Infractiuni silvice Spete. Decizia 465/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 465/
Ședința publică din 09 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
JUDECĂTOR 3: Marioara dr.:- -
Judecător: -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații: și, domiciliați în comuna, județul A, împotriva deciziei penale nr.88 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții inculpați, asistați de avocat ales, în baza delegației de la dosar, intimatul inculpat, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației de la dosar, care răspunde și pentru intimații inculpați (), și (), lipsă fiind intimata parte civilă Obștea.
Procedura, legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților depune la dosar un număr de 13 acte.
Apărătorii părților prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
-2-
Avocat, având cuvântul pentru recurenții inculpați și, arată că aceștia, anterior infracțiunii pentru care sunt judecați au mai săvârșit o infracțiune de același gen. Solicită admiterea recursurilor, desființarea hotărârii tribunalului, redozarea pedepsei având în vedere art. 72,74,76 Cp și art. 80 Cp. și aplicarea unei pedepse de până la 3 ani cu aplicarea art. 86 Cp. În această speță sunt cauze de agravare și cauze de atenuare și solicită a se face mai întâi redozarea pedepsei având în vedere cauzele de agravare, respectiv faptul că inculpații au mai săvârșit o infracțiune de același gen și apoi să se țină seama de cauzele de atenuare și anume faptul că au fost sinceri, au recunoscut și regretat fapta. Prejudiciul este acoperit, soția unuia dintre inculpați este bolnavă și aceștia locuiesc în condiții mizerabilă așa cum arată și ancheta socială.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că soluția dată inculpaților este corectă și având în vedere că aceștia persistă în săvârșirea infracțiunii de tăiere de material lemnos, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate.
Recurenții inculpați, și intimatul inculpat, având pe rând ultimul cuvânt, regretă săvârșirea faptei.
CURTEA
Constată că, rin p. sentința penală nr. 349 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, s-au hotărât următoarele:
În baza art.98 alin. 2 și 4 din Legea 26/1996 a condamnat pe inculpatul, la 3 ani închisoare.
În baza art.98 alin. 2 și 4 din Legea 26/1996 a condamnat pe inculpatul, la 3 ani închisoare.
n baza art.98 alin. 2 și 4 din Legea 26/1996 a condamnat pe inculpatul ( ), la 3 ani închisoare.
n baza art.98 alin. 2 și 4 din Legea 26/1996 a condamnat pe inculpatul ( ), la 3 ani închisoare.
n baza art. 86/1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților, (), () pe durata termenului de 6 ani ce va constitui termen de încercare.
n baza art. 98 alin. 2 și 4 din Legea 26/1996 a condamnat pe inculpatul, la 3 ani și 6 luni închisoare. Descontopește pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penala nr. 65 din 8 februarie 2007 Judecătoriei Câmpulung -, județul A, în pedepsele componente de 2 ani respectiv 3 ani.
In baza art.36 alin. 1 Cod penal și 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit aceste pedepse cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani și 6 luni închisoare.
In baza art. 86/1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului pe durata termenului de 7 ani ce va constitui termen de încercare conf. art. 86/2 Cod penal.
In baza art.98 alin. 2 și 4 din Legea 26/1996 a condamnat pe inculpatul, la 3 ani și 6 luni închisoare.
A descontopit pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr.65 din 8 februarie 2007 Judecătoriei Câmpulung -, județul A în pedepsele componente de 2 ani respectiv 3 ani.
In baza art. 36 alin. 1 Cod penal și 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit aceste pedepse cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani și 6 luni închisoare.
In baza art. 86/1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata termenului de 7 ani ce va constitui termen de încercare conform art. 86/2 Cod penal.
In baza art. 86/3 Cod penal a dispus ca fiecare dintre inculpații, (), (), pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte în ultima zi de joi a fiecărei luni, la Postul de Poliție, județul A; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. A tras atenția inculpaților asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86/4 Cod penal.
In baza art. 14 și 346 Cod procedură penală rap. la art. 998 -999 Cod civil, au fost obligați inculpații în solidar la plata către partea civilă Obștea Dragoslăveni a sumei de 2907,60 lei cu titlu de despăgubiri civile.
In baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 15 octombrie 2006, inculpații, (), (), și
au mers în pădurea aparținând Obștei Dragosloveni unde au găsit tăiați mai mulți arbori de esență molid. Inculpații și-au însușit fără drept un număr de 6 arbori cu diametrele la de 32 cm. 40 cm. 48 cm. 44 cm. și 52 cm. și care totalizau un volum de 6,058. masă lemnoasă.
S-a apreciat că fapta săvârșită de inculpați constituie infracțiunea prev. de art.98 alin.2 și 4 din legea nr. 26/1996, text legal în baza căruia s-a dispus condamnarea.
La stabilirea și individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art.72 în raport de care s-a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei penale prev. de art. 52 poate fi realizat prin condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere a executării în condițiile art. 861și urm.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că pretențiile părții vătămate Obștea Dragosloveni, constituită parte civilă sunt fondate pentru suma de 2907,60 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos sustras.
Ca urmare, în baza art. 14 și 346 proc.pen. rap.la art. 998 civ. inculpații au fost obligați în solidar, la plata acestei sume către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulunga declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr.88 din 17 aprilie 2008 Tribunalul Argeșa admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CÂMPULUNG a desființat în parte sentința în sensul că a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților și și a înlăturat aplicarea față de acești inculpați a dispozițiilor prevăzute de art.861Cod penal cu toate consecințele.
A dispus ca inculpații și să execute pedepsele rezultante aplicate de prima instanță de câte 3 ani și 6 luni închisoare prin privare de libertate în condițiile prevăzute de art. 57 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art.71 Cod penal a interzis celor doi inculpați pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
A înlăturat mențiunea privind obligarea inculpaților să se prezinte la Postul de Poliție și a obligat pe inculpații, ( ), ( ) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite.
A apreciat că n baza art. 865proc.pen. se impunea anularea suspendării sub supraveghere pentru aceste pedepse, înlăturarea aplicării dispozițiilor art.861și urm. față Cod Penal de inculpații și și aplicarea dispozițiilor art. 57 și 71, având în vedere cuantumul pedepselor rezultante aplicate de instanța de fond.
De asemenea, instanța de fond aplicând dispozițiile art. 861și urm. față Cod Penal de ceilalți patru inculpați trebuia ca în temeiul art.861alin.1 lit."a" să-i oblige să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, conform programului fixat de acesta.
În consecință, în baza art. 379 pct.2 lit."a" proc.pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung și desființată în parte sentința în sensul că a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților și prin sentința penală nr. 65/08.02.2007 a Judecătoriei Câmpulung.
A fost înlăturată aplicarea față de acești inculpați a dispozițiilor art.861cu toate consecințele.
În baza art.57 s-a dispus ca inculpații și să execute pedepsele rezultante aplicate de prima instanță de câte 3 ani și 6 luni închisoare în condiții de penitenciar.
În baza art.71 inculpații și au fost lipsiți de exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit."a" și "b", pe durata executării pedepselor.
A fost înlăturată mențiunea privind obligarea inculpaților să se prezinte la Postul de Poliție și au fost obligați inculpații, () și () să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații și.
În motivele de recurs, inculpații critică decizia pentru greșita individualizare a pedepsei. Solicită să se rețină în favoarea lor dispozițiile prev.de art.72, 74, 76 și art.80 Cod penal, cu consecința aplicării unei pedepse de până la 3 ani închisoare.
De asemenea, consideră că primele instanțe nu au dat eficiența corespunzătoare dispozițiilor legale privind concursul dintre cauzele de agravare și respectiv atenuare a pedepsei și totodată, nu s-a ținut cont de circumstanțele personale ale recurenților ce justifică aplicarea unor pedepse mai mici.
Examinând decizia recurară, în conformitate cu motivele de recurs, în limitele cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală și luând în considerare și cazurile de casare potrivit dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite de către primele instanțe.
În mod corespunzător, instanța de apel a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate recurenților prin sentința penală nr.65/2007 a Judecătoriei Câmpulung.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, curtea constată că au fost respectate dispozițiile art.72 Cod penal.
În acest sens, s-au avut în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite de către recurenții inculpați, împrejurările în care faptele au fost săvârșite, aspectul că aceștia au mai săvârșit fapte penale de aceeași natură și de asemenea, s-a ținut cont de atitudinea procesuală a inculpaților, precum și de aspectele în circumstanțiere a persoanei acestora.
Nu sunt temeiuri, potrivit textului de lege, pentru a se reține în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante.
Pedepsele aplicate respectă principiul proporționalității, întrucât sunt adecvate situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.
În raport cu aceste considerente, se constată legalitatea și temeinicia hotărârilor primelor instanțe.
În baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, fiecare recurent inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu de avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații:, fiul lui și, născut la 23.01.1976 în comuna Rucăr județul A, domiciliat în comuna județul A, are 4 clase, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale, CNP.- și, fiul lui și născut la 8.04.1982 în Câmpulung, județul A, are 4 clase, fără ocupație, căsătorit,are doi copii, cu antecedente penale, CNP. -, împotriva deciziei penale nr.88 din 17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 200 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
Jud.apel:
.
25.09.2008.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Marioara