Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 94/
Ședința publică din data de 15 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Mița Mârza
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr. 232/22.05.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 2063/P/2005 - număr nou - (Sentința penală nr. 943 din data de 3.10.2005 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. 2400/2005).
La apelul nominal au răspuns: recurentul inculpat în stare de libertate, asistat de avocat, apărător ales în baza delegației depuse la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat depune la dosar acte cu opis pentru a face dovada că la termenul anterior inculpatul a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanță și nu s-a sustras de la cercetare, urmând a fi avute în vedere în circumstanțiere.
Solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și conform prevederilor art. 385 indice 13 alineatul 1 Cod procedură penală se acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită a se lua act că motivul de recurs invocat în cauză este cel prevăzut de art. 3859pct. 17 Cod procedură penală, întrucât instanța de apel, care în realitate a judecat cauza, având în vedere că la fond, inculpatul a fost condamnat fără a se administra probe, a încadrat greșit fapta comisă, deși sunt incidente dispozițiile art. 181Cod penal, chiar dacă acesta ar fi socotit recidivist, în raport de condamnarea suferită anterior.
Solicită a fi avute în vedere deciziile de speță depuse anterior la dosar.
În cauză, s-a reținut ca situație de fapt că inculpatul ar fi condus autoturismul circa 5 distanță, distanță care a fost recunoscută și de către inculpat, fapt care s-a petrecut pe o uliță din comuna, care nu ar îndeplini tocmai condițiile unui drum public, nefiind vorba de un trafic constant al autovehiculelor sau căruțelor.
Consideră că instanța de apel a făcut o apreciere prea și restrictivă asupra faptei inculpatului și solicită a se ține seama de poziția procesuală a inculpatului, care a fost sincer. Martorul audiat în cauză a precizat că nu l-a văzut pe inculpat la volanul autoturismului și că a semnat procesul verbal de constatare care era deja întocmit.
În completare, invocă anumite contradicții în modul în care au fost reținute anumite chestiuni de ordin personal în ce-l privește pe inculpat. S-a reținut că inculpatul are doar două clase, însă în realitate nu știe să scrie și să citească, are familie și soția acestuia așteaptă un copil, iar conform caracterizării depuse la dosar, are o comportare bună în societate.
Consideră că dacă inculpatul ar executa pedeapsa cu privare de libertate, acest lucru ar avea repercusiuni grave asupra familiei acestuia iar scopul educativ al pedepsei nu s-ar realiza, dată fiind și perioada îndelungată care s-a scurs de la săvârșirea faptei.
Solicită admiterea recursului, conform art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, iar în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b1Cod penal și art. 181și art. 91 Cod penal.
În subsidiar, solicită redozarea pedepsei aplicate inculpatului pentru conducerea autoturismului fără permis, cu reținerea circumstanțelor atenuante.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că instanța de apel a făcut o justă apreciere a probelor, s-a avut în vedere actul de constatare a faptei din care rezultă că inculpatul a fost oprit în trafic, nu au fost făcute cu ocazia respectivă mențiunile pe care inculpatul a înțeles să le invoce în apărare, în procesul penal.
Conform adresei depuse la dosar, emisă de Primăria comunei, drumul pe care inculpatul a condus autoturismul este un drum public.
De asemenea, apreciază că în mod incorect inculpatul declară că a condus doar 5, în contextul în care nu exista posibilitatea ca organul de poliție să-l oprească, zona respectivă fiind în linie dreaptă, nu avea cum să nu-l vadă organele de poliție.
Referitor la individualizarea pedepsei, respectiv reținerea criteriilor pentru care se solicită aplicarea art. 181Cod penal, urmează a se avea în vedere că inculpatul a fost inițial condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt, în minorat, iar ulterior a fost condamnat prin sentința penală nr. 664/2004 a Judecătoriei Tecuci la o pedeapsă de 1 an de zile, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 al. 1 Cod penal.
Deși inculpatul a executat o pedeapsă cu privare de libertate, instanța a dat dovadă de clemență și a aplicat inculpatului o pedeapsă cu suspendare condiționată, acest fapt nu a dus reeducarea inculpatului, acesta nu a înțeles să se abțină de la săvârșirea unor fapte penale.
Consideră că în cauză nu pot fi incidente prevederile art. 181Cod penal, iar sancțiunea aplicată inculpatului a fost corect individualizată, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 385 indice 13 alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care solicită admiterea recursului. Susține că nu știe carte și nu are permis de conducere și de regulă merge cu căruța.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată cele ce urmează:
Prin sentința penală nr. 943/3.10.2005 a Judecătoriei Tecucia fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 78 alineatul 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 litera a Cod penal.
Conform art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 664/11.04.2004 pronunțată de Judecătoria Tecuci, pedeapsă ce urmează a fi executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
Conform dispozițiile art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare 1.400.00 lei ( 140 RON), din care 400.000 lei (40 RON) reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu achitat Biroului de Avocați T din fondurile Ministerului Justiției.
În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, județul G nr. 737/P/2005 a fost trimis în judecată inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 105/2002.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, domiciliat în comuna, județul G, este proprietarul autoturismului nr. 15-02- și, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, în 24.03.2005 a condus autoturismul pe raza comune pentru a lua niște saci de la o consăteancă.
Inculpatul recunoaște fapta, vinovăția sa fiind dovedită cu declarațiile date, coroborate cu procesul verbal de constatare, adresa MAI. G, adresa Primăria comunei și declarația martorului.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu probele administrate în cauză la urmărirea penală și la instanța de judecată.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, prezența antecedentelor penale.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul.
Prin motivele de apel se susține că hotărârea este netemeinică, întrucât nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat.
Prin Decizia penală nr. 232/2007 Tribunalul Galația admis apelul declarat de inculpat pe latură penală și după înlăturarea dispozițiilor art. 64 Cod penal s-au aplicat dispozițiile art. 71 Cod penal, interzicându-i inculpatului doar drepturile prevăzute de art. 64 literele a,b și c Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva celor două hotărâri, inculpatul a declarat recurs.
Prin motivele de recurs se susține că în mod greșit a fost reținută încadrarea juridică a faptei și că nu sunt întrunite elementele unei infracțiuni ci doar ale dispozițiilor art. 181Cod penal, deși inculpatul este recidivist.
Se susține de inculpat prin apărător că inculpatul nu a condus autoturismul decât pe o distanță de 5, situație de fapt recunoscută și de inculpat.
S-a susținut, de asemenea, că inculpatul nu poate fi considerat, pentru fapta comisă, un pericol social, întrucât acesta are doar două clase, nu știe carte și nici să citească și are o bună comportare în societate.
Se solicită ca în rejudecare, să se dispună redozarea pedepsei cu reținerea de circumstanțe atenuante sau reținerea dispozițiilor art. 181Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea celor două hotărâri, și analiza probelor administrate în cauză, Curtea constată că hotărârile pronunțate de instanța de fond și apel sunt temeinice și legale.
Instanța de fond a stabilit corect încadrarea juridică a faptei, funcție de situația de fapt și a evaluat corect și just criteriile de individualizare a pedepsei.
Inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală, pentru care a fost sancționat cu închisoare, iar fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare, pedeapsa fiind de 1 an cu suspendare condiționată.
Din probe rezultă că inculpatul a condus un autoturism proprietate personală pe străzile din comună fără a poseda permis de conducere, faptă de altfel recunoscută și de inculpat.
Sancțiunea la care a fost supus inculpatul, având în vedere și starea sa de recidivă, este în măsură să-și atingă scopul educativ.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alineatul 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul ( CNP: -, fiul lui și, născut la data de 16.08.1982 în T, județul G, domiciliat în comuna, județul G) împotriva Deciziei penale nr. 232/22.05.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 2063/P/2005 - număr nou - (Sentința penală nr. 943 din data de 3.10.2005 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. 2400/2005).
În baza art. 192 alineatul 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul - recurent la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. / 20.02.2008
Tehn. 21 Februarie 2008
Apel: -
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Ion Avram, Mița Mârza