Infractiuni silvice Spete. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.255/R/2008
Ședința publică din 16 aprilie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.339/A din 22 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și tentativă la infracțiunea de furt de arbori, prev.de art.97 alin.2 și 4 lit.a Cod silvic și art.20 rap.la art.98 alin.2 și 4 lit.a Cod silvic, cu aplicarea art.33 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 174/14.03.2007 a Judecătoriei Turda, în baza art 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice astfel: art. 32 alin 2,4 lit a OG nr. 96/1998, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, tăiere de arbori și art.20 Cod penal raportat la art. 98 alin 2,4 din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, tentativă la furt de arbori, art. 33 lit Cod penal, în cncurs real.
În baza art. 32 alin 2,4 lit a OG nr. 96/1998, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, art. 74 alin 2 Cod penal, art. 76 lit d Cod penal, tăiere de arbori s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 22 martie 1985, în Cîmpeni jud. A, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 20 Cod penal raportat la art. 98 alin 2,4 din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, art. 74 alin 2 Cod penal, art. 76 lit d Cod penal, tentativă la furt de arbori, s-a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, sentința penală nr. 673/14 octombrie 2005 Judecătoriei Turda.
În baza art. 33 lit a Cod penal s-a constatat că prezentele infracțiuni sunt comise în concurs real și conform art. 34 lit b Cod penal s-au contopit pedepsele, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
În baza art.83 Cod penal s-a cumulat pedeapsa rezultantă cu pedeapsa de 1 an închisoare, sentința penală nr. 673/14 octombrie 2005 Judecătoriei Turda, inculpatul executând 1 an 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit a, b Cod penal, conform art. 71 Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, art. 998 Cod civil, art. 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la 95,94 lei despăgubiri materiale către partea civilă Direcția Silvică
În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, incluzând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în data de 8 februarie 2006, inculpatul, însoțit de și s-au deplasat la locul La tunel, pădurea de unde a tăiat 10 arbori, în valoare de 733,94 lei.
Inculpatul și cei doi martori au încărcat arborii în camion, urmând să-i transporte pentru vânzare.
În acel moment au fost surprinși de lucrătorii silvici.
Inculpatul nu a avut autorizație pentru tăiere de material lemnos și arborii erau nemarcați. Arborii tăiați au o valoare mai mare de peste 20 de ori decât prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior ( 27,37 lei-9).
Fapta inculpatului, care în data de 8 februarie 2006, însoțit de alte persoane a tăiat fără drept și a încărcat în camion arbori în valoare de 733,94, de peste 20 de ori decât prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în vederea vinderii lemnuui constituie infracțiunile de tăiere fără drept și tentativă la furt de arbori, prev de art. 32 alin 2,4 lit a OG nr. 96/1998, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, tăiere de arbori și art. 20 Cod penal, raportat la art. 98 alin 2,4 Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, tentativă la furt de arbori, art. 33 lit a Cod penal în concurs real.
Întrucât OG nr. 96/1998 reprezintă o lege specială în raport cu Codul silvic, Legea nr. 26/1996, s-a reținut dispoziția din acest act normativ.
Față de fișa de cazier judiciar a inculpatului, s-a reținut că a fost condamnat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru 3 ani, termen de încercare, pentru comiterea unor infracțiuni intenționate de tăiere și frut de arbori, prin sentința penală nr. 673/14 octombrie 2005 Judecătoriei Turda.
Întrucât prezentele infracțiuni sunt comise în cursul termenului de încercare, s-au reținut dispozițiile art 37 lit a Cod penal, recidiva mare postcondamnatorie.
Inculpatul a comis infracțiunile cu intenție, în scopul însușirii bunurilor (intenționa să le vândă) și cunoscând că nu are autorizație pentru exploatarea lemnului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 Cod penal s-a avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale ale pedepsei, persoana inculpatului (sincer, a reparat în parte prejudiciul),împrejurări care s-au reținut conform art. 74 alin 2 Cod penal ca circumstanțe judiciare atenuante.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, doar pe latură penală,solicitând admiterea acestuia și rejudecând cauza, să se dispună schimbarea modalității de executare a pedepsei, apreciind că instanța de control poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin decizia penală nr. 339/A/22.10.2007, Tribunalul Cluja respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței Judecătoriei Turda și, l-a obligat pe acesta la 60 lei chltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a constatat că, pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de către prima instanță, ca și cuantum, dar și ca modalitate de executare, raportat la criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.pen. și nu poate fi executată decât în regim de detenție, inculpatul fiind recidivist.
Împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia și a sentinței, iar în urma rejudecării să se schimbe modalitatea de executare a pedepsei, respectiv a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia.
S-a arătat în motivele de recurs că, în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta, a acoperit integral prejudiciul cauzat prin faptele comise, iar reeducarea sa, se poate aprecia că a început deja, în prezent fiind încadrat în muncă, contribuind semnificativ la întreținerea familiei.
Verificând hotărârea atacată, în baza materialului și lucrărilor de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, Curtea constată că recursul este fondat, pentru alte motive însă decât cele invocate.
Starea de fapt reținută de instanța de fond este cea corespunzătoare realității, raportat la probele administrate în cauză, inclusiv recunoașterea faptelor de către inculpat, respectiv că acesta, la data de 08.02.2006 însoțit de alte persoane, a tăiat de pe picior, fără drept și a încărcat în camion cu scopul de a valorifica ulterior, un nr. de 10 arbori nemarcați, de esență și, din pădurea situată în locul numit "La " de pe raza localității, aparținând ocolului Silvic
Cu toate acestea, dat fiind modificările legislative în domeniu, survenite de la data comiterii faptei și până în prezent, Curtea constată că, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat este este alta decât cea reținută de prima instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 98 al. 1 din Legea nr. 26/1996 - furtul de arbori doborâți sau rupti de fenomene naturale, ori de arbori, puieti sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, cu sau fără drept, din fondul forestier național sau de pe terenurile cu vegetatie forestieră prevazute la art. 6, daca valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ori daca valoarea pagubei este sub aceasta limita, dar fapta a fost savirsita de cel putin două ori in interval de 2 ani, se pedepsește cu inchisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Aliniatul 2 al acestui articol se referă la aceeași faptă, dar care a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasa pe picior și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Dacă furtul a fost comis de două sau mai multe persoane împreună, maximul pedepselor prevăzute în aliniatele precedente se majorează cu trei ani.
În ceea ce privește tăierea fără drept de arbori, reglementarea se găsește în OG nr. 96/1998 - republicată și actualizată până la 21 mai 2006 ( așa cum a reținut și prima instanță), respectiv în art. 32, care la alin.1 prevede că - tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național sau din vegetatia forestieră situată pe terenuri din afară acestuia, indiferent de forma de proprietate, de către proprietari, deținători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea arborilor, puieților sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub aceasta limită, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin doua ori în interval de 2 ani, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda.
Aliniatul 2 al acestui articol se referă la aceeași faptă, dar care a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasa pe picior și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7.
Dacă faptele au fost comise de două sau mai multe persoane împreună, maximul pedepselor prevăzute în aliniatele precedente se majorează cu trei ani.
Rezultă din analiza acestor texte de lege că, sub aspectul laturii obiective, exitența infracțiunilor de furt de arbori și tăiere fără drept de arbori, este condiționată de un anumit cuantum al pagubei, în speță, în ambele cazuri, acest cuantum situându-se, la data comiterii faptelor la peste 20 ori mai mare decât valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
La data comiterii faptelor, stabilirea cuantumului pagubei s-a făcut potrivit modului de calcul prevăzut de Legea nr. 81/1993 cap. A anexa nr.1, care prevedea luarea în considerare a factorului k (un coeficient fix, stabilit în funcție de diametrul arborelui și esența acestuia) și prin rapotare la un preț de 23 lei ( 27,37 lei cu TVA) al unui mc de masă lemnoasă pe picior.
În prezent, potrivit art. 2 al. 2 lit. a, art. 2 al. 3 și art. 3 al. 1 și 2 din OUG nr. 85/2007, acest mod de calcul este modificat, în sensul că valoarea prejudiciului, în cazul arborilor se stabilește prin înmulțirea factorului "k" specific, prevăzut în anexele nr. 1 din ordonanță, cu valoarea medie a unui metru cub de masa lemnoasă pe picior.
Potrivit anexei 1 la care se face referire, pentru fiecare categorie de diametre și specii sau grupe de specii, factorul K prezintă o valoarea minimală și una maximală, iar reținerea uneia sau alteia dintre valori, se face după cum se se acordă sau nu limitarea răspunderii, limitare care se stabilește prin ordinul conducatorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Totodată, prin Ordinul nr. 933/30.11.2007 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prețul unui mc de masă lemnoasă pe picior a fost stabilit la valoarea de 74 lei.
Față de aceste noi modalități de calcul, prin adresa nr.561/12.03.2008 a Direcției Silvice C - Ocolul Silvic T, s-a comunicat instanței că valaorea prejudiciului cauzat de inculpat este de 570.012 lei ( filele 25,26 dosar recurs).
Pe de altă parte, dispozițiile art. 98 din Legea nr. 26/1996 ( vechiul Cod Silvic ) și art. 32 din OG nr. 96/1998 republicată, au fost abrogate prin Legea nr. 46/2008 (noul Cod Silvic ), însă aceleași infracțiuni sunt sancționate și prin noua lege în art. 110 și 108, astfel că est vorba în speță de succesiune de legi penale în timp, și care ridică problema aplicării legii penale mai favorabile.
Astfel, potrivit art. 110 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 - furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Aliniatul 4 al acestui articol, se referă la majorarea pedepselor de la alin.1, dacă faptele au fost comise de două sau mai multe persoane împreună.
Totodată, potrivit art. 108 al. 1 lit. din Legea nr. 46/2008 - tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei (alin.1 lit.c). pedepselor prevăzute în aliniatele precedente se majorează cu trei ani, dacă faptele au fost comise de două sau mai multe persoane împreună.
Din compararea textelor legale menționate, rezultă în primul rând că, sub aspectul algoritmului de calcul al pagubei, sunt mai favorabile dispozițiile OUG nr. 85/2006 și ale Ordinului nr. 933/30.11.2007 al Ministrului Agriculturii, deoarece acest mod de calcul conduce la un prejudiciu mai scăzut, ceea ce crează inculpatului o situație mai ușoară, în funcție de acest criteriu stabilindu-se încadrarea juridică a faptei sau chiar existența acesteia.
Se observă deci în speță, că valoarea pagubei, calculată potrivit noilor reglementări este de 570.012 lei, față de 733,94 lei ( la data comiterii faptei ), ceea ce înseamnă că aceasta depășește de peste 5 ori ( și nu de peste 20 ori ) prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior din prezent - 74 lei.
Așa fiind, se constată deci, necesitatea schimbării încadrării juridice a celor două fapte reținute în sarcina inculpatului în infracțiunile care relementează tăierea și, respectiv, furtul de arbori, de două sau mai multe persoane împreună, ce au produs un prejudiciu de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, binînțeles, ținând seama de reglementările mai favorabile, urmare a apariției noului cod silvic.
În ceea ce privește infracțiunea de furt de arbori, este mai favorabilă noua reglementare deoarece, deși reia în totalitate conținutul anterior, stabilește limite speciale de pedeapsă mai reduse ( pentru art. 110 alin.1 lit.a, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda) pe când art. 98 alin.1 din Legea nr. 26/1996 stabilește pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.
Față de infracțiunea de tăiere de arbori fără drept, sunt mai favorabile dispozițiile art. 32 al. 1 din OG nr. 96/98 republicată, deoarece, deși pedeapsa este aceeași și în noul cod silvic ( închisoarea de la 6 luni la 4 ani sau amenda ) noua reglementare, la calculul prejudiciului, are în vedere " prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei", ceea ce exclude luarea în considerare a noului algoritm de calcul, mai favorabil.
Pentru toate aceste motive, Curtea urmează ca în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d proc.pen. să admită recursul declarat în cauză, iar decizia și sentința atacate se vor casa sub aspectul încadrării juridice a faptelor, a cuantumului pedepselor aplicate și a soluționării laturii civile a cauzei.
Rejudecând cauza, se va dispune condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-tăiere fără drept de arbori - prev. de art.32 alin.1 și 4 lit.a din OG nr.96/1998 (în prezent art. 108 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 ) cu aplicarea art. 37 lit.a, art.74 alin.2 și art.76 lit.e pen. art.13 pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 97 alin.2,4 lit.a din Legea nr.26/1996.
-tentativă la infracțiunea de furt de arbori - prev. de art.20 pen. rap. la art. 98 alin.1,4 din Legea nr.26/1996 ( în prezent art. 110 alin.1 lit.a și alin.2 lit. a din Legea nr. 46/2008), cu aplicarea art. 37 lit.a, art.74 alin.2 și art.76 lit.e pen. art.13 pen. la pedeapsa de 3 luni închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20.pen. rap. la art. 98 alin.2,4 lit.a din Legea nr.26/1996.
La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere aceleași criterii pe care le-a valorificat și prima instanță, inclusiv circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, neputând, în calea de atac a inculpatului să i se înrăutățească situația.
Infracțiunile fiin comise în concurs real prev. de art.33 lit.a pen. în baza art.34 lit.b pen. se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
Se va menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/2005 a Judecătoriei Turda și, se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă, în final pedeapsa de executat fiind de 1 an și 3 luni închisoare.
În baza art. 346.pr.pen. se va constata achitat integral prejudiciul cauzat de inculpat părții civile Direcția Silvică C ( chitanța nr. - din 5 februarie 2007, fila 58 dosar fond).
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate, privind pedepsele accesorii și cheltuielile judiciare către stat în primă instanță.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, aceasta nu poate fi decât în regim de detenție, solicitarea inculpatului de a se suspenda sub supraveghere executarea aceasteia, nefiind întemeiată, întrucât, deși sunt întrunite primele două condiții prev. de art.86/1 lit.a,b pen ( pedeapsa aplicată este mai mică de 4 ani închisoare, iar inculpatul nu a fost condamnat anterior la o pedeapsă mai mare de 1 an), inculpatul fiind recidivist postcondamnatoriu, conform art.37 lit.a pen. prezentele infracțiuni fiind comise în perioada termnului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an îmchisoare, în speță impunându-se revocarea suspendării executării acestei pedepse, pedeapsă ce nu mai poate fi suspendată ci, trebuie a fi executată alături de pedeapsa nou aplicată - art.83 pen.
În baza art. 189.proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și născut la 22 martie 1985 în Cîmpeni jud A) domiciliat în comuna sat nr. 27 jud. C, împotriva deciziei penale nr. 339/A/22.10.2007 a Tribunalului Cluj, pe care o casează împreună cu sentința penală nr. 174 din 14 martie 2007 Judecătoriei Turda, sub aspectul încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, cuantumul pedepselor aplicate și soluționării Laturii civile.
Rejudecând, condamnă inculpatul:
. baza art. 32 al.1,4 lit.a din nr.OG 96/1998 ( in prezent art. 108 al.1 lit.a si al.2 lit.a din Legea nr.46/2008) cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 37 lit.a, art. 74 al.2, art. 76 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni inchisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori - prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 97 al.2,4 lit.a din Legea nr. 26/1996.
In baza art. 20 Cod penal raportat la art. 98 al.1,4 din Legea nr. 26/1996 (in prezent art. 110 al.1 lit.a si al.2 lit.a din Legea nr. 46/2008) cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 37 lit.a, art. 74 al.2 si art. 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infractiunea de furt de arbori - prin schimbarea încadrării juridice din infractiunea prev.de art. 20 Cod penal rap.la art. 98 al.2,4 lit. din Legea nr. 26/1996.
In baza art. 33 lit.a si 34 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
Mentine revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 673/2005 a Judecătoriei Turda, si dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată, în final pedeapsa de executat fiind 1 an si 3 luni închisoare.
Constată recuperat integral prejudiciul cauzat, părții civile, Direcției Silvice
Mentine restul dispozitiilor sentinței atacate.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./21.04.2008
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș, Ana Covrig Vasile Goja