Infractiuni silvice Spete. Decizia 1663/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR- (2617/2008)

DECIZIA PENALĂ NR.1663

Ședința publică din 19 decembrie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Popescu

JUDECĂTOR 2: Marin Cârcel

JUDECĂTOR 3: Florică Duță

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr.184/31 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr- și a deciziei penale nr.172/A/14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul inculpat G,intimații inculpați și, intimatul parte vătămată SNP Romsilva- Direcția Silvică

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpatul G, ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, deliberând, constată:

Prin sentința penală nr.184/31.07.2008, a Judecătoriei Urziceni, județul I, pronunțată în fond, după desființare, în dosarul nr-, au fost condamnați:

1. Inculpatul (fiul lui și, născut la 03.10.1983), în baza art.97 al.1 și 4 lit.a din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.13 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru fapta din 04.07.2006.

În temeiul art.36 Cod penal, s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare prin sentința penală nr.517/19.07.2008, a Judecătoriei Urziceni, cu faptele pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni prin sentința penală nr.841/28.11.2006 a Judecătoriei Urziceni și cu faptele pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 205/06.07.2007 a Judecătoriei Urziceni.

În baza art.85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.517/19.07.2006 a Judecătoriei Urziceni, a suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.841/28.11.22206 a Judecătoriei Urziceni, precum și a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 205/06.07.2007 a Judecătoriei Urziceni, urmând ca, în baza art.33-34 Cod penal, acest inculpat să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art.81-82, dispunându-se suspendarea executării condiționate a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.71-64 lit.a teza a II-a și b Cod penal și a art.71 al.5 Cod penal.

2. Inculpatul (fiul lui și, născut la 09.08.1987), în baza art.97 al.1 și 4 lit.a din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.art.41 al.2 Cod penal și art.13 Cod penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare și în baza art.20 Cod penal raportat la art.98 al.1 și 4 din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.13 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând să execute, în baza art.33-34 Cod penal, pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal.

S-a făcut aplicare art.71-64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, precum și a art.71 al.5 Cod penal.

3. Inculpatul G (fiul lui și, născut la 09.10.1967), în baza art.97 al.1 și 4 lit.a din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.37 lit.b și art.13 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru faptele din 04.07.2006, 11.07.2006 și 20.07.2006 și în baza art.20 Cod penal raportat la art.98 al.1 și 4 din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art.13 Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând să execute, în baza art.33-34 Cod penal, pedeapsa de 1 (un )an închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71-64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

S-a dispus confiscarea a două joagăre și două topoare folosite de inculpați la comiterea faptelor.

În baza art.14 Cod procedură penală și art.346 al.1 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații G și, în solidar, la plata sumei de 634.2 lei despăgubiri civile către Romsilva S și inculpații G și, în solidar la plata sumei de 714,5 lei despăgubiri civile către aceeași parte civilă Romsilva

Au fost obligați inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că inculpații au tăiat arbori de salcâm din pădurea - în mod repetat, fiind surprinși, la 04.07.2006, de o patrulă de jandarmi.

A reținut instanța că inculpatul Gac omis faptele în stare de recidivă postexecutorie față de condamnări anterioare pentru fapte similare.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul G solicitând reducerea cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală nr.172/A/14.11.2008, a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr-, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, cu motivarea că acesta este recidivist și că i s-a aplicat o pedeapsa corect individualizată atât cu privire la cuantum, cât și al modului de executare.

În cauză, inculpatul Gad eclarat recurs pe care nu l-a motivat și nici nu s-a prezentat ca să-l susțină.

Examinând recursul inculpatului în raport de dispozițiile art.385/6 al.1 și 2 Cod procedură penală se constată că este nefondat, nefiind incident în cauză, nici unul dintre cazurile de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu.

Așa fiind, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului

HG

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul inculpatului G împotriva sentinței penale nr.184 din 31.07.2008 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr- și a deciziei penale nr.172/A din 14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- pe care-l obligă la 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./06.01.2009

Dact./13.01.2009/2 ex.

Președinte:Petre Popescu
Judecători:Petre Popescu, Marin Cârcel, Florică Duță

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 1663/2008. Curtea de Apel Bucuresti