Infractiuni silvice Spete. Decizia 592/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ Nr. 592/2008
Ședința publică din 4 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 166/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat inculpații recurenți asistați de avocat cu delegație din oficiu și partea civilă intimată, lipsind partea civilă intimată
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că la dosar au fost depuse motivele de recurs formulate de avocata desemnată din oficiu.
Avocata inculpaților solicită a se observa că fișele de calcul a prejudiciului depuse la dosar nu se referă la această cauză, sens în care solicită a se reveni cu adresă la. T pentru refacerea calculelor cu privire la cei doi inculpați.
Reprezentanta parchetului nu se opune cererii formulate de avocata inculpaților cu privire la refacerea calculelor, dar solicită a se cere T să specifice valoarea prejudiciului de tăiere.
Deliberând, instanța având în vedere actele aflate la dosar, respinge cererea formulată de apărătoarea inculpaților ca nefiind utilă cauzei, acordă cuvântul în dezbateri și din oficiu, pune în vedere părților să se pronunțe cu privire la împrejurarea că pe tot parcursul procesului penal, nu a fost citat în cauză Ocolul Silvic
Avocata inculpaților susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea deciziei recurate și rejudecând, achitarea lor în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. c Cod pr.penală pentru inculpatul, întrucât fapta nu a fost săvârșită de el și în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. d Cod pr. penală pentru inculpatul, întrucât faptei care i se impută îi lipsește latura subiectivă.
Față de excepția pusă în discuție din oficiu, având în vedere că Ocolul Silvic B nu a fost introdus și citat în cauză, se impune casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursurilor formulate de inculpați, casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Partea vătămată intimată, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor declarate de inculpați.
Având ultimul cuvânt, inculpatul nu se consideră vinovat de faptele reținute în sarcina sa.
Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că nu este vinovat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
În deliberare, constată:
Prin sentința penală nr. 21/2008, Judecătoria Brada condamnat pe inculpatul la:
- 1( un ) an și 6 ( șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. și ped. art. 32 alin. 1, 3 și 4 lit. din nr.OG 96/1998 republicată ( a doua republicare), cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.
În temeiul art. 83 Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4( patru) luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 92/11.04.2005 a Judecătoriei Brad, definitivă prin decizia penală nr. 343/A/12.09.2005 a Tribunalului Hunedoara -Secția Penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. și ped. de art. 221 alin. 1 Cod penal, și a dispus executarea acelei pedepse alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentință, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare.
A interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.
A condamnat pe inculpatul la:
- 1( un ) an și 6 ( șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. și ped. art.. 32 alin. 1, 3 și 4 lit. din nr.OG 96/1998 republicată ( a doua republicare), cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.
În temeiul art.81,82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 ( șase) luni.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
A interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, menționată mai sus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A constatat că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 191 alin.1 pr.pen. a obligat pe inculpați la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În cursul lunilor iunie - iulie 2006, inculpații și au tăiat mai mulți arbori nemarcați de către organele silvice, din aparținând numiților lui, G, situate în zona Dealul, în urma unor înțelegeri cu proprietarii terenurilor cu vegetație forestieră, tăind în total o cantitate totală de 263,361 mc material lemnos,în valoare de 58.239,45 lei.
Astfel, în urma unei înțelegeri cu numita, inculpatul ajutat de inculpatul a tăiat din terenul cu vegetație forestieră aparținând acesteia, înscris în titlul de proprietate nr-, un număr de 11 arbori nemarcați,în volum de 39,342 mc, cu o valoare de 13791,95 lei, material lemnos pentru care inculpatul a achitat numitei suma de 1900 lei.
În aceeași perioadă a lunilor iunie-iulie 2006, inculpatul a tăiat din terenul cu vegetație forestieră aparținând lui, înscris în titlul de proprietate nr-, un număr de 5 arbori nemarcați,în volum de 8,486 mc, cu o valoare de 1706,60 lei, material lemnos pentru care inculpatul urma să transporte numitului material lemnos la domiciliu; în instanță, a arătat că nu are nici o,pretenție civilă față de inculpat(25).
Apoi, în urma unei înțelegeri cu numitul, inculpatul ajutat de inculpatul au tăiat din terenul cu vegetație forestieră aparținând acestuia, înscris în titlul de proprietate nr-, un număr de 41 arbori nemarcați de esență fag și,în volum de 89,536 mc, cu o valoare de 19.686,85 lei; pentru acest material lemnos, inculpatul urma să achite numitului suma totală de 4200 lei, din care până la data de 09.02.2007 achitase suma de 3000 lei.
De asemenea, în aceeași perioadă, în urma unei înțelegeri cu numitul G, aceiași inculpați au tăiat din pădurea aparținând soției acestuia, un număr de 34 de arbori tot de esență fag și, fără ca aceștia să fie marcați,în volum de 83,899 mc, cu o valoare de 14376,15 lei;pentru acest material lemnos,inculpatul urma să achite numitului G suma totală de 5300 lei, din care până la data de 02.02.2007 achitase suma de 4300 lei; în curul procesului, partea vătămată Gad eclarat că nu mai are nici o pretenție față de inculpat, care i-a achitat valoarea materialului lemnos(26).
Inculpații au mai tăiat în aceeași perioadă un număr de 11 arbori din pădurea aparținând lui Totor, înscrisă în titlul de proprietate nr-,fără ca aceștia să fie marcați,cu un volum de 17,818 mc și o valoare de 2408,10 lei, în urma unei înțelegeri cu acesta( care a decedat în luna septembrie 2006) și pentru care a achitat numitului Totor suma de 800 lei.
În aceeași perioadă a lunilor iunie-iulie 2006, inculpatul a tăiat din terenul cu vegetație forestieră, înscris în titlul de proprietate nr-, un număr de 10 arbori nemarcați, în volum de 24,280 mc, cu o valoare de 6269,80 lei,iar în urma înțelegerii cu numitul inculpatul urma să transporte acestuia vârfurile rămase pentru foc, la domiciliu și să achite acestuia suma de 1000 lei.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal.
S-a apreciat că în cazul inculpatului sunt aplicabile prevederile art. 81, 82 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei iar în cazul ambilor inculpați sunt aplicabile prevederile art. 74, 76 Cod penal privind circumstanțele atenuante judiciare.
Împotriva acestei sentințe cei doi inculpați au declarat apel în termen, nemotivat.
Oral, s-a solicitat pentru inculpații apelanți reducerea pedepsei ce a fost aplicată fiecăruia.
Prin decizia penală nr. 166/A/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 21/2008 a Judecătoriei Brad, județul
Au fost obligați numiții apelanți să plătească statului suma de câte 110 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați în sumă de 200 lei s-a dispus să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților apelanți cu privire la faptele reținute în sarcina lor.
A făcut o încadrare juridică legală a faptelor.
Pedepsele au fost just individualizate, avându-se în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, cu precădere gradul de pericol social concret al faptelor inculpaților care, în cursul lunilor iunie-iulie 2006, au tăiat fără drept o cantitate totală de 263,361 mc material lemnos în valoare de 58.239,45 lei.
Instanța de fond a reținut în favoarea celor doi inculpați circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 Cod penal, deși prejudiciul cauzat este mare, iar inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.
În aceste condiții, s-a apreciat că nu se justifică o nouă reducere a pedepselor ce au fost aplicate de instanța de fond, fiind realizate în cauză cerințele art. 52 Cod penal, de reeducare și prevenire generală.
Împotriva acestor hotărâri, au declarat recurs în termen inculpații și, solicitând prin apărător din oficiu achitarea lor în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. c Cod pr.penală pentru inculpatul, întrucât fapta nu a fost săvârșită de el și în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. d Cod pr. penală pentru inculpatul, întrucât faptei care i se impută îi lipsește latura subiectivă. Față de excepția pusă în discuție din oficiu de către instanță, având în vedere că Ocolul Silvic B nu a fost introdus și citat în cauză,s-a apreciat că se impune casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că recursurile declarate de inculpații și sunt fondate, însă pentru alte considerente:
1. Inculpații și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori din pădure proprietatea privată a mai multor persoane, cu acordul acestora.
Deși prin rechizitoriu s-a reținut că inculpații ar fi tăiat fără drept arbori de pe terenurile proprietatea mai multor persoane (, G, ) - în total cantitatea de 263,361 mc, în cauză s-a dispus citarea în calitate de părți vătămate numai a numiților și
La data comiterii faptelor reclamate (iunie - iulie 2006), dispozițiile legale aplicabile în materia pagubelor produse fondului forestier național erau OG. nr. 96/1998, Legea nr. 26/1996 cu modificările aduse inclusiv prin OUG nr. 139/2005, Legea nr. 81/1993 actualizată și Ordinul nr. 537/2002 al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Dispozițiile legale aplicabile nu fac distincție de tratament juridic între tăierile sau sustragerile de arbori în funcție de forma de proprietate.
Astfel, fondul forestier național proprietate publică sau privată, după caz, constituie deopotrivă "bun de interes național" (art. 4 din Legea nr. 26/1996 modif.) și este supus aceluiași "regim silvic" (art. 9 din Legea nr. 26/1996 modif.).
, indiferent de forma de proprietate, constituie "o avuție de interes național de care beneficiază întreaga societate" (art. 1 din OG nr. 96/1998), iar administrarea și gospodărirea unitară a pădurilor proprietate publică sau privată vizează "valorificarea continuă a funcțiilor sale ecologice și social - economice, în folosul generațiilor actuale și viitoare" (art. 2 din OG nr. 96/1998).
Aceasta este și rațiunea pentru care proprietarul privat al pădurii nu poate dispune de materialul lemnos proprietatea sa după bunul plac (în sensul tăierii sau exploatării materialului lemnos), ci se subordonează regimului silvic unitar.
Pornind de la elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, așa cum sunt acestea reglementate în cuprinsul art. 32 din OG. nr. 96/1998 modificată sau în art. 97 din Legea nr. 26/1996, reținem căobiectul juridical acestor infracțiuni îl constituie sociale ocrotite prin normele de drept menționate, respectiv integritatea fondului forestier național - cu funcție ecologică, de protecție, socio - economică și de interes național.
În consecință, calitatea de subiect pasiv al infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori revine statului, indiferent de forma de proprietate a pădurii.
Mergând pe acest raționament, în cazul comiterii acestor infracțiuni, inspectoratele teritoriale de regim silvic sau structurile silvice aflate în subordinea acestora sunt în măsură să reprezinte statul ca subiect pasiv în litigiile având ca obiect infracțiuni în domeniul silvic și au calitatea procesuală de parte vătămată sau civilă în aceste cauze.
O altă interpretare ar fi contrară rațiunii instituirii normelor consacrate cu valoare de principiu în materia regimului silvic și administrării fondului forestier național.
Ori, în speța dedusă judecății, în mod eronat s-au citat în calitate de părți civile, raportat la infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, doi dintre proprietarii pădurilor - și
Acest viciu provine încă de la momentul întocmirii actului de sesizare a instanței, însă instanța de fond era în măsură să-l înlăture, făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 CPP sau eventual, ale art. 300 alin. 1 și 2 CPP, sancționând neregularitatea actului de sesizare.
2. Curtea reține că în mod direct ar fi fost prejudiciați prin fapta comisă proprietarii pădurilor din care au fost tăiați ilegal și sustrași arborii, numai în ipoteza sustragerii materialului lemnos tăiat de pe terenurile acestora.
Apreciem astfel că acestor proprietari le revine calitatea de subiect pasiv și, implicit, calitatea procesuală de parte vătămată și civilă, însă numai raportat la comiterea infracțiunii de sustragere de arbori tăiați ilegal, întrucât prejudiciul efectiv suferit de aceștia se constituie din valoarea materialului lemnos de care ar fi lipsiți proprietarii, urmare a sustragerii arborilor tăiați ilegal.
Aceasta, întrucât ambele infracțiuni (de tăiere și de sustragere de arbori) sunt infracțiuni de prejudiciu, însă natura prejudiciului și modul său de calcul sunt diferite, ca și subiectul pasiv în patrimoniul căruia s-a produs prejudiciul.
Însă în speță, a existat acordul proprietarilor de tăiere și ridicare a materialului lemnos, ceea ce exclude ipoteza sustragerii. În această situație, în patrimoniul proprietarilor nu există nici o pagubă.
3. Curtea reține că după momentul comiterii infracțiunii ( 2005), Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul pagubelor produse fondului forestier a fost abrogată prin OUG nr. 85/2006. Deși modalitatea de calcul a despăgubirilor a rămas aceeași, în cuprinsul noului act normativ s-au stabilit alte valori ale factorului "k" corespunzător acelorași diametre și specii sau grupe de specii de arbori.
noi ale factorului "k" sunt inferioare celor stabilite prin legea abrogată, astfel că, avute în vedere la calculul prejudiciului, conduc la diminuarea acestuia.
Modalitatea de calcul a prejudiciului efectuată în cauză, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 81/1993, nu mai poate fi luată în considerare, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 85/2006.
Câtă vreme întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor silvice este determinată de criteriul valorii pagubei comise, iar modul de calcul al pagubelor a suferit modificări în favoarea autorilor infracțiunilor silvice, se impune ca prevederile OUG nr. 85/2006 să se aplice retroactiv, acest act normativ conținând dispozițiipenalemai favorabile.
Ca atare, se impune recalcularea prejudiciului, avându-se în vedere valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în vigoare la data comiterii faptei (stabilită prin Ordinul nr. 537/2002 al MAAP) și valoarea factorului "k" stabilită prin legea mai favorabilă, respectiv OG.nr. 85/2006.
În funcție de recalcularea prejudiciului, se va examina și încadrarea juridică corespunzătoare.
4. De asemenea, se impune a se avea în vedere că în prezent sunt incidente dispozițiile Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic, care au abrogat OG nr. 96/1998, astfel că raportat la încadrarea juridică ce se va stabili, se va aprecia care text de lege este mai favorabil: OG nr. 96/1998 sau noul Cod Silvic.
Ca atare, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c CPP, art. 385/9 pct. 21 CPP, Curtea va admite recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 166/A/28.05.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală în dosarul nr- și în consecință:
Va casa decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 21/11.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brad și va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond - Judecătoria Brad.
În rejudecare, se va proceda la citarea în calitate de parte vătămată, respectiv civilă a inspectoratului teritorial d e regim silvic sau structurii silvice aflate în subordinea acestuia, după caz și se va proceda la recalcularea prejudiciului cauzat de inculpați, conform celor anterior menționate.
În temeiul art. 385/17 rap. la art. 383 alin. 3 CPP, judecata se va relua de la momentul verificării regularității actului de sesizare.
În baza art. 192 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului numit din oficiu pentru inculpații și în sumă de câte 300 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 166/A/28.05.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală în dosarul nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 21/11.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brad și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond - Judecătoria Brad.
Definitivă.
Onorariul apărătorului numit din oficiu pentru inculpații și în sumă de câte 300 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședința publică din 4.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /2 ex. /20.11.2008
,
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter, Oana Maria Călian