Infractiuni silvice Spete. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 51/

Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu

Minori și de Familie

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr. 295 din 15 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpatul

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09 ianuarie 2009 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16.01.2009, la data de 23.01.2009 și la data de 27.01.2009.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14/21.01.2008 a Judecătoriei Panciu, inculpatul Gaf ost condamnat la:

- o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 32 alin. 1 pct. 4 lit. a din OG nr. 96/1998, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal;

- o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. de art. 98 alin. 1 cu referire la al. 4 din Codul Silvic, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu și s-a dispus ca această pedeapsă să se execute separat de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c și e Cod penal.

Pentru aceleași infracțiuni, prin aceeași sentință penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost acoperit integral.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că în ziua de 27.07.2008, inculpații G și s-au deplasat, cu o căruță trasă de doi cai, în pădurea din punctul "" de pe raza comunei, de unde împreună au tăiat un de esență fag, cu diametrul la de 30 cm, ce nu era marcat, din pădurea proprietate inculpatului și 3 arbori de esență fag din pădurea proprietatea părții vătămate, cu diametrele la de 50, 35 și 48 cm.

După doborâre, arborii au fost fasonați și încărcați în căruță pentru a fi transportați la domiciliul inculpaților, însă în drum spre casă au fost depistați de organul de poliție.

Împotriva sentinței penale nr. 14/21.01.2008 a Judecătoriei Panciua declarat apel, în termen legal, inculpatul G, criticând-o pe motive de netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut că față de modul și împrejurările concrete în care a săvârșit faptele, de valoarea prejudiciului cauzat și de faptul că suferă de boli psihice, pedeapsa aplicată este prea mare și a solicitat reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 295/15.10.2008 a Tribunalului Vrancea, apelul declarat de inculpatul Gaf ost admis, s-a desființat în parte sentința penală nr. 14/21.01.2008 a Judecătoriei Panciu și în rejudecare:

În baza art. 334 Cod proc. penală, s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal în infracțiunea prev. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal și, în această încadrare juridică a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 161/2007 a Judecătoriei Panciu.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 161/2007 a Judecătoriei Panciu în pedepsele componente, respectiv:

pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e Cod penal;

pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. Cod penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e Cod penal;

pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 141/2007 a Judecătoriei Panciu, definitivă la 10.07.2007.

În baza art. 39 alin. 1 Cod penal, s-a contopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 141/2007 a Judecătoriei Panciu cu fiecare dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze penale și s-au stabilit două pedepse de câte 2 ani închisoare fiecare.

Conform art. 36 alin. 2 Cod penal, s-au contopit cele două pedepse de câte doi ani închisoare de mai sus, pedeapsa 5 luni închisoare și pedeapsa de 8 luni închisoare, ambele aplicate prin sentința penală nr. 161/2007 a Judecătorie P, și s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, condamnarea inculpatului este legală și temeinică, însă tehnica de realizare a cumulului juridic al pedepselor aplicate inculpatului pentru pluralitatea de infracțiuni, potrivit art. 36 alin. 1 Cod penal, este deficitară.

Împotriva deciziei penale 295/15.10.2008 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, criticând-o pe motive de nelegalitate.

Prin motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEAa susținut că modalitatea de soluționare a antecedentelor penale este greșită deoarece, în mod corect, toate pedepsele rezultante trebuiau descontopite și pedepsele repuse în individualitatea lor și apoi toate pedepsele trebuiau contopite potrivit art. 36 alin.2 în referire la art. 34 lit. b Cod penal.

De asemenea, s-a invocat că în mod greșit inculpatului i s-a aplicat ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-a lit. c și lit. e Cod penal.

Cu ocazia soluționării recursului reprezentanta Ministerului Publica reformulat primul motiv de recurs și a susținut că modalitatea corectă de soluționare a antecedentelor penale este cea folosită de instanța de fond.

Recursul este fondat,urmând a fi admis pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând hotărârile penale recurate, prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, dar și prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 3859alin. Cod proc. penală, se constată că ambele instanțe, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, au reținut în mod corect faptele săvârșite de inculpatul G cu vinovăție.

Astfel, din procesul-verbal de depistare, întocmit de organele de poliție, declarațiile părții vătămate, din declarațiile martorilor, și și chiar din declarațiile inculpaților rezultă cu certitudine că, în ziua de 27.07.2008, inculpații G și au tăiat ilegal un număr de 4 arbori și au sustras un număr de 3 arbori din pădurea părții vătămate.

La data săvârșirii faptelor - 27.07.2008 - erau în vigoare dispozițiile art. 98 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996, potrivit cărora infracțiunea de furt de arbori era pedepsită cu închisoarea de la 1 la 8 ani. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 46/2008 care, prin art. 110 alin. 1 lit. și alin. 2 lit. a, pedepsește furtul ilegal de arbori cu închisoare de la 6 luni la 6 ani închisoare.

Cum legea nouă este mai favorabilă, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea art. 13 Cod penal și, în baza art. 334 Cod proc. penală, a dispus schimbarea încadrării juridice. Apreciem că se impunea să se dea eficiență schimbării de încadrare juridică și să se aplice pentru această infracțiune o pedeapsă într-un cuantum mai redus.

Se constată, însă, că modalitatea de soluționare a antecedentelor penale este greșită.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul Gas uferit următoarele condamnări.

1. Prin sentința penală nr. 72/16.03.2007 a Judecătorie P, inculpatul Gaf ost condamnat la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 li art. 76 lit. c Cod penal - faptă săvârșită la data de 15.12.2006;

- 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e Cod penal - faptă săvârșită la data de 15.12.2006;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit.e, g Cod penal, cu aplicarea art. 74 li art. 76 lit. c Cod penal - faptă săvârșită la data de 25.12.2006.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, respectiv pe o durată de 3 ani.

Sentința penală nr. 72/16.03.2007 a Judecătorie Par ămas definitivă prin neapelare la data de 04.04.2007.

2. Prin sentința penală 86/03.04.2007 a Judecătoriei Panciu inculpatul Gaf ost condamnat la:

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 Cod penal;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, respectiv pe o durată de 4 ani.

Sentința penală 86/03.04.2007 a Judecătoriei Panciua rămas definitivă prin neapelare la data de 16.04.2007.

3. Prin sentința penală nr. 141/20.06.2007 a Judecătoriei Panciu, inculpatul Gaf ost condamnat la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 20 rap la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c Cod penal - faptă săvârșită în data de 23.03.2007;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c Cod penal - faptă săvârșită la data de 24.03.2008.

În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 72/16.03.2007 a Judecătoriei Panciu și a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 86/03.04.2007 a Judecătoriei Panciu.

În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin cele trei hotărâri de mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat de la data de 04.04.2007.

Sentința penală nr. 141/20.06.2007 a Judecătoriei Panciua rămas definitivă prin neapelare la data de 10.07.2007.

4. Prin sentința penală nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu, inculpatul Gaf ost condamnat la:

. 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penapl, cu aplicarea art. 74 li art. 76 lit. e Cod penal - faptă săvârșită la data de 10.02.2007;

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 298 alin. 1, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d Cod penal - faptă săvârșită la data de 10.02.2007;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c Cod penal - faptă săvârșită la data de 06.03.2007.

În baza art. 85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 141 din 20.06.2007 a Judecătoriei Panciu.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, toate pedepsele aplicate prin cele 4 hotărâri, menționate mai sus, și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa ce mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, termen calculat de la data de 04.04.2007.

Sentința penală nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciua rămas definitivă prin neapelare la data de 31.07.2007.

Este ușor de observat că la soluționarea antecedentelor penale, instanța de apel a omis pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu.

Inculpatul Gas ăvârșit cele două infracțiuni din prezenta cauză la data de 27.07.2007, deci înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu, situație care, potrivit art. 85 alin. Cod penal, atrage anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare.

În același timp, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 83 alin. 1 cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei din două motive:

- infracțiunile din prezenta cauză au fost săvârșite după rămânerea definitivă a sentinței nr. 141/20.06.2007 a Judecătoriei Panciu și deci în cursul termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa de 2 ani;

- chiar dacă prezentele infracțiuni au fost săvârșite înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu, acestea au fost săvârșite și în cursul termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin această hotărâre, termen care, potrivit art. 85 alin. 3 Cod penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv de la data de 04.04.21007.

Prin decizia penală nr. 42 din 13.10.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că în situația în care sunt îndeplinite atât condițiile pentru anularea suspendării condiționate a executării pedepsei cât și condițiile pentru revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 Cod penal.

Așa fiind, instanța ar fi trebuit să contopească cele două pedepse aplicate pentru infracțiunile din prezenta cauză, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultantă, astfel stabilită, să o contopească, potrivit art. 39 alin. 1 Cod penal cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d și art. 192 alin. 2 cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr. 295 din 15.10.2008 a Tribunalului Vrancea ( sentința penală nr. 14 din 21 ianuarie 2008 a Judecătoriei Panciu privind pe inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 11.02.1985 în P, județul V, CNP -, domiciliat în comuna, județul V) și în consecință:

Casează în parte, respectiv numai în ceea ce privește latura penală privind pe inculpatul G, decizia penală nr. 295/15.10.2008 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr. 14/21.01.2008 a Judecătoriei Panciu și în rejudecare:

Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 32 alin. 1 pct. 4 lit. a din G nr. 96/1998, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 Cod proc. penală, din infracțiunea de furt de arbori prev. de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea de furt de arbori prev. de art. 110 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal, condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 1 și 4 luni ani închisoare și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 161/06.07.2007 a Judecătoriei Panciu.

În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, contopește pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare șidispune ca inculpatul G să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale recurate.

Potrivit art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red./tehnored. motivare: /06.02.2009

Tehnored. hotărâre: / 2 ex./11.02.2009

Fond:

Apel:,

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Galati