Infractiuni silvice Spete. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 130
Ședința publică din data de 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea recursul declarat deinculpatulîmpotriva deciziei penale nr. 336 din data de 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal lipsind recurentul revizuient, acesta a fost reprezentat de avocat, apărător ales cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la dosar s-au depus motive de recurs, după care:
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata că procurile de la dosar sunt procure generale, recursul a fost declarat de inculpat și în cauză urmează a fi avute în vedere motive ce pot fi invocate din oficiu și în favoarea acestuia.
Referitor la motivele de recurs formulate în scris, apreciază că nu pot fi avute în vedere ca fiind formulate în termen.
Apărătorul ales al recurentului revizuient susține că recursul de față se întemeiază pe dispozițiile art. 385 9 alin. 1 pct. 9,10,11,18 Cod procedură penală.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei azacate și în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, întrucât acesta nu a instigat la tăiere ilegală de arbori.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu pot fi avute în vedere aceleași motive în cadrul revizuirii și nu s-au invocat fapte sau împrejurări noi, motiv pentru care solicită respingera recursului ca nefondat.
Curtea, declarând închise dezbaterile rămâne în pronunțare.
După deliberare
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr. 875/06.06.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul penal nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către revizuientul -, împotriva sentinței penale nr. 3199/2005 a Judecătoriei Focșani.
In consecință, revizuientul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.394 asl.1 lit. a cod procedură penală în sensul că revizuientul a invocat aspecte cunoscute instanței de soluționarea fondului cauzei ori la soluționarea cererilor în căile de atac, respectiv, starea de necesitate, eroarea de fapt ori lipsa intenției.
In ce privește motivul invocat de revizuient în sensul că nu există nici o probă la dosar prin care să se facă dovada vinovăției sale în săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, prima instanță a precizat că nu-l poate reține deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia nu se poate reanaliza probele administrate anterior, decât în situațiile strict prevăzute de lege.
La pronunțarea acestei soluții au fost avute în vedere probele administrate în cauză.
Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege a declarat apel revizuentul prin mandatar.
Prin motivele de apel se susține că arborii au fost tăiați întrucât aceștia erau pe cale de a se prăbuși, că nu a avut intenția de instigare la tăiere de arbori dar și pentru lipsa probelor din care să rezulte vinovăția sa.
S-a solicitat în aceste condiții achitarea sa pentru faptele în care a fost judecat și sancționat penal.
Prin decizia penală nr. 336/24.11.2008 Tribunalul Vranceaa respins apelul declarat de revizuent și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea soluției date, instanța de apel a reținut că motivele invocate de revizuent, nici unul dinele, nu se regăsesc în dispozițiile prevederilor art. 394 Cod procedură penală și că aspectele invocate au fost avute în vedere în căile de atac exercitate de acesta.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs revizuentul.
Prin motivele de recurs este criticată hotărârea instanței de apel sub aspectul că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la unele cereri esențiale și că a fost condamnat din eroare.
Se solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. d și e Cod penal.
Recursul declarat de revizuent este nefondat.
Din verificarea hotărârilor date la fond și în apel Curtea constată că acestea sunt temeinice și legale.
Motivele invocate de revizuent cum că tăierea arborilor s-a făcut datorită stării de necesitate întrucât aceștia erau pe punctul de a se prăbuși, că nu a existat intenția instigării, dar și faptul că nu au existat probe, nu se regăsesc în nici una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.
Din probele dosarului rezultă că problemele ridicate și care constituie motive în prezenta cauză, au făcut obiectul cercetării judecătorești și la instanțele de control.
Rezultă din acest context că soluțiile date în cauză sunt temeinice și legale, la baza sancțiunii penale și a vinovăției revizuientului stau probele administrate.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuent.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat deinculpatul( fiul lui și, născut la data de 24.07.1973 în localitatea, județul V, CNP: -, domiciliat în,-, - 2,. 6, județul V și prin procurator în comuna, județul V, recidivist) împotriva deciziei penale nr. 336 din data de 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurent la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. - - 24.02.2009
Tehn. 28.02.2009
Apel: -
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Ion Avram