Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 883/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG nr.195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.883
Ședința publică de la 25 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - JUDECĂTOR 3: Robert Emanoil
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.126 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat -escu, apărător ales, pentru inculpatul lipsă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat -escu pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și să se dispună aplicarea art.81 Cod penal, în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Inculpatul este recidivist și nu sunt aplicabile prevederile art.81 Cod penal. Individualizarea pedepsei realizate de instanța de fond este corectă în raport cu faptele săvârșite.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr.5 din 19.01.2009, Judecătoria Segarcea în dosarul nr-, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la 22 septembrie 1978, în C, județul D, domiciliat în comuna, sat.H, cetățean român, recidivist, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare;
În baza art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 33 alin.1 lit.a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp, inculpatul a fost obligat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr. 428/P/2008 din data de 22.09.2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
S-a reținut că în ziua de 11.04.2008, în jurul orei 1600, inculpatul, deși nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul proprietate personală marca 1310, cu numărul de înmatriculare -, de la domiciliul său până la domiciliul martorului, deplasarea fiind efectuată pe drumurile publice de pe raza satului. De la domiciliul martorului, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul către stația din comuna, fiind însoțit de martorul menționat anterior.
După ce a alimentat autoturismul cu benzină, inculpatul a continuat deplasarea pe drumurile publice, iar în timp ce se deplasa pe raza satului H, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel, având numărul de înmatriculare B AM 6316, ce circula în fața sa, fiind condus regulamentar de martorul.
de consecințele pe care urma să le suporte în cazul în care ar fi fost depistat de poliție, inculpatul a părăsit locul accidentului, deplasându-se cu autoturismul la domiciliul său.
Potrivit adresei nr. -/21.05.2008 a MIRA - Regim Permise de Conducere, după producerea accidentului rutier, la data de 09.05.2008, inculpatul a obținut permisul de conducere seria - -, valabil pentru categoria
În timpul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în rechizitoriu, și martorul.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută în actul de sesizare este conformă realității faptice, iar încadrarea juridică a faptelor este corectă.
Faptele reținute în sarcina inculpatului au fost dovedite cu declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nr. -.
În consecință, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției indirecte, și că faptele săvârșite de el s-a reținut că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 86 alin.1 și 89 alin.1 din OUG 195/202, instanța dispunând condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cp, respectiv limitele pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului care a comis infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie, și a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și aplicarea unei sancțiuni cu suspendarea condiționată.
Prin decizia penală nr.126 din 26 aprilie 2009, Tribunalul Dolj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu obligarea la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă și conformă cu probele administrate, vinovăția inculpatului fiind dovedită și trecând la individualizarea judiciară a pedepsei a ținut seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, astfel încât pedepsele sunt just individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare.
Astfel, în ceea ce privește modalitatea de executare aplicată inculpatului, instanța de fond în mod corect a apreciat că în raport de săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și de aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, se încadrează în aplicarea dispozițiile legale și în mod corect a fost realizată contopirea în baza art. 33 alin.1 lit.a rap. la art. 34 alin.1 lit.b Cp.
Față de cele menționate s-a dispus respingerea apelul inculpatului ca nefondat.
Nemulțumit și de această decizie, în termen legal a declarat recurs.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probele administrate, în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, se reține că situația de fapt este corespunzătoare acestora precum și activităților infracționale efectiv desfășurate de inculpat.
În raport de faptele săvârșite, de gravitatea acestora, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, intrând în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa și părăsirea locului accidentului prev.de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, ambele cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, Curtea apreciază că pedepsele aplicate au fost judicios individualizate, neimpunându-se reducerea acestora.
Ca atare, hotărârea atacată va fi menținută ca legală și temeinică sub toate aspectele și se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, potrivit art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală.
Văzând și prevederile art.192 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.126 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 25 septembrie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.CD
PS/1.10.2009 25 septembrie 2009.
- Emis extras penal.
- Administrația Finanțelor Publice S va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu, Liana Balaci, Robert Emanoil