Infractiuni silvice Spete. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 261
Ședința publică din data de 09 Mai 2008
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr. 26/25.01.2008 a Tribunalului Vrancea în dosarul nr- ( Sentința penală nr.2083/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).
La apelul nominal au lipsit părțile, recurentul inculpat fiind reprezentat de avocat, apărător ales cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat depune la dosar note cu motivele de recurs invocate în scris și solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și conform prevederilor art. 385 indice 13 alineatul 1 Cod procedură penală se acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat expune pe scurt soluția pronunțată în cauză și în ce privește situația de fapt reținută arată că materialul lemnos a fost tăiat din pădure de fiecare dată în prezența șefului obștii, o singură dată acesta nefiind prezent în pădure, însă în înțelegere telefonică cu inculpatul l-a așteptat pe acesta la intrarea în sat, unde i-a măsurat și cubat materialul lemnos după care i-a întocmit actele necesare.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru sustragere de material lemnos, deși din nici o probă existentă la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi sustras lemne.
Cu ocazia confruntării, președintele obștii a recunoscut că de fiecare dată când s-a luat materialul lemnos din pădure a fost prezent și acceptă faptul că niciodată inculpatul nu a fost în lipsa acestuia în pădure să sustragă material lemnos.
Cu privire la instigare, solicită a se avea în vedere că în faza de cercetare penală drujbarul declară că inculpatul a fost care l-a îndemnat să taie un anumit număr de arbori al cărui cuantum valoric ar fi în jur de 28.000.000 lei, ulterior la confruntare la parchet acesta șovăie în susțineri, pentru ca în fața instanței să recunoască clar că nu inculpatul este cel care l-a instigat să taie arbori.
Solicită a se constata că instanța de fond mai comite o eroare gravă de apreciere pe considerentul că se reține că inculpatul ar fi cel care l-a plătit pe drujbar, ceea ce nu corespunde realității. era angajatul obștii iar inculpatul nu a făcut decât să-i înmâneze o sumă de bani în numele președintelui obștii, iar acesta din urmă la confruntare recunoaște că suma plătită de către inculpat către drujbar nu reprezintă plată a acestuia ci a fost scăzută din suma împrumutată de către președintele obștii.
În opinia sa, apreciază că inculpatul nu se face vinovat de faptele reținute întrucât nu există probe certe, indubitabile care să-i probeze vinovăția.
Solicită a se aprecia asupra motivării date de instanța de apel cu privire la apărările formulate de inculpat și maniera în care au fost înlăturate, fără a face referire la sustragere, fără a face analiză cu privire la susținerile inculpatului.
Martorii audiați sunt: președintele obștii - care după confruntare a plecat din țară și drujbarul care a recunosc ut că nu inculpatul l-a instigat la tăiere de arbori.
În concluzie, solicită admiterea recursului, în sensul achitării inculpatului în temeiul art. 10 litera c Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză ca nefondat, întrucât în mod corect s-a apreciat că probele administrate conduc la concluzia comiterii infracțiunii de către inculpat.
Au fost avute în vedere în primul rând declarația martorului u - care într-o primă etapă procesuală a precizat în mod detaliat împrejurările în care au fost tăiați arborii și participarea inculpatului în acest sens, fără ca ulterior să poată justifica în mod convingător noile precizări și reveniri asupra susținerilor pe care le-a făcut inițial; au fost avute în vedere și declarațiile pe care chiar inculpatul le-a dat și care a recunoscut că a fost prezent în pădure atunci când s-au tăiat arborii, condiție în care în mod evident a put8t lua șa cunoștință faptul că în afară de arborii marcați și tăiați în mod legal, au fost tăiați și ceilalți 11 arbori în raport cu care se reține comiterea infracțiunii.
Apreciază că prin coroborarea acestor mijloace de probă s-a dovedit culpa inculpatului, motiv pentru care se impune respingerea recursului declarat de acesta.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Instanța asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2083 din 09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr- inculpatul uaf ost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de: instigare la taiere ilegala de arbori prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 32 alin. 3 din OG96/1998 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și al. 2.Cod Penal și art. 76 lit. d la Cod Penal 4 luni inchisoare și sustragere de material lemnos prev. de art. 98 al. 3 din Legea 96/1998 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit.a si al. 2.Cod Penal și art. 76 lit. c la Cod Penal 6 luni inchisoare.
In baza art. 33 lit. a și Cod Penal art. 34 lit. b s Cod Penal-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 6 luni inchisoare.
S-a interzis inculpatului pe durata executarii pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a, b
Cod PenalIn baza art. 81.Cod Penal dispune s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale pe durata termenului de incercare de 2 ani și 6 luni ( 2 ani + 6 luni) prev. de art. 82.
Cod PenalS-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83.
Cod PenalIn baza art. 71 al. 5.Cod Penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de incercare de 2 ani și 6 luni.
A fost obligat inculpatul la 2855 lei despagubiri catre Obstea.
A fost obligat inculpatul la 145 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a hotărî astfel instanta de fond a retinut din actele si lucrările dosarului următoarea situatie de fapt: Inculpatul a imprumutat martorului administrator al SC SRL suma de 10.000 lei. Intrucat martorul nu a avut bani pentru a restitui imprumutul inculpatului, s-a inteles cu acesta sa-i dea lemn de lucru de esenta rasinoase. Sc SRL avea drept de exploatare a masei lemnoase din partida nr. 501 din fondul forestier la Obstii situat pe raza comunei Naruja.
Pentru taierea copacilor marcati anterior pana la concurenta volumului ce putea fi exploatat in partida respectiva inculpatul a luat legatura cu martorul - care a lucrat ca drujbar și pentru martorul. Martorul u a taiat in partida respectiva o saptamana de zile in primavara anului 2006 și au rezultat 8-9 masini de lemne. Din padure copacii taiati cu drujba de martorul au fost trasi cu -ul de martorul pana la rampa primara a partidei nr.501. De aici erau incarcati in masina adusa de inculpat și transportati. Potrivit depozitiei martorului inculpatul i-a cerut acestuia sa taie si 11 arbori nemarcati. Din probele administrate in cauza a rezultat ca dupa ce i-a aratat de unde sa taie arborii martorul nu a mai mers in padure, sa vada ce arbori taie martorul
Din documentele de insotire a marfii a rezultat ca martorul i-a livrat inculpatului 1183de lemne. In timpul urmaririi penale s-a efectuat o cercetare la fata locului pentru identificarea arborilor nemarcati taiati de martorul u și insușiti de inculpat, proces verbal in care s-a consemnat ca martorul a indicat provenite de la arborii nemarcati taiati la indicatia și la cererea inculpatului. In legatura cu acest proces verbal semnat și de martorul u, acesta a declarat ca l-a semnat dar nu a luat cunostinta de continutul actului. Instanta nu poate retine aceasta imprejurare intrucat martorul nu a facut dovada ca a fost constrans sa- semneze. O parte din arborii nemarcati taiati de martorul taiati la cererea inculpatului erau de esenta molid iar o parte de brad. S-a sustinut ca acesti arbori trebuiau taiati intrucat au fost distrusi de. Nici aceasta imprejurare nu este relevanta intrucat inculpatul pute sa indice martorului sa faca un drum pe aliniamentul arborilor marcati iar pe de alta parte martorul uaa ratat ca taierea arborilor nemarcati nu a avut legatura cu drumul facut in padure.
Prejudiciul cauzat prin taierea celor 11 arbori nemarcati a fost evaluat la 2855 lei, suma cu care Obstea s- constituit parte civila.
Audiat fiind inculpatul a aratat ca nu a cerut martorului sa taie și arbori nemarcati, ca martorul a fost tot timpul de fata cand s-au incarcat masinile cu lemne și ca nu stiut ce arbori a taiat martorul u pentru ca intelegerea cu a fost ca acesta sa-i dea in schimbul datoriei lemn sectionat deja. Apararea inculpatului nu poate fi insa retinuta de instanta fata de probele administrate in cauza din care rezulta ca inculpatul și nu martorul a fost in padure cand s-au taiat arborii, ca inculpatul a facut rost de și ca martorul nu era intotdeauna de fata cand s-au incarcat masinile. Chiar daca ar fi existata o intelegere intre inculpat și martroul in sensul ca inculpatul sa-și insuseasaca și lemne rezultate de la arbori nemarcati, inculpatul a fost cel care l-a determinat pe martorul u sa taie respectivii arbori nemarcati.
Impotriva sentintei a formulat apel în termen inculpatul criticînd solutia pronuntată ca fiind netemeinică. Criticile apelantului inculpat vizează atît fapta cît si stabilirea vinovătiei sustinînd că din probele admninistrate în cauză nu poate fi atrasă răspunderea sa penală.
S-a apreciat că apelul este fondat și examinându-se sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelant cât si din oficiu în conditiile art. 371 al.2 pr. pen Tribunalul a reținut că hotărirea instantei de fond este legală si temenică.
S-a apreciat în mod corect in raport de probele administrate pe parcursul cercetării judecătoresti că inculpatul se face vinovat de săvîrsirea faptelor retinute din actul de sesizare și care întrunesc elementele infractiunilor de instigare la tăiere ilegală de arbori, respectiv sustragere de material lemnos.
S-a apreciat că apărările inculpatului în apel fundamentate pe împrejurări de fapt nu pot fi reținute în condițiile în care din ansamblul probelor administrate a rezultat vinovătia sa în ceea ce privește fapta de instigare la tăiere ilegală de arbori. Martorii audiati în cursul urmăririi penale si care si-au mentinut depozitiile si pe parcursul cercetării judecătoresti au învederat împrejurări esentiale în stabilirea faptelor săvîrsite de inculpat.
Proba testimonială a fost coroborată în mod legal pe dispozitii procedurale cu celalalte probe administrate si anume: cercetări la fata locului, acte de constatare,proces verbal de conducere în teren.
S-a apreciat că nu poate fi primită critica apelantului privind nemotivarea hotărîrii de către prima instantă. Așa cum au fost reținute mai sus argumentele de ordin procedural dar si în raport de situatia de fapt stabilită, instanța de fond a înlăturat motivat apărările inculpatului cu prilejul judecării cauzei.
În ceea ce priveste individualizarea judiciară a pedepselor se constată că prima instantă a dat eficientă deplină criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72. pen în sensul că a tinut seama si a apreciat corespunzător gradul de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii acestora, prejudiciul cauzat dar si persoana inculpatului care nu poseda antecedente penale reținînd în favoarea sa si circumstantele legale prev. la art. 74 alin. 1 lit. a si al. 2. pen.
Față de aceste considerente, prin decizia penală nr. 26/2008 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul care apreciază hotărârile recurate ca fiind nelegale, deoarece din probele administrate nu rezultă vinovăția sa în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de instigare la tăiere ilegală de arbori.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocvate dar și din oficiu în limitele prev. de lege Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanțele pe baza probelor administrate în cauză au constatat săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat și a dat acesteia încadrarea juridică conform prevederilor legală.
Astfel, dinprocesul verbal de control efectuat la data de 17.05.2006 în partida de exploatare 501 au fost identificate 11 cioate cu diametrele cuprinse între 25 și 60 cm care nu aveau la bază amprenta vreului de marcat silvic.
În această partidă de exploatarea își desfășura activitatea numitul u -, în calitate de drujbar, partidă adjudecată inițial de numitul care i-a consecionat-o inculaptului în contul unei datorii fațăd e acesta.
Din declarația numitului u - rezultă că a tăiat cei 11 arbori nemarcați la cererea inculpatului care i-a indicat în prealabil ce arbori să taie, material lemnos care aq fost ulterior tras cu taful de către la rampa partidei iar de aici buștenii au fost tramsșportați cu bansculanta de cătr einculaptul.
Deoarece între declarația numitului - și declarația inculaptului existau contraziceri în sensul că inculpatul în moc comnstant nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii s-a dispus efectuarea unui examen poligraf. Inițial, ambii inculpați au fost de acord dar la examen s-a prezentat doar inculaptul u -.
Din raportul de constatare tehnico științific a comportamentului simulat din data de 31.10.2006 a rezultat că numitul u - la întrebările relevante ale cauzei a răspuns sincer la toate întrebările.
Din declarația martorului ( fila 69 dosar urmărire penală) rezultă că acesta în partida 501 exploatată de către inculpat, trăgea cu taful în rampă materialul lemnos pe care îl tăia numitul -. Precizează marzorul că îăn cele 4 zile cât a desfășurat această activitate toți arborii tăiați cu drujba erau încărcați de către inculpatul în mașini.
Această dclarație se coroborează cu declarația numitului - și din ea rezultă că inculpatul a încărcat în mașini și cei 11 arbori nemarcați tăiați de către -.
Dacă - ar fi intenționat să taie el arbori nemarcați, fără a fi instigat de către inculpatul acesta ar fi luat mîsuri ca cei 11 arbori nemarcați să fie luați și depozitați separat, față de arborii pe care îi încărca în mașini, deoarece numai în acest fel ar fi putut obține un profit în urma acestei activități ilegale. Or este ilogic ca numitul -, drujbar care cunoștea că nu are voie să taie arbori nemarcați să facă acest lucru din proprie inițiativă în folosul inculpatului, fără ca acesta să știe, respectiv să-i facă un act cu titlu gratuit acestuia fără știrea lui.
Față de cele menționate mai sus, Curtea apreciază că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită și în raport de gradul de pericol social al faptei, precum și de persoana inculaptului care se află la primul impact cu legea penală, pedeapsa aplicată și modalitatea de executare au fost în mod judicios stabilite.
Deoatece din examinarea cauzei dinoficiu nu se constată motive care să ducă la casaarea hotărirlo, acestea fiind legale și temeinice, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art.192 al. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul (CNP: -, fiul lui și, născut la data de 20.02.1972 în comuna Năruja, județul V, domiciliat în comuna, județul V ) împotriva Deciziei penale nr. 26/25.01.2008 a Tribunalului Vrancea în dosarul nr- ( Sentința penală nr.2083/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. / 14 Mai 2008
Tehn. 15 Mai 2008
Apel: -
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Ion Avram, Constantin Cârcotă