la început până la sfârșit, apoi s-a oprit în dreptul porții locuinței numitului loniță.
Buletinul de examinare clinică a atestat faptul că, la data de 24.09.2008, ora 1130, inculpatul se afla sub influența alcoolului.
Astfel, fiind, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului întrunește - în drept - elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.87alin.1 din nr.OUG195/2002, republicată.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizate prevăzute de art. 72 Cod penal, modul și împrejurările comiterii faptei (în timpul zilei), gradul concret de pericol social sporit, de faptul că acesta a mai fost condamnat în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, urmările faptei, circumstanțele sale personale (tânăr, în vârstă de 49 ani, cu o pregătire școlară însumând 11 clase, atitudinea avută după săvârșirea faptei, constând în prezentarea în fața autorităților (în faza de urmărire penală), în nerecunoașterea faptei, în colaborarea parțială cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond în mod greșit a dispus condamnarea sa, ignorând probele administrate în cauză din care rezultă nevinovăția sa.
Prin decizia penală nr.88 A din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, a fost respins - ca nefondat - apelul declarat de inculpatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din materialul probator administrat în cauză, respectiv declarații de martor, buletin de alcoolemie, proces verbal de constatare, rezultă că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, sentința pronunțată fiind legală și temeinică.
Probele din dosar dovedesc - cu certitudine - vinovăția inculpatului și
săvârșirea infracțiunii de către acesta.
Astfel, din procesul verbal de constatare întocmit de către organele poliție a rezultat că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului -, acesta trecând pe lângă mașina poliției în care aflau agenții de poliție G și. Inculpatul a privit către autoturismul poliției, după care a pierdut controlul direcției de mers și cu partea față a lovit gardul din țeavă metalică rupându-l de la început până la sfârșit și oprindu-se în dreptul locuinței numitului.
Organele de poliție care au asistat la derularea evenimentului l-au testat imediat pe inculpat cu aparatul etilotest, rezultatul testului nr.00857 din data de 24.09.2008 ora 1107, fiind de 1,76 mg/ alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții inculpatul a fost condus la Spitalul Județean, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, rezultatele fiind consemnate în buletinele de analiză.
Martorul Gad eclarat, în faza de urmărire penală, că a văzut că în ziua de 24.09.2008, în jurul orei 1100, când autoturismul, cu număr de înmatriculare - s-a impactat cu gardul din țeavă metalică aflat în fața Postului de Poliție Modelu, iar de la volanul autoturismului a coborât inculpatul pe care îl cunoaște, acesta fiind vizibil sub influența alcoolului.
Față de împrejurarea că acest martor și-a schimbat declarația, Tribunalul a apreciat că această revenire nu este de natură a conduce la achitarea inculpatului,fiind evident că revenirea a fost făcută procausa, în scopul de a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală.
Astfel fiind, instanța de apel a concluzionat că sentința criticată este legală, întrucât, toate probatoriile se coroborează și demonstrează vinovăția inculpatului, instanța de fond în mod corect pronunțând o soluție de condamnare.
Nemulțumit de această din urmă hotărâre, în termen legal, inculpatul a promovat recurs, criticând atât decizia, cât și sentința penală, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, în mod greșit, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, republicată, întrucât probele administrate în cauză nu demonstrează vinovăția sa.
Această critică, însă nu poate fi primită, deoarece în cauză s-au produs dovezi ce atestă - în mod indubitabil - faptul că inculpatul, a data de 24 septembrie 2008, a condus, pe raza localității Modelu, județ C, autoturismul proprietatea sa, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,60 gr.%0, împrejurare în care, pierzând controlul volanului, a intrat în coliziune cu un gard metalic (pe care l-a distrus), oprindu-se în curtea gospodăriei proprietarului.
Poziția constantă de negare a faptei, adoptată de inculpatul, ce a încercat să acrediteze teza, potrivit căreia la volanul autoturismului său se afla o altă persoană (a cărei identitate nu a putut să o indice, motivând starea avansată de ebrietate în care se afla), deci poziția sa - total nesinceră - este infirmată de probele administrate, probe ce dispun de forța doveditoare necesară, legitimând astfel, tragerea la răspundere a autorului faptei.
Instanțele anterioare, în mod corect, au reținut că din materialul probator administrat în cauză, respectiv declarații de martor, buletin de alcoolemie, proces verbal de constatare rezultă stabilirea justă a situației de fapt, astfel că hotărârile criticate sunt apreciate de C ca fiind legale și temeinice.
Pe cale consecință, în temeiul prevăzut de art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpatul și constatând că acesta se află în culpă procesuală, va face aplicația dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului declarat împotriva deciziei penale nr.88 A din 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțară în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Hodel
Red.-Jud.
Președinte:Bădescu LilianaJudecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica